Judecãtorul - sincer si slobod la gurã (III)
• „ÃŽn 1993, fiind jurist la o fabricã, m-am apucat sã tin o evidentã proprie si într-un stil personal a legislatiei române. Am dus-o asa 10 ani. Dacã la început Monitoarele Oficiale erau putine si rare, progresiv si pe nesimtite nebunia legiuitoare a cuprins toate organele din tarã, iar legislatia s-a umflat imens. La un moment dat, simtind tendinta fenomenului, am cîntãrit acele monitoare: erau vreo douã sute de kile. Mai apoi, am renuntat la cîntar si le-am mãsurat ca lungime de raft: acum sînt fix 8 metri de monitoare în bibliorafturi“ • Continuãm „navigarea“ pe site-ul personal al judecãtorului Gheorghe Morosanu - www.morosanu.ro - si vom prezenta partea a doua a link-ului „Reforma Justitiei sau ce pot eu sã fac eu“. ÃŽnainte de a da „cuvîntul“ magistratului bicãjean, trebuie sã precizãm cã, în ultimele zile, am primit mai multe telefoane la redactie, cititorii nostri fiind încîntati de modul în care un judecãtor, aflat în exercitiul functiunii, face publice, chiar dacã pe Internet, problemele justitiei din România.
„La nivel înalt nu se vrea democratie în sistemul juridic“
„ÃŽn sfîrsit, dacã tot am amestecat aici problemele competentelor Ministerului Justitiei si Consiliului Superior al Magistraturii, sã clarificãm si acest aspect. Dupã ce competentele s-au separat legal, Ministerul/ ministrul spun cu seninãtate referitor la multe probleme: nu mai este de competenta noastrã, vezi CSM. Nu e de loc asa, din douã motive: unu, ministrul justitiei este si membru CSM, si nu unul oarecare, si sînt sigur cã votul si cuvîntul sãu pot conta mult în acel organism; doi, ministrul are initiatiativa legislativã, CSM-ul este rodul manifestãrii acestei initiative, deci foarte lesne ministrul poate propune o lege care sã rezolve problema. O asemenea propunere legislativã s-ar putea initia mîine, într-o singurã frazã: presedintii de instante se aleg de colectivele respective. As vrea sã vãd si eu cine s-ar opune, si cu ce argumente, la o asemenea propunere. De ce nu se face sau nu se agreazã o asemenea propunere? Sã vã spun eu: pentru cã, la nivel înalt, guvernamental (pentru cã guvernul conduce România, si nu cele trei puteri) nu se vrea democratie în sistemul juridic; se vrea un sistem condus de presedinti, presedinti desemnati de CSM, CSM agreat de guvern. Si încã o problemã, apropo de vorba D-lui presedinte Lupascu: toate concursurile trebuie coborîte la bazã: Ca sã vadã dacã sînt bun de presedinte, sau pentru a fi promovat, onorata comisie trebuie sã vinã sã mã vadã la locul meu de muncã: sã constate cum conduc sedinta de judecatã, cum mã comport în societate, cum mã comport cu justitiabilii, cu avocatii si cu colegii. Altfel, pe baza concursurilor, asa cum se desfãsoarã ele acum, ar putea promova tot felul de monstri si de schizofrenici, care pot învãta niste texte pe de rost. Separarea puterilor este un concept foarte teoretic. Eu am sã vã spun douã vorbe despre egalitate, în maniera cea mai prozaicã: Presedintii de tribunal circulã cu niste Dacii hîrbuite. La Judecãtoria Bicaz, unde toti judecãtorii fac naveta - 25 km, timp de 2 ani am avut sofer angajat, dar nu am avut masinã. Acum ni s-a luat si soferul, cã tot stãtea degeaba. ÃŽntre timp, contabila sefã mi-a spus de cîteva ori, cã oricum, si dacã am avea masinã, nu ne-ar putea da benzinã pentru navetã, ci doar pentru dus corespondenta la postã, cale de 500 metri. Stie o lume întreagã cã parlamentarii îsi schimbã anual masinile (strãine) pentru cã sînt uzate moral, cã ministrii circulã cu Jeep-uri din cele mai tari. Si-acum, spuneti-mi Dumneavoastrã: care egalitate? Cîti parlamentari si guvernanti circulã cu Dacii vechi, sau cu ia-mã, nene? Este un exemplu meschin? O fi. Dar este edificator pentru felul cum este tratatã justitia de cãtre celelalte puteri? Este, nu mã puteti contrazice. Cãci, dacã mã contraziceti, mai vin si cu alte argumente, referitoare la tot felul de înlesniri si avantaje ale celorlalte douã puteri: personal, tehnicã, diurne, afaceri cît încape, nu mai spun cã afacerile sînt coordonate din sãlile parlamentului si din birourile ministeriale (telefoane mobile plãtite din banii nostri, am uitat sã vã spun) si trafic de influentã cît încape - cine poate refuza «colaborarea» cu un parlamentar sau cu un guvernant?“, spune pe site-ul sãu, judecãtorul Morosanu.
Solutii pentru o justitie „aerisitã“
ÃŽn ceea ce priveste legislatia din România, judecãtorul Gheorghe Morosanu spune clar: „Aici sîntem în deplin haos si balamuc, fapt remarcat de toatã lumea, de la presedintele tãrii pînã la reprezentantii organismelor europene. ÃŽn 1993, fiind jurist la o fabricã, m-am apucat sã tin o evidentã proprie si într-un stil personal a legislatiei române. Am dus-o asa 10 ani. Dacã la început Monitoarele Oficiale erau putine si rare, progresiv si pe nesimtite nebunia legiuitoare a cuprins toate organele din tarã, iar legislatia s-a umflat imens. La un moment dat, simtind tendinta fenomenului, am cîntãrit acele Monitoare: erau vreo douã sute de kile. Mai apoi, am renuntat la cîntar si le-am mãsurat ca lungime de raft: acum sînt fix 8 metri în bibliorafturi. Dupã zece ani de muncã (poate nu chiar inutilã) am abandonat lucrarea, nemaifãcînd fatã volumului de muncã. Dar m-am ales cu o idee fixã si clarã: acest balamuc legislativ trebuie restructurat. Pe fiecare domeniu în care existã zeci si sute de reglementãri amestecate, care se încalecã si se bat cap în cap trebuie lucrat si propus a se elabora o singurã lege, scurtã si clarã, eventual si o reglementare de aplicare, nu totdeauna obligatorie. Se impune a se face în România ceea ce au fãcut la vremea lor împãratul Iustinian, apoi Napoleon.
Justitiabilul, mai pe româneste, este omul care apeleazã la justitie, are nevoie de putine lucruri, dar foarte importante, respectiv procese scurte, într-un sistem de justitie mai eficient structurat;
reducerea formalismului din justitie; o procedurã desfãsuratã mai pe limba lui, mai inteligibilã pentru el. Realitatea «din teren» este absolut dezamãgitoare: încãrcãtura de dosare este imensã, ducînd la termene lungi, care întind un proces pe ani de zile; formalismul este exacerbat. Sã vã dau un simplu exemplu: acum zece ani, cînd eu am intrat in justitie, formula definitivã pe o hotãrîre, investirea cu titlu executoriu si încuviintarea executãrii se fãceau, toate, printr-o simplã rezolutie a presedintelui pe o cerere. Acum, aceste trei operatiuni sînt separate în trei etape procedurale, ultimele douã fiind efectuate prin constituirea a douã dosare separate. Cumplit mestesug de tîmpenie, inventat de niste presedinti cu vocatie birocraticã. Multi judecãtori, mai ales tinerii scoliti de Institutul National al Magistraturii considerã cã functia lor este o catedrã de la care trebuie sã-si exerseze stiinta asimilatã în facultate si Institut. Cred cu tãrie cã omul simplu, nejurist, chiar asistat de un avocat, trebuie sã beneficieze, în instantã, de un limbaj pe care sã-l înteleagã, cã judecãtorul trebuie sã-i si «traducã» formulele tehnic-juridice, pentru ca omul sã înteleagã ce i se întîmplã. Cineva trebuie sã-i învete în acest sens pe judecãtori, si sã-i mai învete cã stiinta acumulatã trebuie utilizatã în pregãtirea si elaborarea hotãrîrii, si nu în dialogul cu nejuristii. Nu-i învatã nimeni, dar se pare cã nici nu existã aceastã intentie, din partea nimãnui“, mai spune judecãtorul bicãjean.
|