 Cine vrea sã (mai) cînte la contrabas?
• Ciprian Iacob, un instrumentist de clasa a VII-a, a obtinut premiul I la faza zonalã a Olimpiadei Nationale de la Galati Este interesant de remarcat faptul cã, în ciuda apetentei pentru sunetul grav, care dominã astãzi întregul perimetru al muzicii de consum, devenind o obsesie a oricãrui adolescent sau tînãr, si nu numai, instrumentul care stã la obîrsia fundamentului sonor este destul de putin cunoscut si, mai ales, uzitat.
Italienii îi spun contrabasso, francezii, contrabasse, germanii, kontrabass, enlezii, double bass, iar echivalentul portughez e rabecao. Dictionarele de specialitate îl definesc ca: „instrument cu coarde si arcus, component al familiei violina, construit dupã aceleasi principii, dar de dimensiuni mult mai mari“. Cu statura impunãtoare a modelului standard (o înãltime de peste doi metri si o cutie de rezonantã de un metru si treizeci de centimetri), cu registrul sonor grav si pãtrunzãtor asigurat de patru coarde acordate în ordinea inversã a viorii, contrabasul constituie prezenta obligatorie atît în orchestra simfonicã, atît în cea cameralã, cît si în band-urile de jazz sau alte genuri. ÃŽn orchestrã, contrabasul sustine basul armonic, avînd si un rol figurativ, polifonic si chiar solistic în partituri ce apartin unor stiluri muzicale diverse, de la cel clasic, pînã la muzica de avangardã a contemporaneitãtii.
Se crede cã inventia instrumentului ar apartine lutierului italian M. Todini si derivã din evolutia unui model de violã din secolul al XVII-lea. Instrumentul are, în mod firesc, virtuozii sãi si dintr-o listã a celebritãtilor românesti în domeniu nu ar putea lipsi: Iosif Prunner, Ion Cheptea, Liviu Moga, Dorin Marc, Boris Boicu, Stefan Thomasz, Wolfgang Guttler, Ovidiu Bãdilã, Giony Rãducanu si multi altii.
Învãtãcelul...
Cînd a început studiul contrabasului, Ciprian Iacob nu stia bine ce este acest instrument. A început pianul si la sfîrsitul clasei a IV-a, în urma unei campanii în care au contat si datele somatice, a fost convertit. Din clasa a V-a a trecut la clasa de contrabas, sub îndrumarea profesorului Stefan Pojoga. Corzile libere si exercitiile destul de anoste pentru pozitionarea mîinii si coordonarea arcusului nu aveau nimic persuasiv. Ciprian recunoaste cã la început a fost cam greu si nu s-a simtit extrem de atras de noua posturã în care trebuia sã zãmisleascã sunete. Nu era strãlucitorul sunet al pianului care încã mai reverbera în subconstient. Dupã nenumãrate ore de studiu, instrumentul greoi si antipatic a început sã se mlãdieze, sunetul a devenit tot mai curat, mai amplu si mai bogat în armonice si, treptat, între micul instrumentist si enormul instrument s-a conturat o legãturã tot mai pregnantã. Pe mãsurã ce descifra tainele instrumentului, Ciprian a realizat cã are alãturi un adevãrat prieten care l-a ajutat sã se impunã, sã intre în orchestrã si sã dezvãluie, în aceastã conjuncturã, importanta covîrsitoare a acestuia din punct de vedere sonor. Dupã ce a participat la concursurile catedrei de coarde din cadrul Liceului de Artã, anul acesta, Ciprian a avut prima iesire adevãratã în cadrul etapei zonale Moldova a Olimpiadei Scolare Nationale, la Galati, unde a obtinut premiul I cu 99 de puncte. Mica scãpare din finalul primei pãrti a Concertului în re major de Vivaldi, care l-a vitregit de un punct si de participarea la etapa finalã pe tarã, este recunoscutã pertinent de învãtãcel. Acest lucru nu l-a descurajat ci, dimpotrivã, l-a determinat, dupã cum ne-a mãrturisit, sã se aplece cu si mai multã grijã si atentie asupra studiului si perfectionãrii. Ciprian Iacob are multã stimã si mult respect fatã de profesorul sãu care i-a conturat un nou destin si este hotãrît sã nu-i însele asteptãrile. Va lucra în continuare si dupã terminarea liceului, tot la Piatra Neamt, intentioneazã, cum e si firesc, sã urmeze studiile superioare în cadrul Conservatorului.
... si maestrul
Reporter: Stimate domnule profesor Stefan Pojoga, cum e sã fii profesor de contrabas?
Stefan Pojoga: Clasa de contrabas de la Liceul de Artã s-a înfiintat în 1991, cînd am fost repartizat aici prin concurs. Am pornit destul de greu la început pentru cã se fãcea resimtitã si lipsa resurselor materiale si umane. În timp, clasa de contrabas si-a consolidat atît pozitia cît si statutul. Treptat am reusit sã cumpãrãm niste instrumente. Din punct de vedere material si al dotãrilor stãm prost si acum. Tot ce vedeti în aceastã clasã este contributie personalã. Instrumentele pe care le avem sînt deplorabile si, în ciuda demersurilor pe care le-am fãcut cãtre conducerea Liceului de Artã, nu s-a rezolvat nimic.
Rep.: Dincolo de aceste neajunsuri, pe care sper sã le audã cei care trebuie, ati avut, totusi, si satisfactii.
S.P.: În timp am avut rezultate si, evident, în urma lor si satisfactii. Astfel, primul meu elev din aceastã scoalã si care ulterior mi-a fost si student la Iasi, unde am predat o vreme, Marius Mihãilã, este în prezent titular la Filarmonica din Brasov, dar e detasat si cîntã la Chieti, în sudul Italiei. E interesant sã remarc cã în 1988, pe vremea cînd eram beneficiarul unei burse în Italia, am cîntat si eu acolo. Au fost mai multi elevi buni, dar cei care au mers mai departe si mãnîncã, cum spun eu, o bucatã de cozonac de pe urma acestui instrument, sînt Lucian Manolache, care cîntã în Statele Unite ale Americii, si Marius Cojocaru, care e tot în Italia, dupã ce a urmat Conservatorul acolo. Am mai avut elevi de gimnaziu care acum se aflã la Bucuresti, unde au cîstigat numeroase concursuri.
Instrumentul care face cozonac
Rep.: Ati folosit o expresie asupra cãreia vreau sã mã opresc o secundã; aceea cã unii dintre elevii dumneavoastrã care au reusit, mãnîncã „o bucatã de cozonac“. De pe urma contrabasului, prin urmare, se poate trãi bine...
S.P.: Da, se poate trãi bine. Toti marii contrabasisti au demonstrat lucrul acesta.
Rep.: Lucrarea dumneavoastrã de doctorat, pe care o pregãtiti, se numeste „Contrabasul - instrument solist“. Cît de solist poate fi contrabasul, dincolo de rolul sãu covîrsitor în orchestrã?
S.P.: Contrabasul are în orice orchestrã rolul de a asigura fundamentul sonor, armonic, al întregului ansamblu. Din punct de vedere solistic este mai dificil, chiar si dacã ar fi sã tinem seama numai de particularitãtile constructive si tehnice. Din aceastã pricinã, meritul instrumentistului care reuseste sã obtinã un traseu sonor surprinzãtor ce tine de virtuozitate, este cu atît mai mare. Marii solisti ai acestui instrument exerseazã deseori piese din repertoriul violonistic. În acest caz, efortul este teribil. De altfel, în perioada scolii noi ne axãm mai mult pe repertoriul solistic.
Contrabasul si Paganini
Rep.: Cum l-ati caracteriza pe elevul dumneavoastrã, Ciprian Iacob? Este, nu-i asa?, ultima dumneavoastrã „creatie“.
S.P.: Ciprian Iacob are toate sansele de a deveni un bun instrumentist. Este cel mai nou premiant al meu, asa cum ati spus, si are toate premisele de a reusi. O demonstreazã tot ce a fãcut pînã acum, a asimilat într-un timp scurt tot materialul de studiu propus si, dacã e sã-l judecãm cinstit, cu toate cã este în clasa a VII-a, lucreazã la nivelul programei de clasa a IX-a. La un concurs de anvergurã însã, programa e nivelul minim. Asta e regula performantei. Eu sper ca împreunã sã facem adevãratã performantã. Mai mult, cînd am un elev care promite, îi planific evolutia pînã la nivelul clasei a XII-a. Trebuie sã-l mentin în ritmul impus de contextul competitional actual. Si dacã va manifesta aceeasi consecventã ca pînã acum, sînt sigur cã va reusi. Deplin.
Rep.: Ce înseamnã asta?
S.P.: Sã cînte la contrabas asemenea lui... Paganini.
|
Autentificare
