Geoanã, un produs greu de impus pe piata politicã
Cel mai mare partid din România scade în preferintele electorale, în primul rînd fiindcã nu mai are lideri de anvergurã. Istoria postdecembristã aratã cã românii se orienteazã mai putin dupã doctrine, programe, ideologii si mai mult dupã oamenii care conduc partidele si care garanteazã punerea în aplicare a promisiunilor. PSD a fost tras în primii 15 ani ai tranzitiei de Ion Iliescu, vãzut de electoratul majoritar ca un tatã al Revolutiei si al natiei, singurul capabil sã ne asigure linistea si sã ne ocroteascã împotriva dusmanilor interni si externi.
Înlocuirea sa cu Mircea Geoanã în 2005 a dus la cãderea partidului de la 37 la sutã la 18 procente, pe fondul nenumãratelor scandaluri de coruptie care au pus sub semnul întrebãrii integritatea unor personaje marcante ale PSD, inclusiv a fostului premier Adrian Nãstase, care i-a condus pe social-democrati în perioada 2001-2004, cînd Ion Iliescu îsi exercita ultimul mandat de sef al statului.
Mircea Geoanã nu este, însã, recunoscut de votantii PSD ca un lider al acestui partid, de aceea aproape 40 la sutã din electoratul partidului îl preferã pe Traian Bãsescu în functia de sef al statului, iar optiunile pentru fostul ministru de externe sînt foarte restrînse. Nici printre membrii PSD nu face furori Mircea Geoanã, care este perceput mai degrabã ca marioneta grupului cel mai puternic din PSD si nu ca un lider pe picioarele sale. Fidelitatea acestora fatã de el este una mijlocitã de interesele si fidelitãtile pe care social-democratii din teritoriu le au fatã de Mitrea si Hrebenciuc, aranjorii traditionali ai PSD, sau fatã de reprezentantii ardelenilor.
Epuizat din punct de vedere istoric, depãsit de realitãtile înconjurãtoare, pus la colt de adevãrurile ascunse ale mineriadelor si revolutiei, Ion Iliescu devenise un tatã abuziv, care urma în mod natural sã fie înlocuit de „fiul“ pe care îl crescuse în toti acesti ani si care încercase în acelasi timp sã se despartã si sã rãmînã lîngã autoritatea paternã: Adrian Nãstase. Dacã nu s-ar fi transformat într-un „capitalist de cumetrie“ si ar fi fost mai putin lacom, Nãstase ar fi putut prelua stafeta conducerii PSD, beneficiind de imaginea tatãului si de propriile calitãti.
Spre deosebire de el, Mircea Geoanã este un venetic în PSD, un oportunist si un fricos care, neputînd sã se impunã în fata alunecosilor Mitrea si Hrebenciuc, a preferat sã-i transforme în aliati ai sãi, care, nefiind în stare sã-si facã propriul program, l-a preluat pe cel al grupului de la Cluj. Incapabil sã atragã de partea sa simpatizantii iliescieni, i-a oferit strategic (la sfatul clujenilor) pe tavã fostului sef de stat presedintia onorificã a partidului, chiar înaintea congresului extraordinar, mizînd pe faptul cã Iliescu ar putea sã-l numeascã, prin testament public, fiu si urmas al sãu.
Fost diplomat de carierã, Mircea Geoanã si-a demonstrat abilitãtile politice prima datã în confruntarea pentru primãria capitalei cu Traian Bãsescu, unde a pierdut lamentabil încã din primul tur de scrutin, în conditiile în care televiziunile centrale l-au ajutat cît au putut.
În crizã de lideri, pãstrînd la vîrf persoane compromise, PSD încearcã sã-l transforme pe Geoanã în lider si sã-l promoveze ca pe un produs nou. Dar echipa de marketing a social-democratilor nu a reusit, deocamdatã, sã descopere calitãtile prin care acest produs poate fi impus pe piata politicã autohtonã.
|