 Releul Pietricica. Boema Pietrei
Boemul este atemporal si nu prea are el treabã cu frãmîntãrile sociale sau politice, asa cum nu prea are treabã nici cu banii care nu se lipesc de el. Este definit ca o persoanã (mai ales artist) care duce o viatã dezordonatã, plinã de privatiuni. Are o lume a lui, care functioneazã dupã alte reguli, doar de el stiute, iar pentru cei care vor sã pãseascã pe acest teritoriu, „iarba fiarelor“ este paharul. Paradoxul este cã, la singular, boemul este receptat ca un ratat, ca un ins demn de milã, iar la plural, cînd vorbim despre boemi sau chiar despre boemã, se schimbã radical perceptia, cãpãtînd conotatii rafinate. Cînd seara, în anumite locatii pietrene se adunã artisti si nu numai, cînd discutiile depãsesc banalul cotidian si se apeleazã la culturã, fiind stropite cu vin si replici inteligente, cînd nu numai se „boscãieste“, ci chiar se comandã si ceva de-ale gurii, ca sã mai meargã un vin, cînd un oarecare se uitã cu invidie la acel grup select, unde cuvîntul de ordine este amicitia, atunci cred cã se poate vorbi despre boemã. Sînt anumite locuri în Piatra unde se petrec si astfel de întîmplãri de modã veche, unde „boemii“ se adunã pentru a fi împreunã, pentru a comunica, pentru a se deschide si a fi dispusi sã-si asculte partenerii. Unde, oameni în toatã firea recitã poezii, sintetizeazã lecturi, dau citate, cîntã, îsi dau cu pãrerea despre fenomene care depãsesc perimetrul tîrgului, vorbesc despre filme, picturã, muzicã, în fine, despre Cioran, Nureev, Borges, Fidel Castro..., mai discutã detasati si despre ultimele bîrfe, spun bancuri, inventeazã bancuri, se simt bine, asta-i! Se persifleazã, apoi îsi întind mîinile, se ironizeazã si se autoironizeazã spre hazul general, îsi povestesc întîmplãri nepovestite, amintiri nespuse, proiecte, vise, sperante, deziluzii, se defuleazã, nefiind loc acolo de prefãcãtorie. Minciunele, asta da, fac povestirile mai picante, ca la pescari, dar fiind vorba despre oameni care se cunosc de ani buni, sînt tolerate. Oamenii acestia, „boemii“ Pietrei, au redescoperit farmecul dialogului, al comunicãrii cu celãlalt, într-o lume în care izolarea este la ea acasã. Nu-ti cunosti vecinii de pe scarã, ruta serviciu-casã-televizor este obsesivã, la petrecerile la care esti invitat numai de dialog nu poate fi vorba din cauza agresiunii sonore provocate de „greierii“ de pe scenã, asa cã te scufunzi în banalitate. Vizitele de familie înseamnã sotie, copii, rude, asa cã o evadare în boemã este de-a dreptul medicament. Desigur, putem vorbi si despre boema pictorilor locali, o comunitate de artisti gãzduiti la ultimul etaj al unui bloc din Dãrmãnesti, dar si vizavi, la o crîsmulitã de cartier, poate si despre boema actorilor, mai putin a scriitorilor sau gazetarilor, dar de bazã este boema mixtã, despre care vorbeam mai înainte. Existã, are fluctuatii, întrucît prezenta nu este obligatorie, dar existã, are traditie si viitor. Este de mai mare dragul sã le vezi ochii cînd se întîlnesc, se îmbrãtiseazã si o pun de o „fecioreascã“. Fiindcã, de boemã pe Internet n-am auzit.
|
Autentificare
