 Alungati sub... Pietricica
• o femeie si doi copii minori dorm la poalele Pietricicai • cele trei suflete au fost evacuate din locuinta marti, 22 mai • „nu vreau decît sa fiu lasata în pace, sa-mi cresc copiii; daca mi-i ia cineva, cu cutitul acesta ma omor“, a declarat mama, disperata ca i-ar putea pierde pe cei doi minori • O tragedie se petrece în orasul de la poalele Pietricicai - o femeie si doi copii minori stau sub cerul liber, cu boarfele puse în cutii si mobila pe iarba, întrucît au fost evacuati din locuinta. Povestea nu este singulara într-o Românie a mileniului trei, marcata de framîntari politice si de luptele pentru ciolan. ÃŽn vreme ce mai marii tarii nu mai stiu ce sa faca de bine, oameni simpli, care nu vor decît sa-si duca soarta asa cum le-a fost ea harazita, ajung sa doarma la marginea strazii pentru ca n-au bani nici macar sa plateasca apa rece care curge la robinet. Asa s-a întîmplat cu Niculina Pantazic, o femeie a carei soarta nu s-a intersectat cu norocul nici macar o secunda, în cei 33 de ani pe care îi are. Odata cu ea au fost scosi afara ca niste masele stricate si cei doi copii minori - Bogdan si Gabi. Pîna acum doua zile au stat într-o garsoniera de pe Aleea Tiparului, în blocul C2, ap. 74. Au adunat aproape 7.000 de lei (70 milioane de lei vechi) datorii la întretinere si femeia a fost data în judecata. Prima sentinta de evacuare a aparut pe 27 ianuarie. I s-a dat voie sa mai stea pîna pe 20 martie, iar saptamîna trecuta ar fi trebuit sa fie scoasa în strada. Dar a avut noroc ca a fost ÃŽnaltarea si evacuarea s-a amînat cîteva zile. Pîna marti, 22 mai, cînd au fost fortati sa scoata totul în strada. „Nimeni sa nu se apropie de mine, sa-mi ia baietii. Nu vreau decît sa fiu lasata în pace, sa-mi cresc copiii; daca mi-i ia cineva, cu cutitul acesta ma omor“, spus femeia cînd a vazut ca ne apropiem de ea. I-am explicat ca n-avem treaba cu copiii ei si atunci s-a mai potolit. Se învîrtea de zor în jurul a ceea ce i-a mai ramas - o canapea pe care a cumparat-o cu ultimii bani de la un vecin ca sa aiba pe ce dormi cît sta afara, un pat care daca va mai fi mutat o data nu va mai ramîne mare lucru din el, sifoniere si cutii cu haine, o cada în care daca ar fi avut apa s-ar fi spalat si ea, si copilasii.
Crescuta prin casele de copii
Niculina a crescut prin casele de copii, departe de dragostea parinteasca si linistea unui camin. „Eu n-am parinti. N-am frati, n-am surori. Poate daca as fi avut mama si tata as fi primit o educatie. Pe mine m-au crescut strainii în casele de copii. De asta nu vreau sa-mi dau baietii. Nu-i dau cîte zile voi avea. Am cheltuit milioane peste milioane ca sa-i operez, pentru ca amîndoi au avut mari probleme. Dar pentru copiii mei fac orice. De aceea am pierdut casa. Am lasat sa ma acopere datoriile, neplatind întretinerea, dar sa-i fac oameni pe ei. Lasati-ma sa traiesc alaturi de ei. Aici vreau sa dorm, sa cada ploaia pe noi, numai sa nu ne desparta nimeni. As putea atîtea sa spun, dar ma tem de cei care au putere în orasul acesta. M-au amenintat ca-mi dau foc la ceea ce am adus aici“, spunea femeia plîngînd în hohote, lacrimile udîndu-i hainele de pe ea. ÃŽn ciuda zbuciumului femeii, Bogdan, baietelul de noua ani, mosmonea ceva pe patul de pe iarba. ÃŽi adusese cea care i-a dat viata niste carti de joc, cîteva creioane carioca si alte cîteva maruntusuri cu care îsi facea de joaca. „El nu întelege ce se întîmpla aici. Traieste într-o lume a lui. Habar n-are ce se petrece. Are probleme cu capul. A fost operat la cap si i s-a stabilit handicap de gradul III. Abia pe la patru ani si jumatate a început sa vorbeasca. Dar ma chinui asa, îl învat sa se poarte, sa nu fure, îl educ asa cum pe mine n-a avut cine sa ma educe. A avut mari probleme la picioare si l-am operat pentru proteze. Acum merge fara probleme“, a mai spus mama. Am întrebat-o cum îl cheama pe copil si acesta, fara sa ridice ochii de pe jucariile lui, ne-a spus cu o voce impasibila - Mihai Bogdan Ianos. Parca indiferenta din vocea lui fata de plînsetele de disperare ale mamei au facut ca situatia sa fie si mai cutremuratoare. Niculina l-a pus sa ne arate semnele ramase dupa operatii si atunci chiar ca ne-a luat cu fiori pe sira spinarii. Copilul are cîte o cicatrice pe fiecare picior, de la genunchi si pîna la sold. Apoi am vazut si operatia de la cap - o cusatura lunga de circa cincisprezece centimetri, care porneste de la ceafa pîna spre vîrful capului. „Uitati-va ce mi-a facut mie barbatul“ - a zis femeia batuta de soarta. Si ne-a aratat burta pe care au ramas pe viata urmele lamei de cutit. Acelasi cutit care a taiat-o si la frunte, si pe o mîna, si-n palma. Celalalt copil al Niculinei, Gabriel, este elev în clasa I la Scoala Elena Cuza. Femeia zice ca a vrut sa-l dea la o scoala buna, de centru. Si dovada ca este un copil bun stau calificativele exceptionale pe care le colecteaza zi de zi. N-a anuntat-o pe învatatoare ca marti venise la scoala de sub poala padurii si nu de sub un acoperis... I-a fost rusine si lui, si mamei. „Nu mai sper nimic. Primaria mi-a dat o data locuinta sociala si nu mai am dreptul la o alta locuinta. Dar am fost amenintata ca mi se vor lua copiii si daca se va întîmpla asta, eu îmi voi lua zilele. Nu beau, nu fur, nu fac rau nimanui, dar cu cutitul asta, cu care am fost taiata de atîtea ori, îmi voi lua zilele. Mi-am vîndut casa nu pentru ca asa am vrut eu, ci pentru ca asa am fost fortata sa fac. Banisorii primiti au fost luati de Vasile Pantazic si s-a dus în Timisoara cu ei“. ÃŽntr-adevar, pe o masa scorojita, statea un cutit cu care femeia a fost de multe ori amenintata ori taiata de cel cu care a trait alaturi ani la rînd, Vasile Pantazic. Acum, acesta s-a mutat în comuna Grabat, în judetul Timisoara, unde are mai multe rude. Mai prin primavara, acolo i-a tinut timp de doua luni pe cei doi copii ai Niculinei, pe care i-a pus la munca pentru a-si justifica mîncarea. „Mi-a furat copiii si i-a pus sa munceasca pentru neamurile lui. Copilasii mei smulgeau iarba pe care o dadeau la porci. Si pe porci i-au botezat ca pe baieti - Gabi si Bogdan. M-am dus cu trenul, numai eu stiu prin ce am trecut, ca sa-i aduc înapoi. M-am dus la Politie ca sa reclam rapirea si am fost bruscata de oamenii legii pentru ca sînt o femeie amarîta si nu prezint credibilitate. Dar acum am copiii lînga mine. Recunosc ca nu am bani, pentru ca nu mi se da alocatie; asa au decis unii. Primesc 1,5 milioane de lei pensia baiatului cu handicap“, a mai spus femeia care n-are nici bani de-un colt de pîine. Oamenii trec, se uita mirati, altii întorc capul în partea cealalta, gîndindu-se ca acestia sînt nenorocitii care trag societatea în urma. Plecam de la Niculina si copilul care alerga pe lînga calabalîcul de pe iarba si vedem ca femeia, din grija pentru baieti, a demontat un dulap si cu usile ori rafturile lui a acoperit gurile de canal care lipsesc de ani de zile la marginea padurii de pe Pietricica. „Ma tem sa nu cada copiii în vreun canal. De aceea am desfacut dulapul“, a mai spus femeia.
Necazurile îi unesc
Mai multe colege cu care Niculina si-a trait copilaria în casele de copii au aflat de tragedia acesteia si au venit sa vada cu ochii lor cum sta situatia. Una a adus într-o punguta trei covrigi. Doi lei mai avea în buzunar si s-a gîndit ce ar putea cumpara ca sa aduca fiecareia dintre cele trei guri flamînde cîteva îmbucaturi. Bogdan a vazut-o de la distanta si a alergat în întîmpinarea ei. Si-a luat covrigul si a muscat cu putere din el. Îl tinea cu amîndoua mîinile si în cîteva clipe l-a înghitit. Niculina avea sa plece la cantina de ajutor social, acolo unde primeste cîte doua portii de mîncare. Copilasii ei, cei mai nevinovati din toata aceasta poveste, au luat masa la iarba verde. Dar nu pentru ca ar fi iesit pe vreun deal, ci pentru ca acolo s-a mutat casa lor. Pe marginea strazii, la umbra copacilor de pe Pietricica.
|
Autentificare
