• interviu realizat cu Gheorghe Zamfir
Reporter: Cum ati reusit sã vã faceti rapid atîtia dusmani?
Gheorghe Zamfir: Dupã venirea mea din exil, la Universitatea din Bucuresti am strigat sus si tare „Jos comunismul! Jos Iliescu!“. Nu bãnuiam niciodatã cã acest sinistru personaj, care a distrus România si a fãcut loc homosexualitãtii, drogurilor, dezastrului, a transformat tagma tigãneascã într-una de bogãtasi si de traficanti, spãgari, criminali si fãcãtori de rele, poate sã fie atît de rãzbunãtor. El ne-a stricat imaginea tãrii în Europa si în lume.
Rep.: Nu vã temeti cã ceea ce afirmati acum ar putea fi interpretat ca discriminare?
G.Z.: Nu. Eu iubesc tiganii, tin la ei, am colaborat cu ei, printre ei sînt multi oameni minunati. Am avut relatii foarte bune. Dar fiecare popor, fiecare etnie, are pãrtile ei rele. Ca fiecare pãdure. O vezi de departe superbã si, cînd te duci în ea, gãsesti fel de fel de mizerii. Dar Iliescu a fost cel care a creat mafia si a dat posibilitatea ca multi neaveniti, care nu aveau nici o calitate, sã devinã posesorii unor averi incomensurabile si sã domine acest tãrîm românesc din punct de vedere economic, administrativ si chiar politic. Si cultural. Asa cum se întîmplã cu manelele. Maneaua a devenit o religie, a devenit un fel de manifestare culturalã a românului care a ajuns într-o stare de dezastru total. A creat un colaps cultural al poporului român. Este ca un blestem sonor care luptã împotriva a ceea ce sîntem noi românii cu adevãrat; de milenii. Or, dacã nu se extirpeazã acest stil de a face muzicã, noi ne aflãm într-un pericol mortal. De a nu mai fi ca natie din punct de vedere cultural.
Rep.: Îmi pare bine cã si acum, ca si în actul precedent al convorbirii noastre, ati atins acest subiect, pentru cã, efectiv, eram curios sã vã stiu pãrerea.
G.Z.: Nu numai atît. În ce priveste intentia mea de a salva natiunea pe plan cultural si de a ajuta poporul român sã iasã din acest impas, care a fost comunismul timp de decenii, distrugînd morala neamului nostru... Noi eram un popor moral, cu o tinutã demnã, cu politicieni de o staturã impecabilã, dotati cu un patriotism extraordinar, cum a fost Brãtianu, Maniu si toti oamenii mari care erau capabili sã se jertfeascã pentru conditia natiunii române, a poporului român, a tãrii... Or, stim foarte bine ce s-a întîmplat dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Iliescu, dupã pãrerea mea, a fost cel care a generat cea mai mare catastrofã politicã din ultimii cincizeci de ani ai României.
Rep.: L-ati uitat pe Ceausescu.
G.Z.: Putem spune cã nici Ceausescu n-a atins valentele distructive pe care le-a atins Iliescu. Pentru cã el, spre deosebire de Ceausescu, le-a fãcut vînzînd tara. Iliescu a vîndut aurul, a vîndut petrolul, a vîndut pãdurile, a vîndut neamul, a vîndut imaginea, a vîndut tot.
Rep.: Se vinde în continuare si fãrã Iliescu.
G.Z.: Se vinde, asa e. Încã mai are putere si influentã. Pentru cã are oamenii lui si pîrghiile vechi pe care încã le tine sub control. Acum, ce sã vã spun? Cu mine a jucat o carte mizerabilã, criminalã. Aceeasi carte pe care au jucat-o cei de la Conservator. Pentru cã s-au creat, pe undeva, trei mafii împotriva mea. Eu venisem cu un bagaj incomensurabil de glorie, mit si legendã, si n-au avut intentia sã mã integreze în sistem.
Rep.: Cum v-a rãspuns ministrul: nu vã vrea sistemul. Totusi, sînt oameni care afirmã cã dumneavoastrã, personal, ati fãcut parte din comisia care a întronat-o pe Dalila Cernãtescu pe catedra de specialitate a Universitãtii.
G.Z.: Da, am fost în comisie, pentru cã habar n-aveam ce se întîmplã. Era o fãcãturã. Am fost pãcãlit.
Rep.: I-ati dat si o notã mare.
Gh.Z.: Da, i-am dat un nouã la insistentele celorlalti din comisie, cu toate cã a cîntat de sase sau, cu indulgentã, sapte. Dar, repet, nu stiam ce va urma si cum tot acest circ, cu o sãrmanã auditie si un simulacru de lectie de pedagogie se va întoarce împotriva mea. A înlocuit cinci ani de facultate cu patruzeci de minute de asa-zis examen.
„Mi s-au furat aproape sase sute de milioane de dolari“
Reporter: Si ati ripostat, fãrã succes.
G.Z.: Am trimis studenti, reprezentanti în Senat, cu un memoriu. N-au fost lãsati sã vorbeascã. Ba, dimpotrivã, au fost huiduiti.
Rep.: Mai aveti bani? Stiu cã într-o vreme ati cîstigat enorm. Ati avut case în Paris, în Elvetia, în America de Nord, ba chiar si un Rolls Royce... care, oricum, e mai mult decît un Maybach.
G.Z.: Mi s-au furat aproape sase sute de milioane de dolari.
Rep.: E foarte mult.
G.Z.: Da.
Rep.: Unde sînt acesti bani?
G.Z.: Toatã averea mea este în mîinile oculte nationale si mondiale. Sînt si voi fi furat în modul cel mai ordinar cu putintã. Încã de la început am fost furat.
Rep.: Ati avut probleme cu fiscul?
G.Z.: La drepturile de autor am fost furat, drepturile de autor îmi sînt confiscate, pensia îmi este confiscatã în Franta... Totul, totul mi-a fost confiscat.
Rep.: Si totusi, care sînt motivele invocate? Ati fãcut ceva
G.Z.: N-am avut nici o abatere. Totul a fost o înscenare oribilã.
Rep.: Cu casele de productie ati avut ceva?
G.Z.: Niciodatã. Eu am lucrat cu casele de discuri în conditii ireprosabile. Eu am adus poporului francez miliarde de franci. Fiind cetãtean francez, toti banii de pe discurile mele veneau în Franta. Statul francez a cîstigat miliarde pe spinarea mea. Evident, prin companiile de discuri.
Gloria nu tine de cald
Rep.: ÃŽn momentul acesta, care e viata lui Gheorghe Zamfir? Sînteti profesor la Universitatea „Valahia“ din Tîrgoviste.
G.Z.: Da, sînt.
Rep.: Locuiti acolo?
G.Z.: Nu. Fac naveta între Bucuresti si Tîrgoviste. Este îngrozitor pentru mine. Si, în inima mea, eu mã simt un exilat. Am fost exilat din Bucuresti acolo, ca sã troneze aceastã Dalila Cernãtescu, în locul meu. A doua zi dupã ce Buciu m-a amenintat cã-mi aruncã lucrurile în stradã, dacã nu le iau, ea s-a dus si a pus afisul pe usa mea. Imediat a ocupat clasa. Cu o satisfactie si cu, cum sã spun?, cu o expresie a triumfului murdar asupra unui post pe care l-a cîstigat prin mijloace nu tocmai corecte.
Rep.: Cît cîstigã Gheorghe Zamfir la Tîrgoviste? Ati avut o avere impresionantã.
G.Z.: Da, si nu mai e a mea. E a acelora care mã furã în continuare. Pãi, la douã sute de milioane de discuri vîndute, stiti cît trebuia sã cîstig? Eu trebuia sã am cîteva miliarde de dolari în bãnci si sã trãiesc si eu si mostenitorii mei sapte vieti.
Rep.: E un numãr coplesitor de discuri vîndute.
G.Z.: Am fost unul din primii cinci cei mai mari vînzãtori de discuri ai planetei. Si România n-a stiut sã facã nimic pentru treaba asta.
Rep.: Si totusi - iertati-mã cã sînt atît de insistent! - cît cîstigati acum?
G.Z.: Salariul meu pînã acum trei-patru luni a fost de patru milioane cinci sute de mii. O sutã de euro pe lunã. Dupã care mi s-a fãcut sapte milioane, iar în mînã iau vreo sase si ceva.
Rep.: Ãsta e salariul dumneavoastrã? Sase milioane si ceva?
G.Z.: Da. Dalila Cernãtescu are spre douãzeci de milioane. Pentru cã ea este titular. Eu nu sînt titular, sînt profesor asociat. Deci eu, în lunile iunie, iulie, august si septembrie nu am nici un salariu. Pe perioada vacantei nu sînt plãtit. Eu trãiesc din mila lui Dumnezeu sau a nu stiu a cui.
Rep.: Mai faceti concerte, mai cîstigati ceva la chestii de astea...
G.Z.: Dacã se mai iveste vreun concert, este salvarea mea. Dacã nu existã nici un concert, sînt condamnat.
Rep.: Cred cã e bine sã se stie cã artistul român care a vîndut douã sute de milioane de discuri, care s-a acoperit de glorie si ale cãrui discuri se aflã în fiecare casã din Canada, de pildã, trãieste cu un salariu de sase milioane în România.
G.Z.: Un calcul simplu demonstreazã cã, cel putin teoretic, douã miliarde de pãmînteni ascultã muzica mea. Si în România sînt tinut în exil, la periferia societãtii. Nu numai cã nu mi se dã atentie, dar se fac toate eforturile de a fi condamnat iremediabil.
„Ion Voicu era tigan, dar era de catifea“
Rep.: Ati început deja sã deveniti sceptic.
G.Z.: Eu trãiesc într-un regim de condamnare perpetuã. Exilat la Tîrgoviste, atacat, blamat, politicienii împotriva mea, se lanseazã zvonuri subversive cã mi-am pierdut mintile... Cum zicea si Mãdãlin Voicu; un fals politician, un fals intelectual, un fals... Mã urãste de moarte si prin mafia pe care o dirijeazã îmi trimite lovituri mortale de fiecare datã cînd are ocazia.
Rep.: Ati avut dispute cu taicã-su?
G.Z.: Nici gînd. Noi ne-am iubit si ne-am respectat. Ion Voicu era tigan, dar era de catifea. Cu mult bun simt. Acest Mãdãlin Voicu nu stiu ce i-am fãcut, nu stiu de ce se dã asa mare si smecher. Se crede mare orator, mare dirijor, mare muzician, mare politician, mare nu stiu ce... Si, de fapt, nu-i nimic. Nu are absolut nimic. Nu are nici o calitate care sã-i dea lui legitimitatea de a da sfaturi la români.
Rep.: Are numele mostenit. Si nu e putin, nu?
G.Z.: Se duce la televiziuni centrale, vorbeste cîte trei ore si dã sfaturi poporului român. Pãi, cine e el sã facã asta? Se bagã în politicã, în muzicã, în toate cele... Si el este, cum sã spun?, submediocru în tot ce face. Este numai o fatadã de logos, de comportament... Trãieste numai din fatade. Vreau sã le cer politicienilor si acestor oameni care fac atîta rãu poporului, sã mã lase-n pace. Eu sînt un om bun, un om care-mi iubesc natia, care m-am sacrificat pentru natia asta si o voi face si mai departe. Eu nu mã voi lãsa pînã cînd nu voi ajunge la rezolvarea acestei probleme. Sã mi se dea ceea ce cred cã merit în mijlocul poporului român. Ati înteles ce vreau sã spun...
„Cîntã, Gheorghe!“
Rep.: Evident. Ca o curiozitate: pe Ceausescu l-ati cunoscut?
G.Z.: Pe Ceausescu? Nu l-am cunoscut. (Pauzã prelungã, n.red.) Dar el mã iubea. Cu toate cã nu suporta faptul cã eram concurentul lui numãrul unu pe mapamond în ceea ce priveste popularitatea, imaginea si celebritatea. El din cauza asta nu m-a agreat. Dar am auzit cã, în voiajurile lui, lua în avion casetele mele. Toate concertele mele erau filmate cu carul zero, acela color, si apoi le viziona. Dacã si Ceausescu avea o asemenea admiratie pentru mine...
Dar Copos? L-am rugat sã mã ajute sã facem un concert pe stadion sau într-o salã mai mare. Mi-a zis: „N-am bani“. M-am dus la Vîlcea, am cerut ajutor, mi-am zis cã mã ajutã. A dispãrut. Mai este o persoanã care mi-a fãcut cel mai mare rãu.
Rep.: Cine e?
G.Z.: Adrian Sîrbu. De la ProTV. A zis cã mã ajutã, cu avocati, cu totul, sã-mi plãtesc datoriile sã-mi aduc lucrurile în tarã, cã-mi dã casã la Buftea, cã face selectia nationalã de folclor, cã-mi dã toate studiourile... M-a pus sã-mi aduc pianele din Franta. Si el a întrebuintat pianul meu de concert, un Bosendorfer Imperial, pe la Teo prin emisiune. Bãteau tiganii cu pumnul în pianul meu. Da. Ca la un moment dat sã disparã. A venit si m-a filmat la Paris ca sã arate poporului român gloria adevãratã, imaginea lui Gheorghe Zamfir. Numai cã a întors imaginea, a transformat-o în minciunã, a mintit întregul popor si a deturnat sensul filmului. A arãtat cum am plîns eu acolo, cînd îmi aduceam lucrurile. Si a dat pe post aceastã imagine oribilã si a fãcut sã înteleagã poporul cã eu am venit falimentat total de acolo si într-o rusine dezastruoasã. De atunci, tot poporul si-a schimbat pãrerea despre mine. Asta a fãcut Adrian Sîrbu. Mi-a distrus toatã gloria si toatã cariera mea printr-un film abject. L-am cãutat prin telefoane, am depus scrisori pe acolo, pe la birouri, pe la televiziunea asta ProTv... Cã nu stiam de ce a dispãrut.
Împreunã cu Adrian Pãunescu. Care si el mi-a distrus jumãtate din gloria si din mitul tineretii mele.
Rep.: A dat impresia cã îi pasã mult de soarta dumneavoastrã.
G.Z.: Este ceva... Nu vã puteti imagina ce demagogie existã în el. Ce schimbãtor la fatã este. Cînd mã chema în emisiunile lui, zicea: „Cîntã, Gheorghe! Ia acordeonul! Cîntã cu vocea, Gheorghe! Cîntã cutare...!“. adicã mã transformase în lãutarul lui personal. Ca sã-si ridice el propria imagine. Cã el avea o imagine dezastruoasã în '97, '98, '99. Dezastruoasã. Si s-a folosit de mine ca pe un obiect ordinar si mã punea în fatã si lui îi crestea cota de popularitate. Asta a fost.
FOTO: Maestrul si Papa Ioan Paul al II-lea
Articole similare:
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei religii a sunetului (I)
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (II)
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (III). „Maneaua a devenit o religie“
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (IV): Bun venit in tara lui OK!
Autentificare
