 Odiseea imoralitãtii
Au trebuit sã treacã aproape 2 ani de guvernare portocalie ca sã realizãm, în sfîrsit, care a fost cu adevãrat „Solutia imoralã“ pe care Traian Bãsescu si-a consolidat proiectul de a prelua efectiv puterea în stat. Astãzi aflãm cã „imoral a fost gestul cînd presedintele a «negociat în genunchi“ la Cotroceni cu Dan Voiculescu, între promisiuni si amenintãri, ca acesta sã rupã logodna cu PSD, pecetluindu-si frãtia cu inelul Aliantei.
Partidul Umanist, nu a fost rodul unei gestatii politice normale, acesta iesind din placenta PSD- istã dupã o inseminare artificialã, nãscut fiind cu aceeasi usurintã cu care o tãrancã sãnãtoasã naste pe cîmp sub coviltir, între douã reprize de prãsit.
Logodindu-se, în campania din 2004, cu un PSD umflat de sondaje, Voiculescu, venind cu zestrea imperiului media, nici nu a crezut cã nu va intra la guvernare, aceasta fiind „pohta ce a pohtit“, cînd a bãtut palma cu un Adrian Nãstase mult prea doritor de mediatizare.
Gestului bãsescian de a invita PUR la guvernare pe usa din dos, ca pe slujnice, s-a finalizat cu schimbarea numelui de fatã în Partid Conservator, pentru a se legaliza pierderea stãrii initiale de puritate.
Din acel moment, ca orice slujnicã obraznicã, de la înãltimea încremenitului 2 %, PC a avut pretentia de a fi luat în serios, ca persoanã onorabilã.
Si cum n-a fost luat în serios, nici de PD, nici de PNL, PC si-a fãcut valiza si a pãrãsit Puterea pentru a se cantona în Opozitie, unde vrea sã uceniceascã pînã la urmãtoarele alegeri parlamentare, pentru a învãta sã stea singur în picioare.
Nu trebuie, totusi, sã cãdem în pãcatul de a crede cã aliantele si divorturile politice ale domnului Voiculescu sînt rodul unor strategii personale briliante, deoarece partiturile au fost scrise în alte cancelarii decît cele ale domniei sale.
Dupã aceleasi partituri au jucat si unii lideri ai colosului PSD cînd, în 2004, „au uitat“ sã parafeze la judecãtorie logodna cu PUR, asigurîndu-i lui Traian Bãsescu „solutia imoralã“ de a scoate acest colos din cãrti si a-l trimite pe bãncile Opozitiei.
Indignarea publicã ulterioarã a acelorasi lideri, cu privire la imoralitatea PUR sau prezidentialã, nu apare, astãzi, decît ca o parodie la scena cu lacrimile de crocodil vãrsate de Bãsescu pe reverul lui Stolojan.
Oportunist, partidul domnului Voiculescu a simtit acum cã, pentru perioada postaderãrii, statutul de opozant este mai profitabil, fatã de riscul de a rãmîne la Putere si a pierde tot ce a cîstigat.
ÃŽn situatia de acum, cînd nu depãseste pragul de 2 % proiectul prin care PC îsi lanseazã strategia de a deveni partid parlamentar „prin forte proprii“, este un proiect mai mult sinucigas, decît realist.
PC nu este pregãtit sã facã fatã alegerilor anticipate, dar mizeazã foarte mult pe faptul cã acestea nu vor avea loc.
Guvernul Tãriceanu mai poate supravietui ca guvern minoritar încã doi ani, cu conditia ca liderii PNL si cei ai PSD sã stãpîneascã mult mai bine arta negocierii în momentele cheie.
Intrat în Opozitie, PC crede cã are mai multe sanse sã-si negocieze proiectele cu actuala Putere, fatã de perioada de pînã acum, cînd nu avea parte decît de flitul Aliantei.
A fost decizia PC de a iesi de la guvernare o decizie sinucigasã ?
Dintre toate motivele care justificã iesirea din Guvern, insinuate de liderul PC, singura care meritã atentia este cea izvorîtã din aversiunea sa fatã de Bãsescu si fatã de sistemul valorilor promovat de acesta. Dupã liderul conservator, Traian Bãsescu este „un mare mincinos“ si „are un caracter de maidanez“, dar este si capul listei celor care calcã în picioare Constitutia.
Principala obligatie a presedintelui este de a fi garantul respectãrii Constitutiei si legilor tãrii, dar totodatã de a fi un bun mediator, atît între stat si societate, cît si între puterile statului.
Cã Bãsescu nu are har de „bun mediator“ nu mai este un secret pentru nimeni, cînd starea conflictualã la dumnealui este stare de normalitate.
Momentul cînd Traian Bãsescu a taxat nasterea coalitiei guvernamentale împreunã cu PC ca „solutie imoralã“, acesta si-a autocenzurat încãlcarea promisiunilor electorale privind împãrtirea scaunelor pentru sustinãtorii campaniei sale electorale, fiind obligat sã cedeze din ele conservatorilor.
Astãzi, asistãm la o reparatie tîrzie moralã pentru acei sustinãtori afectati de defectarea prezidentialã din decembrie 2004, deoarece acestia beneficiazã, acum, de redistribuirea scaunelor se încheie, istoriceste vorbind, episodul „solutiei imorale“, în compensatie, scena politicã româneascã fiind ocupatã cu o altã „solutie imoralã“ aceea a înfiintãrii Partidului Liberal Democrat.
Dar despre aceasta, în numãrul viitor.
|
Autentificare
