Alegãtori români versus români
Înaintea epuizãrii iahniei de fasole din postul Crãciunului, piata media a fost burdusitã cu noi sondaje de opinie. Toate sondajele aratã cã cel mai iubit om din România este Traian Bãsescu. Toate sondajele aratã cã cel mai performant partid, din cele care formeazã ghiveciul de onoare al politicii românesti, este Partidul Democrat. Sondajele ne mai aratã cã foarte aproape de Traian Bãsescu, în mercurul urcãtor al iubirii românilor, se aflã Gigi Becali, fost crescãtor de oi, actualmente miliardar si negustor de fotbalisti. O întrebare înghesuitã în aceleasi sondaje, legatã de prestigiul fustelor în viata politicã a natiei, indicã fãrã tãgadã victoria Elenei Udrea, consideratã cea mai iubitã si merituoasã femeie a tãrii. Sondajele, considerate un fel de termometru care se vîrã în gura opiniei publice (dupã caz, în alte orificii) au menirea de a indica gustul cetãtenilor pentru un anumit fel de aluat uman. Gusturile, precum bine stim, nu se discutã. Gustul cetãtenilor din sectorul 5 al Capitalei, cuprinzînd faimosul cartier Ferentari, a rãmas neschimbat de aproape un deceniu. Marean Vanghelie este ciocolata politicã preferatã de acesti vrednici locuitori ai Capitalei. Nu mai existã în sectorul 5 un alt tip de politician? Ba da. În sectorul 5 locuiesc profesori universitari, ingineri de blocuri, scriitori cu pixul, coafeze, sãpãtori de canale, manglitori. Locuiesc politicieni parlamentari si politicieni neparlamentari, vãduviti de plãcerea de a-si aseza popoul în scaunele forului legiuitor. Nici unul dintre ei, bãrbat sau femeie, academician sau simplu cap de locuitor, n-a avut nici o sansã în fata domnului Vanghelie, cel cunoscut pentru saltul spectaculos din clasa a IV-a direct în douã facultãti pe care le-a absolvit, zice-se, în mai putin de un an. Mã rog, nu studiile primarului Vanghelie conteazã, ci meritele astupãrii gropilor si asanãrii maidanelor insalubre din cartierele mãrginase pe care le gospodãreste. Tragedia este cã, dincolo de trei fatade de blocuri si mãturarea sporadicã a unui parc, primarul cu gramatica în pioneze n-a fãcut nimic. Si atunci, de unde preferinta îndîrjitã a alegãtorilor?
Marinarul Traian Bãsescu este votat indiferent ce-ar face. ÃŽn cazul în care chefuieste si danseazã în cîrciumile Capitalei, iar presa îl divulgã nãdusit si rosu la fatã, rezultatul este convertit mintenas în voturi. Peste cîteva sãptãmîni aderãm la Uniunea Europeanã. Ce folos?! Presedintele intrigãreste, omoarã partide, tine tot într-o leapsa premierul liberal, dã suturi pe la spate inamicilor, folosind bocancul serviciilor secrete si sperietoarea procuraturii. Vrea un nou minister pentru Partidul Democrat pe care-l conduce? Declanseazã urmãriri penale, îl pune pe ministrul titular (liberal sau conservator) pe jarul dezvãluirilor, presa îl prinde cu amanta în pat si cu privatizãrile spionate. Pe principiul vaselor comunicante, locul rãmas gol este umplut de oamenii presedintelui. Promisiunea „sã trãiti bine“ a devenit „sã trãiti într-un nesfîrsit scandal“. Si scandal, slavã Domnului, avem zi si noapte. Scandal si iar scandal. Nimic altceva. Se supãrã alegãtorul român pe Traian Bãsescu? As! Iubirea, masochistã as zice, urcã vertiginos. Victima pupã tãlpile cãlãului, cersind o nouã loviturã de bici pe spinare.
Este bolnav gustul nostru pentru lideri, într-o tarã cu atîta lume cu scaun la cap, asezatã, cultivatã? Cred cã da. Oricum, am ajuns la convingerea cã principalul dusman al românului este alegãtorul român. Alegãtorul român îl bagã în toate belelele. Altfel nu-mi pot explica cocotarea personajelor Bãsescu, Becali, Elena Udrea în vîrful adulatiei nationale.
|