 „Noi, oamenii, n-am învãtat nimic din toatã istoria omenirii“
• interviu realizat cu actrita Maia Morgenstern Protagonista
Actrita Maia Morgenstern are o carierã pe cît de spectaculoasã, pe atît de trainicã. Dupã o scurtã ucenicie la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, s-a avîntat în munca de creatie artisticã a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti si satisfactiile, binemeritate, nu au întîrziat sã-si facã aparitia. Numeroasele roluri pe scenele bucurestene, în filme românesti, i-au deschis portile afirmãrii internationale. Selectarea ei în controversatul film al lui Mel Gibson „Passion of the Christ“ i-a adus o notorietate pe baza cãreia a obtinut numeroase alte contracte în productii ale unor regizori de marcã.
Recitalul dramatic din „Lost Tango“, reeditat în spectacolul de sãptãmîna trecutã pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, i-a permis ca, alãturi de fiul sãu, Tudor Aaron Istodor, si sub îndrumarea regizoralã de subtil rafinament a lui Moshe Yassur, sã facã o adevãratã demonstratie de virtuozitate si fortã actoriceascã în fata publicului pietrean.
Complicii
Mario Diament este un nume mai putin cunoscut în lumea culturalã româneascã, în ciuda faptului cã douã dintre creatiile sale dramatice - „The Book of Ruth“ si „Blind Date“ - au avut premierele europene la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. Cea de a treia, „Lost Tango“, avea sã fie montatã de cãtre regizorul Moshe Yassur la acelasi teatru, avînd premiera la 26 noiembrie 2001, la sapte ani dupã ce vãzuse pentru prima oarã lumina rampei, sub titlul „Interview“ la Teatro San Martin din Buenos Aires. La doi ani dupã premiera absolutã, a fost jucatã de Ellen Simmons si David Kwiat la Hollywood Boulevard Theatre, iar în anul 2005, în regia lui Rafael de Acha, celebrii Euriamis Losada si Barbara Sloan au întruchipat-o pe scena de la Coral Gables New Theatre din Florida.
Mario Diament s-a nãscut la 17 aprilie 1942 la Buenos Aires, Argentina, tara unor semi-zei precum Gardel, Eva Peron, Che Guevara si Diego Maradona. Prozelit si emul al lui Borges, pe care îl socoate a fi drept un „Homer al literaturii argentiniene, marea figurã literarã a secolului al XX-lea“, Diament este jurnalist si playwriting la Florida International University din Miami si colaboreazã frecvent cu cotidianul argentinian „La Nacion“.
Moshe Yassur, regizor de talie internationalã, evreu iesean de bastinã, bolnav de teatru încã din copilãrie, vietuieste la New York si monteazã în rãstimpuri si la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. Spectatorii pietreni îsi amintesc, sînt sigur, montarea pertinentã a „Sonatei Kreutzer“, prezentatã în limba idis într-o editie de acum trei ani a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamt. Dupã spectacolul de atunci, îmi amintesc, Moshe Yassur s-a strãduit sã-mi furnizeze argumente menite sã spulbere complexul provincial care, spunea el, este, nici mai mult nici mai putin decît o stare de spirit.
Din nou ca acasã
Refugiatã în cabinã, marcatã încã de efortul prelungului travaliu scenic, Maia Morgenstern, cu demachiantul pe fatã si fãcînd fatã cu entuziasm efuziunilor sentimentale ale vechilor amici ce-i strãjuiesc usa întredeschisã a cabinei, acceptã cu politete si, dupã cum ne asigurã, cu mare plãcere, sã stea de vorbã cu un reprezentant al presei. Si, asa dupã cum era de asteptat din partea unei personalitãti educate prin artã si culturã, o face cu îndatoritoare amabilitate si fireascã familiaritate.
Mã ascultã cu atentie, priveste în ochi si ascultã rãbdãtoare prelungul meu exordiu menit sã justifice inopinata dar, într-un fel, previzibila abordare. Mã hotãrãsc, în sfîrsit sã fiu mai concret...
Reporter: Vã simtiti, cum s-ar spune, ca acasã pe scena Teatrului Tineretului...
Maia Morgenstern: Chiar dacã nu as vrea sã am acest sentiment, chiar sã revinã momentele dificile... Pentru cã au fost si momente dificile. Existenta mea aici, în Piatra Neamt, a fost marcatã, a stat sub semnul unor vremuri grele, dificile, complicate, bîntuite de lipsuri materiale, de lipsuri spirituale, de tot felul... Si legenda frumoasã a teatrului din Piatra Neamt pãlea sub povara unor vremuri tulburi, grele, încãrcate de sãrãcie si ipocrizie.
În cãutarea luminii
Rep.: Dar ati plecat. Probabil, sã întîlniti lumina.
M.M.: Am plecat si n-as zice cã am întîlnit lumina atunci. Nuuu! Tot erau vremuri grele. Dar am revenit. Acum sînt tot aici si rãsar fãrã sã vreau... Am nostalgie. Lucrurile frumoase, lucrurile duioase, dulceata acestor meleaguri. Nu vreau sã fie asa! Voiam sã... Nu stiu ce voiam; habar n-am! Probabil cã mã bãnuiam cã o sã fiu din nou acelasi arici, care mã cunosc cã sînt în multe ocazii. Dulceata, nostalgia, parfumul, tapiteria usilor, greutatea cortinei... scîrtîitul lemnului, rezonanta acusticã a sãlii... care-ti rãspunde...
Rep.: Cum vã simtiti în acest spectacol? Ce ati descoperit nou?
M.M.: Mi-e foarte aproape si, în acelasi timp, foarte departe acest spectacol. Tot ce nu vrem sã recunoastem - îmi aleg cuvintele si am sã vã rog frumos sã pãstrati exact ceea ce încerc sã sugerez si sã spun - iese aici la ivealã. Lucruri pe care nu vrem sã le recunoastem în sinea noastrã, a fiecãruia dintre noi, lucruri care ne sînt departe si spunem „asta la altii se întîmplã, la mine niciodatã“. De fapt, urîciuni ne bîntuie pe fiecare si este si exersarea unei forme de exorcizare în acest spectacol. Da, domnule, asa sîntem; ne punem oglinda în fatã nouã însine si celorlalti. Si poate cã în felul ãsta ne vom putea mîntui, poate nu, dar deja sînt vorbe prea mari. ÃŽn orice caz, a ne cunoaste, în a recunoaste în noi ce e mai putin strãlucitor si fastuos si demn de laudã, demn de mîndrie, e un prim pas. Si exact acest lucru face acest spectacol.
Curajul de a privi în oglindã
Rep.: Vã sperie oglinda?
M.M.: Nu, nu! De speriat nu mã sperie, dar nu mi-e întotdeauna foarte comod si as minti dacã as spune altceva. Nu e comod dar, probabil cã sînt atrasã de lucrurile care nu sînt foarte comode.
Rep.: Pe lîngã teatru faceti si foarte mult film si, de regulã, atunci cînd faceti e de mare rãsunet. ÃŽn acest sens, dati-mi voie sã vã pun o întrebare de asemenea mai putin comodã. „Patimile“ a fost un film întrucîtva controversat. Dumneavoastrã, ca unul dintre protagonistii acestui film, cum l-ati caracteriza?
M.M.: Este un film de artã, este un film cu un puternic mesaj social si politic. Este o alegorie. Lucrul ãsta l-am explicat si în cadrul conferintelor de presã la care am fost chematã sã particip; si nu au fost putine. Tin minte, domnul Mel Gibson mi-a multumit din adîncul sufletului - si a fãcut-o cu toatã sinceritatea - pentru modul în care am stiut sã apãr filmul. Credeam cã sînt asa, niste conferinte de presã în care mai schimbãm niste vorbe, mai frecventãm niste locuri comune... Ei bine, nu. N-a fost asa. M-am trezit într-un plin meci de box. Si atunci, nu mi-am mai pus mãnusile de box, cã n-am avut timp, dar am trãsnit niste pumni...! Pentru cã am fost pusã în situatia sã apãr filmul; si l-am apãrat.
Politica si opera de artã
Rep.: Cîteva argumente, vã rog!
M.M.: Este un mesaj, este o alegorie... un foarte puternic mesaj. Este vorba despre manipulare, despre felul în care lideri corupti se tin cu dintii de pozitia si de opiniile lor. Felul în care stiu sã manipuleze o populatie, un popor, un segment de lume sãrac, oprimat, este deja cunoscut. Mintile oamenilor pot fi usor sucite, cautã vinovati atunci cînd le moare copilul de foame... cum era... Vorbim despre acest film. Vedem în acest film foarte clar. Dincolo, evident, existã si un mesaj religios. Dar eu n-am fost chematã la un conclav religios, la un congres. Am fost chematã ca actritã, sã interpretez un rol. Cu asta m-am ocupat eu. Dacã sînt chematã sã gîndesc, sã judec, sã expun o pãrere despre un film, o operã de artã, asa cum îl consider eu cã este, la realizarea cãreia am fost chematã sã-mi aduc contributia, o fac fãrã nici o retinere.
Rep.: Prin urmare, socotiti filmul a fi o altã oglindã a socialului.
M.M.: Da, este o virulentã criticã socialã. Limpede se recunosc lideri care... Dacã facem o relatie cu contextul politic al timpului în care s-a fãcut filmul realizãm cã exact atunci Statele Unite erau pe pasul de a porni (si au si pornit, dupã cum prea bine stiti) rãzboiul împotriva Irak-ului. Nu se referã direct, concret la o situatie anume, dar din pãcate istoria se repetã cu obstinatie. De parcã, noi oamenii, n-am învãtat nimic din toatã istoria omenirii. Am uitat cã Socrate a fost silit sã bea cucutã, am uitat cã a fost condamnat la moarte chiar de cãtre proprii sãi concetãteni. În cea mai democraticã formã de organizare politicã atenianã. L-au condamnat la moarte. Mahatma Gandhi a fost împuscat de unul dintre ai sãi, o spun între ghilimele ca sã nu facem acum istorie, cã nu e vreme... Itszak Rabin a fost omorît de cãtre unul dintre cei foarte apropiati lui. Pentru cã a îndrãznit sã aibã altã opinie decît cea generalã a vremurilor acelea.
Luciditatea si cruzimea
Rep. Opinie gregarã, de altfel, întretinutã prin neobositul travaliu politic.
M.M.: Exact. Aveti dreptate!
Rep.: Mãrturisesc cã m-as fi mirat sã nu apãrati filmul, cu atît mai mult cu cît, chiar dacã nu exceleazã printr-o partiturã locvace, imaginea dumneavoastrã în spiritul Mariei este atît de pregnantã în toatã viziunea aceea, într-un fel brutalã si crudã. Ca si în „Apocalypto“, de altfel, unde Mel Gibson recidiveazã într-un alt plan. Se pare cã celebrul regizor are o adevãratã afinitate întru exploatarea cruzimii, întru exhibarea faptului crud, dar socot cã asta e, de fapt, un soi de exercitiu de sinceritate si luciditate.
M.M.: E opinia sa. Are curajul sã îsi expunã propria opinie. Asa crede, asa face. Pînã la urmã, este filmul sãu, sînt banii sãi... Visul sãu asa a dorit sã vorbeascã în acel film si asa a fãcut.
Rep.: Cît priveste insinuãrile insidioase ale unora potrivit cãrora ati fost aleasã în distributie si datoritã sonoritãtii numelui? Mã refer la sensul semantic al entitãtilor „morgen“ si „stern“.
M.M.: Nu cred cã domnul Mel Gibson si-ar fi riscat reusita unui film pe care îl gîndea de zece ani, si la care lucra - dupã mãrturisirile sale, scrise de altfel - de peste un deceniu, numai dupã niste considerente...
Rep.: ... onomastice.
M.M.: Da, sau un fel de politicã a distributiei... Ar fi fost un fapt extraartistic, conventional si, în ultimã instantã, inutil si pãgubos.
Exercitiu de gratitudine
Rep.: Haideti sã aducem un omagiu - pe care dumneavoastrã, de altfel, l-ati initiat în debutul convorbirii noastre - maestrului Moshe Yassur.
M.M.: Cu mare plãcere o fac. Am lucrat de-a dreptul exceptional. Este un artist si un suflet nobil, cald si bun. Am lucrat într-o perioadã cînd fãceam multe si eram, fiecare dintre noi foarte, foarte ocupati si prinsi si în alte proiecte. Si totusi ne-am gãsit timp sã facem acest lucru si fiecare repetitie, atît pentru mine cît si pentru Tudor au reprezentat o mare experientã. Si povesti, si lucru în paralel, si modul în care a stiut sã ne implice si sã ne explice situatiile, si sã le construim împreunã... Încrederea si bucuria lucrului împreunã.
Rep.: Vã multumesc!
M.M.: Mi-a fãcut mare plãcere convorbirea cu dumneavoastrã.
Înainte de a ne despãrti o rog sã-mi permitã a-i face o fotografie acolo, în cabinã. Pe jumãtate demachiatã, cu bagajele risipite... În fata oglinzilor care pot fi, uneori, paralele.
FOTO: "ÃŽntre oglinzi paralele"
|
Autentificare
