 Laurentiu Dimiscã si arta brutã
• artistul plastic Laurentiu Dimiscã expune si pentru publicul pietrean dupã ce lucrãrile sale au participat la expozitii în strãinãtate Galeriile municipale de artã din Bulevardul Republicii din Piatra Neamt, au gãzduit, marti seara, 17 aprilie, vernisajul unei expozitii semnate de tînãrul artist plastic pietrean Laurentiu Dimiscã. Un numãr însemnat de lucrãri, majoritatea de mari dimensiuni, si-au oferit desenul si culorile si publicului pietrean dupã ce au adãstat mai multã vreme prin vestul Europei unde, dupã spusele celor informati, s-au bucurat de o excelentã primire. Laurentiu Dimiscã exploreazã un spatiu artistic care îl individualizeazã în peisajul plastic nemtean, si care constituie la ora actualã un exercitiu expresiv foarte persuasiv, în ciuda reactiilor puriste ale adeptilor picturii „clasicizate“. Credincios conceptului de artã brutã, înruditã în parte cu arta naivã, dar depãsind-o prin insertia accentuatã de libertate a expresiei, pictorul s-a integrat treptat în tendintele elocvente ale fenomenului european, cãutîndu-si cu osîrdie locul în teritoriul de gen. Nãscut la Piatra Neamt la 17 ianuarie 1977, Laurentiu Dimiscã a urmat cursurile Liceului de Artã din localitate la clasa profesorului si artistului plastic Grigore Agache. ÃŽn 2000 obtine licenta în picturã monumentalã sub conducerea prof. univ. Victor Ciato, la Academia de Artã si Design din Cluj-Napoca, pentru ca doi ani mai târziu sã obtinã diploma de master în picturã cu prof. univ. Ioan Sbârciu. Este detinãtor al Premiului Uniunii Artistilor Plastici din România la Bienala „Lascãr Vorel“ din 2001 si este membru al Filialei Cluj-Napoca a uniunii nationale de creatie.
A expus în mai multe rânduri în galeriile pietrene si, mai cu seamã, la fosta „Vert Galerie“, are deschisã o expozitie la „Art Plaza“, în Republica Dominicanã, proprietate a colectionarului pietrean Dan Purcara si a participat la Tîrgul International de Arte Vizuale de la Teatrul National din Bucuresti. Mai demult a expus la Muzeul de artã din Bârlad, la Muzeul de Artã Vizualã din Galati si, vara trecutã, la sala de expozitii a Palatului Parlamentului din Bucuresti, bucurându-se de o primire cãlduroasã si de aprecieri încurajatoare.
De la începutul acestui an a fost preocupat de reprezentarea cît mai elocventã în Belgia, Franta si Italia.
Si dacã în urmã cu cîtiva ani a stârnit interesul publicului francez prin modalitatea de expresie extrem de personalã si îndrãzneatã, anul acesta a fost deja categorisit ca apartinînd unei tendinte pe care lumea artisticã a occidentului o numeste „artã brutã“.
Un teoretician avizat al acestui fenomen, Francoise Monnin, defineste în cartea „L'art brut“, apãrutã la editura parizianã „Scala“ în 1997, principiile fundamentale ale acestui exercitiu de expresie: „Paralel cu arta oficialã, fondatã pe principiile academice ale Renasterii italiene, o creatie autodidacticã existã dintotdeauna în Occident. Multã vreme ignoratã, ea tinde sã fie astãzi recunoscutã. Aceste desene, aceste picturi si sculpturi în afara normelor consacrate contrazic definitia operei de artã“.
„Dimiscã este un mare muralist“
O cronologie a artei brute în secolul XX începe cu prima expozitie a lucrãrilor bolnavilor psihici la Bethlem Royal Hospital de Londres si continuã cu „Introducerea în psihanalizã“ a lui Sigmund Freud din 1916, „Manifeste du surrealisme“ din 1924, opiniile lui Breton, Paulhan, Ratton, Roche si Tapie din 1949, prima aparitie, în 1964, a „Cahiers de l'Art Brut“, obtinerea, în 1969, gratie eforturilor obstinate ale lui Andre Malraux a clasificãrii de „monument istoric“ a „Palatului ideal“ de la Hauterives, al lui Joseph-Ferdinand Cheval, deschiderea muzeului „La Fabuloserie“ la Dicy, în 1983, pentru ca în primii patru ani a acestui veac arta brutã sã intre definitiv în istoria artei occidentale. De bunã seamã, aceastã extrem de parcimonioasã selectie, pur informativã, nu este în mãsurã sã redea nici pe departe complexitatea unui fenomen artistic pregnant si care vietuieste, cu sau fãrã voia noastrã, în planul extrem de diversificat al tãrîmului plastic. Ei bine, integrarea stilisticã a lui Laurentiu Dimiscã, de cãtre critica francezã, în acest domeniu de expresie plasticã nu poate fi decît onorantã. ÃŽn plus, aderarea la aceastã modalitate nu este si nici nu poate fi o alegere voluntarã ci o racordare fireascã a modalitãtilor proprii de expresie artisticã la o realitate conceptualã deja existentã.
De altfel, Beatrice Bonnamour consemna precedentul eveniment plastic în „Le journal du Roannais, La Tribune - Le Progres“ sub titlul: „Les fleches joyeuses et colorees de Cupidon“. Si tot ea, adãuga: „Productia picturalã a lui Laurentiu este naivã si purã. Ea apartine artei brute si celei primitive si are o libertate care se exprimã deplin pe mari spatii murale. Cãci Dimiscã este un mare muralist, în stilul lui Diego Rivera, dar cu opinii politice total diferite! Tânãrul pictor cunoaste tehnica vitraliului, care transfigureazã lumina. Poezia ce transpare din lucrãrile sale poate pãrea, la prima vedere, infantilã. Dar reflectia sa plasticã se dovedeste a fi foarte profundã. El elibereazã spatiile de tãcere pentru a lãsa sã respire subiectele si... privitorul“.
În lumea atît de populatã, de bogatã si de diversificatã a artei occidentale, Laurentiu Dimiscã a dovedit cã detine toate datele unui artist autentic si extrem de individualizat, cu toate cã uneori pot fi gãsite puncte de referintã si interferentã cu marii creatori contemporani. Pentru cã arta sa, denaturînd severitatea liniilor lui Fernand Leger, are conexiuni pe alocuri cu Didier Triglia, Denis Herbillon sau, mai ales, cu imaginile profane ale lui Mario Chichorro. Iar deschiderea europeanã la care accede cu entuziasmul specific vârstei, îl îndreptãteste sã spere cã teritoriul frenetic al artei europene îi va oferi locul pe care îl meritã. Poate...
|
Autentificare
