 ZIUA LOR
8 Martie. O zi care poartã amprenta eternului feminin, cînd primãvara aseazã timid o razã de sperantã în sufletul semenelor noastre. Pentru unele, sãrbãtoarea nu va trece nemarcatã, ci va abunda în gesturi de recunostintã a cãror consistentã va fi pe mãsura posibilitãtilor financiare. Multe femei, însã, nu vor putea fi recompensate pe mãsura eforturilor neconditionate fãcute pentru familii. Si, mai mult decît atît, confruntate cu lipsuri materiale, vor „sãrbãtori“ cum pot. Reporterii Monitorului le-au surprins pe stradã, la muncã, ori stînd la cozi pe la institutiile statului ca sã îsi rezolve problemele. Femei simple, care nu au avut sansa de a urca prea sus pe scara socialã. Fiecare cu problemele si cu grijile sale.
Urãri de la mii de kilometri
Emilia Apostol are 58 de ani si este din Piatra Soimului. Se afla la Casa de Pensii, încercînd sã îsi rezolve o serie de probleme: „Am iesit de cîtiva ani la pensie, de boalã, iar acum pot iesi de drept, pentru limitã de vîrstã. Ce-as putea sã-mi doresc de 8 Martie? Cred cã, la vîrsta noastrã, principalul lucru pe care ni-l dorim este, în primul rînd, sãnãtatea, iar în al doilea rînd mai multi bani, pentru ca sã ne întretinem sãnãtatea si famiile. N-ar fi rãu ca pensiile sã fie ceva mai mari. Cel mai frumos cadou pe care-l primesc în fiecare an de 8 Martie sînt urãrile si telefoanele pe care le primesc de la cei trei copii ai mei, care sînt plecati la muncã în strãinãtate. Bãiatul cel mai mare este în Spania de 6 ani si mi-as dori ca el sã poatã lucra acolo unde este în meseria lui. A fost asistent medical la Urgente, iar de curînd a reusit sã obtinã recunoasterea diplomei lui acolo. As vrea sã poatã lucra în Spania în calificarea sa si nu în constructii, unde este momentan. Cu toate acestea, nu a gãsit de lucru decît în constructii. Un alt bãiat al meu este tehnician biolog si lucreazã în strãinãtate în calificãri inferioare. Sînt sigurã cã voi primi un cadou cu ocazia Zilei Femeii de la sotul meu, care este cel mai galant si mai manierat bãrbat pe care-l cunosc. Nu a fost o zi mai deosebitã din an, ziua mea, Crãciunul sau atunci cînd am nãscut copiii fãrã ca sotul meu sã nu marcheze acest lucru. Chiar dacã nu au fost surprize ori cadouri foarte scumpe, faptul cã nu a uitat niciodatã de aceste momente a fost si este foarte plãcut. Ce-as putea sã-mi doresc mai mult?“.
Existentã cîstigatã în ploaie si ger
Mirela Rãspopa are 21 de ani si este mamã a doi copii. De o bunã bucatã de vreme îsi cîstigã existenta vînzînd covrigi în fata clãdirii Romtelecom, din centrul orasului. Dincolo de aparente, este un serviciu greu, ea fiind nevoitã sã reziste multe ore pe zi, în aer liber, fie pe ger, fie pe caniculã. „Trebuie sã rezist, ca sã iau un ban cu care sã îmi întretin familia. 8 martie pentru mine nu este ceva iesit din comun, pentru cã eu tot aici trebuie sã stau. Poate sotul îmi va aduce un buchet de flori, nu stiu ce sã spun. ÃŽn fond, este vorba de un cadou. Personal, vreau sã vînd mai multi covrigi, pentru cã asa iau mai multi bani. ÃŽn anii trecuti, 8 martie m-a prins la alt serviciu, dar am sãrbãtorit tot muncind, pentru cã astea sînt vremurile“, a declarat Mirela Rãspopa. Ca sã-si scoatã salariul, trebuie sã vîndã 200-250 de covrigi si circa 30 de legãturi de covrigei uscati. Ne-a spus cã, astãzi, si-ar dori sã fie cald, pentru cã a stat zile bune în frig, ploaie, ceatã, în ninsoare, ori ger.
În cãutarea dreptãtii
Pe holurile Prefecturii, în fiecare zi de audientã este aglomeratie mare. Femei, bãrbati, oameni de toate vîrstele se înghesuie la usa autoritãtilor, sperînd cã, dacã îsi vor spune oful, cei pe care i-au ales le vor face dreptate. La rînd se afla si Maria Netea, din Sãvinesti, care se luptã de ani de zile sã-si redobîndeascã dreptul de proprietar pe un teren. „Eu as fi cel mai fericit om dacã pe 8 martie mi s-ar face dreptate si as putea avea si eu pãmîntul care mi se cuvine. Am trei hotãrîri judecãtoresti care îmi dau dreptate si mor fãrã a-mi vedea visul cu ochii. N-am ce sã astept de 8 martie, poate un telefon de la copiii plecati în strãinãtate sã-si facã un trai mai usor. Anul trecut, Ziua Femeii m-a prins pe holurile Prefecturii, arãtînd cã vreau sã-mi recapãt drepturile. Anul acesta, cred cã soarta se va repeta. Din pãcate, datoritã nedreptãtilor care se fac în tarã, traiul meu este amar si greu. Am fost în audientã pe la toti din Prefecturã, le arãt actele si degeaba. Primarul de Sãvinesti mi-a promis cã mã va împroprietãri în altã parte si totul a rãmas la stadiul de vorbã. De aceea, de 8 martie nu visez la cadouri, la surprize care mai de care“, a spus Maria Netea.
„N-am timp sã mã mai gîndesc la zile festive“
Mãrioara are 81 de ani si locuieste în cartierul Vînãtori din Piatra Neamt. Dar nu se considerã pietreancã si tine neapãrat la aceastã delimitare. „Nu sînt din Piatra Neamt. Sînt din Vînãtori“, a spus cu mîndrie bãtrîna. A venit la Primãrie ca sã lase o cerere pentru lemne. N-a fost iarna grea, dar la pensia pe care o are, fiecare zi este o nouã piatrã de încercare. Ziua Femeii? Pentru ea e ceva frumos, dar mai mult din amintiri. „8 martie e Ziua Femeii, asa stiu eu de cînd îi lumea. E o zi de cinste, de onoare... Se mai tine si acum, cum sã nu se tinã, dar parcã nu mai e la fel ca pe vremea cînd eram eu tînãrã. Am primit mãrtisor de la nepot si cam atît, cã e greu în ziua de azi. Cînd eram eu tînãrã era altã vreme, acum am mai îmbãtrînit. Flãcãii dãdeau mãrtisoare fetelor, mãrtisoare fãcute de mînã, în casã, din flori uscate, nu ca acuma, din plastic. Erau si pe atunci canafii la snur, dar acum e totul modern. Modern si sintetic“, a spus Mãrioara cu o umbrã de regret în glas.
„Doresc sã-mi vãd copiii realizati profesional, la casele lor, cu copii, la rîndul lor“
Una dintre multele nemtence pentru care conditia de femeie a vremurilor noastre înseamnã responsabilitãti complexe în calitate de sotie, mamã si salariatã este Valeria Gurãu, 38 de ani, infirmierã la sectia Pediatrie a Spitalului Judetean Neamt. Ea se declarã o femeie împlinitã, care priveste în urmã cu satisfactie si se mîndreste cu realizãrile sale. Cea mai mare dintre acestea o reprezintã cei doi copii - un bãiat de 18 ani si o fatã de 14 ani. „8 martie este pentru mine o zi de care mã bucur din plin ca mamã. Am niste copii foarte buni, cuminti si la locul lor, de care sînt tare mîndrã. Ei sînt foarte atenti si îmi fac întotdeauna surprize, ceea ce îmi umple sufletul si pentru mine conteazã mai mult decît orice. Nu îmi doresc ceea ce nu pot avea sau ceea ce nu îmi pot permite din punct de vedere financiar. Vreau doar sãnãtate. Si doresc sã-mi vãd copiii realizati profesional, la casele lor, cu copii, la rîndul lor. Eu cred cã asta este ce mai mare realizare a unui om - copiii. ÃŽmi doresc sã fiu sãnãtoasã ca sã pot munci si sã îmi cîstig existenta, dar si ca sã fiu utilã celor din jur“, a spus Valeria Gurãu. Dupã cum spune toatã lumea de la Pediatrie, ea chiar este un exemplu pentru toti cei din jurul sãu. Lucreazã aici de 17 ani si a început ca femeie de serviciu. Cînd a venit în unitate, nu avea decît zece clase, si-a definitivat studiile liceale, la seral, a fãcut mai multe cursuri, a dat examene si a fost angajatã pe post de infirmierã. ÃŽn urmã cu trei ani a început Scoala Postlicealã Sanitarã de Stat si peste trei luni va absolvi si va putea profesa ca asistentã. „Vreau sã lucrez ca asistentã tot la Pediatrie. Iubesc foarte mult copiii si îmi place sã îi îngrijesc. Se spune cã este foarte greu sã muncesti cu omul. Si mai greu este atunci cînd muncesti cu puiul de om, care are cîteva zile, cîteva luni sau cîtiva ani si nu poate spune de ce suferã, ce îl doare si ce vrea“, a conchis Valeria Gurãu.
|
Autentificare
