Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2007
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 24 Mai 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
ÎMPUSCAT ÎN PÃDURE

ÎMPUSCAT ÎN PÃDURE

• Costel Catalin Peleverde a fost împuscat mortal de un padurar din Ghidion • baiatul de 17 ani si fratele sau, care a scapat cu fuga, au fost prinsi în padure în împrejurari ciudate • padurarul implicat a afirmat ca arma s-ar fi descarcat accidental • multe dintre ipotezele lansate în acest caz „se bat cap în cap“ •

Un adolescent în vîrsta de 17 ani, din localitatea Ghidion, comuna Stanita, a fost împusat mortal, în spate, luni, 21 mai, chiar în ziua cînd îsi celebra onomastica, de catre unul dintre padurarii din sat. Victima a zacut aproape o zi pîna ce a fost gasita, aparent întîmplator. Sirul întîmplarilor care au condus, în cele din urma, la moartea lui Costel Catalin Peleverde nu au fost elucidate în totalitate, fiecare dintre cei implicati sustinînd o cu totul alta varianta. Cert este ca, pîna în prezent, principalul suspect, Mihai Sagneanu, în vîrsta de 45 de ani, a fost lasat în stare de libertate, acesta încercînd sa acrediteze ideea ca arma de vînatoare ce a provocat decesul adolescentului, marca „IJ Baikal“, cu alice calibrul 12 mm, s-a descarcat accidental. Pe de alta parte, parintii victimei sustin raspicat ca baiatul lor a fost omorît „ca un cîine“, dorind pedepsirea vinovatului. Ancheta, în care multe lucruri „se bat cap în cap“, a fost preluata de catre lucratorii Serviciului de Investigatii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist al Parchetului de pe lînga Tribunalul Neamt. Parintii lui Costel Catalin Peleverde au sustinut ca, luni dupa-amiaza, fiul lor cel mare, însotit de fratele sau Vladut, în vîrsta de 16 ani, au plecat cu caruta în zona satului Veja, pentru ca sa cumpere lemne, pe care urmau sa le valorifice la un pret mai bun în localitatile din zona Romanului, „afacere“ din care se întretinea, de altfel, întreaga familie. „Baietii au plecat amîndoi si, din cîte ne-a spus cel care a scapat, la un moment dat, în jurul orei 18, s-au întîlnit cu padurarul Mihai Segneanu, însotit de o alta persoana, pe nume Liviu M., care pazeau niste stejar taiat ca pentru butoaie. Cei doi barbati erau beti, amenintîndu-ne fiii. Padurarul a pus mîna pe arma, moment în care Vladut a fugit, cu tot cu topor, iar Catalin a ramas în caruta goala. A tras în el din plin, pe la spate, l-a ciuruit. N-a tras nici un foc de avertisment. Baiatul a fost lovit de doua cartuse, unul în spate iar celalat în zona capului. Dupa aceea, l-a luat cu caruta si l-a transportat pîna în apropierea Cantonului Muscherita, unde a taiat doi copaci, pentru ca sa spuna ca i-au prins la taiat lemne. Am înteles ca a doua zi a fost gasit de un vacar. Cînd am ajuns la fata locului, am înlemnit si am tipat de s-a auzit în toata padurea. Nici cu un cîine nu faci asa ceva. Au venit dupa aceea politisti si procurori, care, în prima faza, nu l-au gasit pe vinovat, dar au ridicat o arma de la canton. Vreau sa se duca la puscarie pentru ceea ce a facut si sa ne plateasca si cheltuielile cu înmormîntarea si praznicele. Daca spune ca pusca s-a descarcat singura, cum sa fi tras de doua ori!?“, a declarat, revoltat, Vasile Peleverde, în vîrsta de 50 de ani, tatal baiatului ucis. Acesta, alaturi de sotia sa, Floarea, în vîrsta de 40 de ani, au avut sapte copii, dintre care, în ultima perioada, au pierit doi, Costel Catalin, cel mai mare dintre frati si un alt baietel, de doi ani, grav bolnav. „Costel era un baiat bun, nu bea si nu fuma. Ne ajuta la munca, aveam baza pe el, era «sporul casei», era «inima noastra». Ne asculta si îsi vedea de treaba, chiar daca avea tije din metal într-o mîna, dupa ce l-a aruncat iapa. Acum, ce sa spun, legea trebuie sa faca dreptate, dar sa fim sprijiniti si noi, pentru ca nu avem posibilitati. Ne-a cautat un brigadier silvic si ne-a zis ca ne va ajuta Ocolul. Joi, 24 mai, îl vom înmormînta“, a spus, sfîsiata de durere, Floarea Peleverde.

Ancheta încurcata

Oamenii legii au „intrat pe fir“ în acest caz în jurul orei 15.20, cînd trupul victimei, naclait de sînge si deja afectat de caldura, a fost gasit în apropierea Cantonului Silvic 13 Muscherita de catre un satean care are grija de vacile padurarului suspect. „ÃŽmbracamintea cadavrului prezenta în zona spatelui mai multe gauri cu diametrul de aproximativ 3-4 milimetri. Din cercetari a reiesit ca în ziua de 21 mai, în jurul orei 18, victima a mers cu caruta, împreuna cu fratele sau, în padurea de pe raza localitatii, pentru a taia material lemnos. Ei au fost surprinsi de catre padurarul care avea competenta în zona. Observînd prezenta acestuia, cei doi frati au fugit în directii opuse, unul cu caruta, iar celalalt pe jos“, a declarat subcomisarul Dragos Balau, comandantul Politiei Roman. Din primele cercetari a mai reiesit, conform conducerii IPJ, ca Mihai Sagneanu s-a întors la canton, a luat arma de serviciu si a revenit în padure. „Padurarul a reîntîlnit victima, care mergea prin padure cu caruta si a somat-o sa opreasca. ÃŽntrucît cel în cauza nu a stat, a tras un foc de arma în plan vertical, însa nici de aceasta data nu s-a supus somatiei. ÃŽn aceste conditii, barbatul a declarat ca s-a deplasat în fuga spre caruta si a cazut, moment în care arma i s-a descarcat. Deoarece atelajul si-a continuat deplasarea prin padure, padurarul a renuntat sa o mai urmareasca si s-a întors acasa fara a realiza ca l-a împuscat pe carutas“, au anuntat politistii nemteni. Cazul a intrat si în atentia conducerii Ocolului Silvic Horia, la care era arondat Cantonul 18 Ghidion, unde lucreaza Mihai Sagneanu. „Am discutat cu salariatul nostru, care mi-a relatat printr-o declaratie ce s-a întîmplat. ÃŽn zona respectiva exista risc infractional ridicat, iar luni, fiind sarbatoare, dupa cum a mentionat, Mihai Sagneanu a mers cu arma la el în padure, pentru a combate animalele daunatoare. Am aflat ca în jurul orei 18 s-a întîlnit cu acel atelaj, în care erau fratii Peleverde. Cei doi au fugit, însa, în jurul orei 21, s-au reîntîlnit. Padurarul a sustinut ca era singur si a fost agresat, moment în care, pentru a-si speria adversarii, a tras doua focuri, dintre care unul de avertisment. Mihai Segneanu a pornit apoi pe urmele lor, dar a auzit atelajul plecînd si nu a stiut ca a ranit pe cineva. Abia a doua zi, cînd a fost gasit cadavrul, s-a facut legatura cu acest incident. Noi nu l-am suspendat din activitate pe lucratorul mentionat, deoarece nu putem lasa zona nepazita. Legea se va pronunta, eu nu pot sa stiu exact ce a fost, iar, ulterior, daca respectivul nu va mai putea purta arma, automat îsi va pierde si slujba. Nu pot sa stiu nici daca a consumat alcool, nimeni n-ar spune asa ceva. ÃŽntre timp, prin eforturile colectivului de la ocol, vom sprijini material familia îndurerata“, a declarat Gabi Mardare, seful Ocolului Silvic Horia.

Ce au stabilit anchetatorii

„Autorul a sustinut ca i-a gasit pe cei doi la furat lemne si i-a somat, dupa care a tras un foc în plan vertical. Deoarece fratii au fugit, el a afirmat ca a vrut sa mai traga un foc în aer, s-a împiedicat, iar în aceste conditii a împuscat victima. Stia ca alicele au atins victima, dar nu a realizat gravitatea leziunilor“, a declarat procurorul criminalist Dorin Cautis, cel care se ocupa de caz. Cert este ca minorul a ajuns acasa pe seara, dar se pare ca nu a spus nimic despre cele întîmplate si nici parintii nu s-au deranjat de faptul ca unul din copii nu a venit acasa peste noapte. Padurarul i-ar fi relatat sotiei ce s-a întîmplat, precum si faptul ca pe unul din copii l-a atins. Se pare ca tînarul urmarea sa ajunga cu caruta la un canton parasit de la marginea padurii. Urmeaza ca în cauza sa fie efectuata o expertiza balistica.
Cu siguranta, legea îsi va spune cuvîntul si în acest caz, în care apar din start o serie de întrebari interesante, avînd în vedere cercetarile preliminare: 1. Era singur sau însotit padurarul din Ghidion cînd s-a întîmplat fapta? 2. Acesta a pornit de la canton cu pusca la el, ori s-a întors s-o ia ulterior? 3. Arma respectiva se poate descarca singura? 4. Cum a parcurs, singura, victima sute de metri între locul în care s-a tras pîna unde a fost gasita?
FOTO: Parintii lui Costel Catalin Peleverde alaturi de cosciugul fiului lor

Articol afisat de 2469 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(G. MUNTEANU, T. CIOBOTARU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective