Danezii, asteptati la semnarea contractului pentru cãldurã
• proiectul privind sistemul de încãlzire cu pelete a ajuns la final • reprezentantii primãriei asteaptã în momentul de fatã semnarea contractului cu partea danezã • Semnarea contractului cu investitorii danezi care vor asigura cãldura în Roman a ajuns doar o chestiune de zile. Reprezentantii primãriei au anuntat au fost puse la punct ultimele detalii si nu a mai rãmas decît sã se primeascã hîrtiile oficiale din partea danezilor. „Am fãcut firma, iar acum a rãmas sã vinã sã semnãm toate documentele necesare. De asemenea le-am cerut si actul oficial prin care sã ne precizeze cît o sã fie Gigacaloria, ca sã nu ne trezim cu vreo surprizã. Din ce ne-au zis telefonic, am înteles cã au estimat ca Gigacaloria sã fie la jumãtate fatã de cît plãteste lumea acum. Ceea ce am fãcut noi reprezintã o noutate deoarece în nici un oras din România nu mai existã sisteme de încãlzire pe bazã de pelete“, a declarat Dan Ioan Cãrpusor, primarul municipiului Roman. Blocurile din zona Anton Pann vor fi primele imobile care vor beneficia de reabilitarea termicã deoarece sînt singurele din oras care mai au încãlzire centralizatã. Montarea unei astfel de centrale termice nu dureazã mai mult de o lunã, cea mai complicatã treabã fiind depãsirea barierelor birocratice din România. Locatarii par a fi încîntati de solutia cu „rumegusul“, atît timp cît nota de platã s-ar diminua considerabil. De mentionat cã, pe timp de iarnã, facturile la întretinere, inclusiv cãldura, s-au ridicat la circa patru milioane de lei, pentru un apartament de trei camere, rãmas bransat la sistemul centralizat, în timp ce „beneficiarii de gaz separat“ au scos din buzunare cam aceeasi sumã. „Nu conteazã asa de mult pe ce sistem urmeazã sã fie încãlzirea la Roman, ci dacã vom achita mai putin la întretinere. Dacã vom plãti mai putin înseamnã cã este o realizare, dar vom vedea în curînd“, a declarat Victor Rizescu, din Roman.
|