Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2007
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 31 Mai 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Viata la cort, pe Pietricica

Viata la cort, pe Pietricica

• un barbat în vîrsta de 52 de ani, ramas fara casa, doarme de zile bune într-un cort, pe Pietricica • sotia acestuia lucreaza de mai multi ani în Italia, acolo unde si-a gasit un alt partener • barbatul sustine ca nu vrea sa deranjeze pe nimeni si de aceea a ales sa ocupe sase metri patrati, în natura • desi i-ar fi placut sa învete carte, tatal sau s-a opus, spunîndu-i ca „nu-l face popa“ •

Niciodata nu se stie ce-i ofera viata omului. Constantin Resmuves, care are putin peste jumatate de secol, a fost om la casa lui pîna acum vreo sase ani, cînd a primit o sentinta de evacuare din casa în care a stat alaturi de sotia sa si în care a crescut doi copii, acum în vîrsta de 30 si, respectiv, 12 ani. E drept ca viata nu i-a fost niciodata usoara, dar pîna acum n-a mai ajuns sa doarma într-un cort, printre buruieni înalte de peste un metru. Spune ca s-a nascut pe strada Obor, în Piatra Neamt, în urma cu 52 de ani. Acolo l-au lasat parintii, care i-au dat casa mostenire, ei mutîndu-se pe bulevardul 9 Mai. N-a fost cel mai cinstit om din lume, dovada faptul ca i-au facut cu ochiul bunurile altuia. Într-o zi, a furat un aparat de radio si a facut puscarie doi ani si opt luni. Cît el a stat dupa gratii, comunismul aflat în floare i-a demolat casa parineasca. A umblat în zadar pe drumuri dupa ce a fost eliberat. S-a însurat si s-a mutat în casa pe care o avea aleasa lui. Acolo au stat peste doua decenii, cu bune si cu rele. Au crescut împreuna o fata, iar în urma cu 12 ani li s-a nascut un baiat. Democratia a însemnat posibilitatea sotiei de a pleca în Italia, pentru a cîstiga un ban. Din pacate pentru Costica, femeia lui si-a gasit un barbat care i-a placut mai mult decît cel pe care îl lasase în tara. Au divortat si fiecare si-a dus destinul asa cum i-a fost harazit.

Trai prin tiharai de peste un metru

Constantin Resmuves sta de circa doua saptamîni pe coasta Pietricicai, într-un cort facut din paturi si ridicate pe niste capriori. Ca sa nu treaca ploaia prin ele, omul a pus pe deasupra, atît cît a ajuns, niste nailoane. Ne facem loc prin tiharai, pe o carare îngusta si mai mult pieptis decît în panta, pentru a ajunge la cortul din buruieni. Niste cîini ne latra si ne gîndim daca e bine sa înaintam, ori iesim mai cîstigati daca facem cale întoarsa. Fugarim animalele din cale, cu ajutorul unuia din conducatorii auto ai Monitorului, Nicu Cobuz, si ajungem lînga „locuinta“ lui Costantin Resmuvres. „Stapînul“ nu-i acasa, asa ca tragem cu coada ochiului cînd la interiorul cortului, cînd pe dianafara, cînd la sarlele care îsi faceau auzita prezenta la cîtiva metri de picioarele noastre. Lînga cort, doua ligheane, o galetusa de cinci litri în care crestea rasad de ardei iuti, un scaun pe care era asezat un sul de hîrtie igienica si cîteva boarfe. Picura si ploaia uda tot în cale. Dar asta n-ar fi prima data cînd se întîmpla asa ceva cu agoniseala omului. La doi metri de ceea ce ar trebui sa se numeasca acoperis era un fotoliu, pe care proprietarul sandramalei închipuite se odihneste din cînd în cînd, în mijlocul naturii. Din cort, legat cu o ata roz de gît si priponit ca sa nu plece „de acasa“, tîsneste un catelus catre picioarele noastre. Mai tîrziu aveam sa aflam ca dupa mormanul de boarfe mai statea un animalut - un pekinez negru, un ghem de blana care fugea de colo pîna colo, printre scai si buruieni. La cîtiva metri distanta de cort, statea cu carcasa în sus un televizor, scos din uz de ceva vreme. Dupa acest scurt inventar facut în lipsa stapînului, aveam sa vedem cum din vale venea si „proprietarul“. O afectiune puternica a plamînilor îl fac sa urce greu si sa se opreasca la fiecare cîtiva pasi. Asteptam sa ajunga la cort si ne spune foarte hotarît ca nu vrea sa vorbeasca despre drama lui de a trai în salbaticie, pentru ca nu vrea mila nimanui. Ne trebuie ceva timp sa-i domolim hotarîrea. Odata cu trecerea timpului, devine mai vorbaret, mai deschis fata de noi. „Acum sase ani a trebuit sa plec din casa pentru ca era a fostei neveste. Am stat pe unde am putut, pe la rude, pe la prieteni... ÃŽn ultimele luni am stat într-o casa a unor oameni plecati în Italia. Am avut grija de curte, am pus la punct gradina, am pus cartofi, am semanat unele, altele, dar au venit niste rude ale proprietarilor si m-au alungat. N-am avut alta posibilitate decît sa ma mut aici. Nu deranjez pe nimeni. Nu cer nimic. Nu vreau decît sa mor linistit“, a declarat Constantin Resmuves. ÃŽn timpul discutiilor, tiptil mai vine o catea lînga noi. Ne asigura ca nu musca si ca tot timpul cînd stapînul apare lînga cort, ea vine în întîmpinarea lui si îl apara la nevoie.

Mila de la neamurile de altadata

Cum stateam la vorba, printre picaturile de ploaie si adierea vîntului, apare si cumnatul lui mos Costica, un alt om cu care soarta nu a fost prea blînd. Nu intram în amanunte, dar îi vedem mîinile din care i-au ramas întregi doar degetele mari, restul fiind retezate mai de la vîrf sau mai aproape de palma, pentru ca „a fost într-o crîsma, a parcat pe dreapta într-o noapte de iarna si i-au degerat degetele, astfel ca nu iau mai putut fi salvate“. „Faceti ceva pentru omul asta, ca sa aiba o casa. Nu poate dormi aici toata viata. S-o apuca si el de un serviciu ca sa plateasca facturile, numai sa-i dea cineva o cheie ca sa aiba un acoperis. Noi sîntem cumnati. Sotia mea, care a murit si cu fosta lui sotie sînt surori. Chiar daca familiile noastre s-au destramat, noi am pastrat legatura. ÃŽi aduc aici, pe deal, o lingura de mîncare, o sticla cu apa, sa aiba cu ce trai. E greu asa“, a spus cumnatul lui mos Costica. Am aflat ca pentru a avea un ban în buzunar, omul din cort mai face cîte ceva care nu implica efort prea mult, pentru ca „bojogii nu-i permit sa ridice“. Se pricepe la zugraveli si, daca ar avea posibilitatea, ar putea ridica o casa de la temelie si pîna la acoperis, ar zugravi-o si ar da-o la cheie. Mai stam la povesti si aflam ca fiul îl viziteaza pe tatal lui, îi aduce mîncare si stau la discutii. Apoi se întoarce la sora lui, în grija careia a ramas. „Eu nu vreau sa semnez ca sa îl ia maica-sa la ea, în Italia. Eu nu-mi vînd copilul“, zice omul care era destul de curat, date fiind conditiile în care traieste. ÃŽsi varsa oful pe etncii din „vale“, de pe Aleea Tiparului, care i-au devastat cortul si i-au furat ce au gasit mai de pret în el. „Au avut case peste case pe care le-au vîndut si tot mai primesc locuinta sociala de la Primarie. Nu-i drept asa. N-am nimic cu tiganii, dar sînt atîtea nedreptati... Fac cîte sapte-opt copii si nu se tem ca n-au cu ce sa-i creasca, unde sa-i tina. Au tabarît pe mine si au stricat tot ce agonisisem eu si am putut cara aici. Mi-au furat ce aveam mai bun. Daca îi reclam la politie, nu ma crede nimeni. De aceea, vreau sa traiesc aici, sa n-aiba nimeni grija mea si nici eu a altora“, a mai spus mos Costica. Ne despartim de el, lasîndu-l sa-si faca loc printre boarfele din cort si cîteva umerase pe care fusesera puse niste sacouri pe care omul de pe deal le purtase în vremurile bune. Si totusi are încredere în cineva, în Dumnezeu. Ca sa-l vegheze, a agatat doua icoane de toalele care îi tin loc de acoperis. Poate daca tatal sau, mecanic auto, l-ar fi lasat sa învete carte, altul i-ar fi fost destinul. „ÃŽn fiecare dimineata îl înjur pe tata ca nu m-a lasat sa învat carte. Am terminat profesionala si în timp ce lucram la forja, la Mecanica Ceahlau, am facut si liceul. La Asachi. Am vrut sa învat carte, dar tata s-a opus. A zis ca daca el a fost mecanic auto, asta sa ma faca si pe mine. M-a trimis la munca. Spunea: „Ce, vrei sa te faci popa?»“.
Ne facem din nou loc prin tiharaile din care ne asteptam sa sara la noi vreun cîine si intram în partea urbana. Adica pe lînga blocul D2, de pe Aleea Tiparului, un loc de nedescris, în care mizeria si mirosurile pestilentiale sînt la ele acasa. De civilizatie nu poate fi vorba. Nici la blocul amintit, nici pe deal, în cortul care adaposteste trei suflete - un barbat si doi catei.

Articol afisat de 2089 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TÃRNÃ)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective