Pãrintele Iustin, la ceas aniversar
Pãrintele Iustin Pîrvu împlineste, astãzi, venerabila vîrstã de 89 de ani. Un vietuitor al mãnãstirii Petru Vodã a dorit sã facã publice, cu aceastã ocazie, gîndurile sale referitoare la cel pe care îl numeste pãrintele sãu spiritual. Sînt gînduri pornite dintr-o inimã sincerã, scrise la un moment plin de importantã pentru toti cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic.
O viatã de om, un destin asumat, un monah în ai cãrui ochi, dacã privesti, vezi adunate laolaltã suferintã multã, dragoste de Dumnezeu si de oameni, credintã, rugãciune si, nu în ultimul rînd, jertfã. Acesta este staretul Mãnãstirii Petru Vodã, pãrintele Iustin. De 16 ani stã de strajã în muntii Neamtului, oferind de dimineatã pînã la cele mai tîrzii ore ale noptii sfaturi duhovnicesti si mîngîiere sufleteascã tuturor celor care îi pãsesc pragul smeritei sale chilii. Astãzi, de Sfîntul Haralambie (10 februarie), Pãrintele Iustin împlineste venrabila vîrstã de 89 de ani. Ne plecãm inimile cu deosebitã dragoste si admiratie în fata celui care prin credintã, nãdejde si dragoste a învins timpul, greutãtile si vicisitudinile unei perioade grele prin care au trecut tara si Biserica, dîndu-ne astfel nouã, celor tineri, un adevãrat exemplu de dragoste si iertare. Nu întîmplãtor, pãrintele s-a nãscut de Sfîntul Haralambie, sfînt care nu întîrzie sã vinã grabnic în ajutorul unui vrednic ostas al lui Hristos. La putin timp dupã întoarcerea sa din puscãrie, pãrintele mãrturiseste cã din cauza conditiilor grele de temnitã suferea de o slãbiciune trupeascã: ametea, nu prea putea sta în picioare, purtînd pe chip o paloare neobisnuitã. Tocmai îi murise mama, iar într-o searã, marcat de faptul cã nu reusea sã-si mai revinã, merge în camera sa si se roagã Sfîntului Haralambie, citindu-i paraclisul. Fãcîndu-se tîrziu, pãrintele adoarme, iar din dimineata ce a urmat mãrturiseste cã a început sã se mai întremeze trupeste, sã-si recapete fortele fizice pentru a-si continua viata pe care si-a închinat-o slujirii lui Hristos si aproapelui. ÃŽn pragul aniversãrii celor 89 de ani, noi, cei care vietuim aici alãturi de dînsul, rugãm pe Maica Domnului si pe Sfîntul Haralambie sã-l ocroteascã si sã-l întãreascã pentru a avea si noi cei slabi unde sã alergãm pentru un sfat, o povatã, o mîngîiere, o rugãciune sau o spovedanie. Pãrintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a mãrturisit, înainte de a trece la cele vesnice, cã Pãrintele Iustin este cel mai mare duhovnic si cel mai puternic om duhovnicesc. ÃŽn suflet si inimã sînt încredintat cã spusele pãrintelui Calciu sînt adevãrate si îndreptãtite prin însãsi viata plinã de ostenealã, ascultarea si rugãciunea pãrintelui Iustin. Odatã ajuns în fata pãrintelui, te simti ca o carte deschisã, iar atunci cînd îsi ridicã ochii si te priveste te simti rusinat si stingher de atîta smerenie, dragoste si îngãduintã. Acest lucru mi s-a întîmplat si mie cînd, cu cîtiva ani în urmã, abia terminasem facultatea si la sfatul mamei m-am hotãrît sã facem un pelerinaj la Mãnãstirea Petru Vodã. Mama tot îmi spunea: „hai sã mergem sã cunosti un pãrinte mare, un pãrinte cu har“. Si iatã cã la începutul Postului Sfintei Marii, pãseam cu emotie alãturi de mama pe drumul forestier ce serpuia prin pãdurea de brad. Apa care însoteste permanent drumul susotea tainic, vîntul murmura printre crengile de brad, cîte o adiere rãcorindu-mi fruntea. Cuvintele nu-si mai aveau rost. Mama, din cînd în cînd, îmi mai povestea de ale sale, dar eu nu o mai auzeam. Ceva în adîncul sufletului mã avertiza cã la capãtul drumului se va petrece ceva. Mi se pãrea totul atît de familiar, dar cel mai ciudat lucru era cã simteam cu fiecare pas care îl fãceam spre mãnãstire cã sufletul meu se odihnea, îsi gãsea pacea. Ani de zile cãutasem printre cãrti, studii, diverse lecturi, chiar si oameni rostul vietii. De acasã plecasem cu o bazã, dar lipsea omul lui Dumnezeu care sã punã degetul pe ranã. Si acum iatã cã Dumnezeu rînduise sã-l cunosc: era tocmai pãrintele Iustin. De cum i-am pãsit pragul chiliei, am stiut cã acest om îmi va marca viata de acum înainte, iar aici la mãnãstire am gãsit odihna atîtor cãutãri de adevãr. Ceea ce pãrintii mei au zidit, pãrintele Iustin a consolidat si rog pe bunul Dumnezeu sã statorniceascã ceea ce el m-a învãtat. Are multe virtuti si daruri cãlugãresti, dar cred cã a ajuns la una care le întrece pe toate: dragostea. Unii cautã ani de zile, strãbat multe drumuri pentru a gãsi un Bãtrîn (povãtuitor duhvnicesc), însã noi îl avem aici, aproape, si tare mã tem cã de cele mai multe ori nu stim sã îl pretuim. E mare lucru sã fii ucenic al unui asemenea Pãrinte. Sîntem slabi si neexperimentati, o generatie tributarã si de sacrificiu, dar nãdãjduim în mila lui Dumnezeu si rugãciunile pãrintelui. Acum poate nu pretuim aceastã prezentã plinã de har printre noi, dar cu sigurantã va veni o vreme cînd ne vom aminti de mustrãrile, povetele, modul de a vietui al sãu si îl vom chema cu multã osîrdie în rugãciunile noastre. ÃŽi multumesc lui Dumnezeu cã l-am putut cunoaste pe Pãrintele Iustin, iar acestuia îi sînt recunoscãtor pentru grija ce o poartã pentru noi ca un adevãrat pãrinte duhovnicesc. Chiar dacã împlineste o vîrstã venerabilã, Pãrintele are un suflet tînãr, un duh plin de viatã care arde pentru Hristos si traditia de veacuri a Bisericii. Sã ne trãiti întru multi ani si Dumnezeu sã vã dea putere sã vegheati mai departe asupra sufletelor tuturor crestinilor care vã bat la usa chiliei.
|