Doctor în rezistenta anticomunistã
• doctorita romascancã Cleopatra Andries a primit titlul de luptãtor în rezistenta anticomunistã, în urmã cu 3 ani • acest titlu a fost acordat post-mortem, în urmã cu cîteva zile, si tatãlui sãu, fostul profesor de matematicã Ion Pantelimon • opunîndu-se ideologiei comuniste, tatãl sãu a fost închis • la rîndul ei, femeia a fost victimã a persecutiilor politice încã din scoala generalã, iar în facultate a fost exmatriculatã • dupã 5 ani, a fost readmisã la Facultatea de Medicinã si Farmacie din Iasi, din anul II • „«Mãi, fatã, tu n-ai nici o vinã, sã spunem cã tatãl tãu a fost vinovat»“, a povestit dr Andries ce i-ar fi spus Ion Gheorghe Maurer, pe atunci prim-ministru, la o audientã pe care i-o intermediase un prieten de familie • Doctorul Cleopatra Andries se ocupã de sãnãtatea mintalã a romascanilor. Dar, dincolo de apreciata sa activitate profesionalã, despre viata-i s-ar putea scrie un roman. Medicul romascan meritã din plin respectul concitadinilor sãi, mãcar si pentru suferintele prin care a trecut, împreunã cu familia sa, nedreptãtile care i s-au fãcut, în vremea comunismului. Pentru toate prin care a trecut, atît ea, cît si tatãl sãu, Ion Pantelimon, care a decedat în urmã cu 20 de ani, dr Cleopatra Andries detine documente. ÃŽn anul 2004, i s-a conferit titlul de luptãtor în rezistenta anticomunistã. Om de o rarã modestie, aceasta a subliniat cã este un titlu prea pretentios pentru persoana sa. Si, mai mult decît aceastã recunoastere, mai importantã i s-a pãrut reparatia moralã adusã pãrintelui sãu, desi post-mortem: fostul profesor de matematicã Ion Pantelion a primit, în urmã cu cîteva zile, acelasi titlu de luptãtor în rezistenta anticomunistã.
Ce se aflã în spatele acestor reparatii morale am aflat chiar de la dr Cleopatra Andries care a acceptat sã dezvãluie, în exclusivitate redactorilor „Monitorul“, cîte ceva din marea dramã a familiei sale. A fost singurul copil al unei familii de cadre didactice din localitatea ieseanã Miroslãvesti. ÃŽn copilãrie, a asistat neputincioasã la ridicarea tatãlui sãu de cãtre securitate. „Aveam vreo sapte-opt ani, cînd am fost nevoiti sã ardem biblioteca de trei ori. ÃŽmpreunã cu mama mea, am ars carte cu carte, exemplare de altfel extrem de valoroase, pe care oricine si le-ar fi dorit în bibliotecã. ÃŽmi amintesc chiar cã vecinii ne-au întrebat, atunci, de unde iesea fumul si le-am spus cã fãceam plãcinte. Mama a încercat sã-si ascundã durerea în fata mea, atunci cînd tata a fost ridicat de acasã, de multe ori în toiul noptii. Pe cînd aveam nouã ani, în toiul unei nopti, m-am speriat foarte tare atunci cînd securistii l-au ridicat pe tata si am început sã tip. Unul dintre acesti strãini m-a prins de guler si m-a împins brutal“, si-a început povestea dr Andries. Tatãl sãu stãtea închis cîte sase luni, apoi eliberat pentru o vreme si luat din nou, pe „nepusã masã“.
S-a simtit nedreptãtitã atunci cînd i s-a refuzat acordarea cravatei de pionier. Dupã un an, însã, a fost chematã la Raion si a primit acel petec de pînzã rosie, care pentru ea simboliza rezultatele bune la învãtãturã. „Am plecat împreunã cu mama la Popesti Leordeni, unde tata a fost trimis într-o tabãrã de muncã. Era un om cu atîta demnitate, încît venea de fiecare datã la vorbitor, îmbrãcat la costum, avea o prezentã impecabilã. Parcã vãd si acum gardianul închisorii care patrula de la un capãt la altul, iar eu am început sã flutur bucuroasã cravata de pionier, lãudîndu-mã cu acel peticut care, pentru mine însemna atît de mult. ÃŽn ochii tatãlui meu am vãzut pentru prima oarã prelingîndu-se o lacrimã. Stiam, încã de pe atunci, de la rudele mele, cã nu voi putea ajunge nicãieri decît cultivîndu-mi mintea. Am terminat liceul, pe atunci de zece clase si un alt moment pe care l-am trãit la festivitatea de premiere m-a marcat“, si-a mai amintit doctorita din Roman.
Între matematicã si medicinã
La terminarea liceului, elevilor celor mai buni li se acordau diplome de merit. O mãtusã de-a sa, care îi era profesoarã si, în acelasi timp, detinea functia de secretarã de partid pe scoalã, a chemat-o si i-a spus cã diploma sa va fi înmînatã unei colege dintr-o familie „sãnãtoasã“ de muncitori, rugînd-o pe proaspãta absolventã sã nu mai vinã la premiere. Dar, ea a participat la acea festivitate, dupã care a fost chematã de femeia de serviciu a scolii la cancelarie, prin care mãtusa sa îi trimisese douã teancuri uriase de cãrti, care nu valorau însã cît premiul pentru învãtãturã pe care ar fi trebuit sã-l primeascã, la festivitate, nu mai tîrziu.
Avea 16 ani cînd a plecat singurã sã se înscrie la facultate, fiind asteptatã în garã de doi fosti profesori, ce au sfãtuit-o sã urmeze facultatea de matematici. Odatã ajunsã în Iasi, o prietenã, studentã la medicinã, i-a schimbat optiunea, spunîndu-i cã medicina o va ajuta sã punã în practicã cele învãtate. Astfel, s-a dus la Institutul de Medicinã si Farmacie, unde putea intra fãrã examen, doar pe baza diplomei de merit. Concurenta a fost acerbã, încît s-a decis sustinerea unui colocviu despre functiile ficatului, în limba rusã. A fost admisã.
De la catedrã la Aiud
ÃŽn anul 1958, pe cînd era în anul doi de facultate, tatãl sãu a fost adus în lanturi la Bucuresti si judecat de Tribunalul Militar, aducîndu-i-se pe atunci trei capete de acuzare. Ion Pantelimon, profesor de matematicã, îndrãznise sã spunã în cancelarie cã SUA sînt mai mari si mai bogate decît Uniunea Sovieticã, cã tãranul român nu era încã pregãtit pentru colectivizare si cã «Desteaptã-te Române» pe versurile lui Andrei Muresan este un cîntec patriotic, demn de intonat în acele vremuri. „Sãracul tata, dacã ar mai fi trãit la Revolutie si ar fi auzit cîntecul, cred cã ar fi fãcut infarct. Parcã-l vãd si acum cît de demn a fost la interogatoriu, cînd, adus cu lanturi grele la picioare, a fost întrebat: «Inculpat, ai afirmat cutare si cutare», iar tata a recunoscut deschis si nu si-a retras nici una dintre afirmatii. A fost condamnat la cinci ani de detentie la Aiud. Au fost vremuri grele, pentru cã atunci trebuia sã spui ca ei. A urmat o perioadã de persecutie politicã pentru mine, însã nu am încetat niciodatã sã lupt pentru drepturile mele“, a mai spus, emotionatã, doctorita Cleopatra Andries.
Exmatriculatã în anul trei de facultate
Cu toate rezultatele foarte bune, înainte de sesiunea din varã din anul trei de facultate, studenta a fost chematã la Decanatul Facultãtii unde a primit vestea cã a fost exmatriculatã. Ca un trãznet. Nu a existat nimic scris în acest sens, alti 38 de studenti din toatã facultatea fiind în aceeasi situatie. Asta se întîmpla la scurt timp dupã Revolta studentilor din Ungaria, din anul 1959. La douã sãptãmîni dupã, seful de cadre care a executat acel ordin fãrã a avea însã nimic scris, pentru cã de-a lungul timpului nu s-a gãsit nici un document în acest sens, s-a spînzurat. Alti studenti exmatriculati n-au suportat ideea, iar cîtiva dintre ei s-au sinucis. Dar, ea n-a renuntat sã lupte pentru drepturile sale, stiind cã trebuie sã se reabiliteze, singura sa armã rãmînînd învãtãtura. Cinci ani cît a stat pe dinafarã, a urmat un lung sir de întîmplãri, însã a fost înconjuratã tot timpul de o „aurã protectoare“ din partea unor oameni valorosi. A lucrat mai întîi ca felcer la un dispensar rural, apoi a intrat la Scoala Tehnicã Sanitarã la Ploiesti, unde a fost imediat îndrãgitã de profesori, gratie pregãtirii si priceperii sale. A fost recomandatã drept „omul bun la toate“ tovarãsilor de partid, astfel încît, la examenul de absolvire, o femeie cu functie mare în partid avea sã-i schimbe destinul. „Stiam cã trebuie sã mã reabilitez si am ajuns la munca de jos, cei trei ani de facultate nu m-au ajutat cu nimic, eram necalificatã. Cu greu am reusit sã intru felcer la un dispensar rural, unde medicul, fost militar cu simtul dreptãtii, mi-a spus cum sã mã comport, pentru cã eram proscrisã. ÃŽnsã mi-a zis: «Nu te speria, treaba asta s-ar putea sã te ajute». Am urmat Scoala Tehnicã Sanitarã din Ploiesti. Am avut bursã si o ajutam si pe mama, pentru cã era împovãratã cu pachetele si drumurile la tata, la Bucuresti. Am fost înconjuratã de oameni buni, stiam cã sînt urmãritã pas cu pas. Am fãcut zeci de memorii la Ministerul ÃŽnvãtãmîntului si al Sãnãtãtii, pentru a termina facultatea, pînã si portarii se plictisiserã de mine. Dupã examenul de absolvire, am fost chematã la Ministerul ÃŽnvãtãmîntului de o femeie cu functie mare la partid, tovarãsa Stefan, de la care am aflat douã sãptãmîni mai tîrziu cã dintre cei 240 de studenti, 90 erau evrei, dosarul meu fiind încurcat cu al evreilor. Primisem, între timp, repartitie ca asistentã, la Spitalul din Ploiesti, la o sectie numai pentru tovarãsi de partid“, a rememorat medicul Cleopatra Andries
În audientã la Maurer
Stiind cã dreptatea va iesi într-o zi la luminã, doctorita a ajuns pînã la Ion Gheorghe Maurer, pe atunci prim-ministru al României, ajutatã de generalul Slicaru, om de marcã pentru acele vremuri si un vechi prieten al tatãlui sãu care i-a pus la dispozitie masina personalã, ajungînd la Consiliul de Stat. ÃŽn ziua cînd a coborît din „Pobeda“ generalului, în fata Consiliului de Stat, ea a fost cuprinsã de teamã. „Eram slabã, cu ochii mari, pãrul negru pînã la brîu, prins în douã cozi. Am ajuns în Dealul Mitropoliei si aveam impresia cã merg la o bestie, cînd am intrat într-un birou enorm. Am avut o reactie plãcutã cînd l-am vãzut pe Maurer si, desi mã asteptam sã fie un om dur, am vãzut un bãrbat frumos, cu pãrul grizonat, îmbrãcat într-un costum de un gri impecabil. M-a întrebat «ce-i cu tine fãtucã», expresia tipic ardeleneascã. M-a ascultat fãrã sã mã întrerupã o clipã si mi-a spus: «Mãi, fatã, tu n-ai nici o vinã, sã spunem cã tatãl tãu a fost vinovat, însã tu nu ai nici o vinã. I-am lãsat un exemplar din memoriul pe care îl aveam la mine si mi-a spus sã mai las unul la Minister. Cînd am dat sã ies, mi-a mai spus un lucru care, mai tîrziu, mi-a folosit: «Eu sînt jurist, tu sã tii minte de la mine, niciodatã în viatã nu poti fi pedepsit de douã ori pentru acelasi lucru, dar tu nu ai avut de ce sã fii pedepsitã». ÃŽntre timp, mã cãsãtorisem, cu sotul meu pe care îl stiam din studentie. Dupã douã luni, mama m-a anuntat cã, începînd cu 1 octombrie 1963, am reintrat la facultate, în anul doi, tot la Iasi, asa cã am fost si exmatriculatã si repetentã. Colegii mei de an, Eusebiu Zbranca, Felicia Stefanache, terminaserã între timp facultatea, iar noii mei camarazi de an erau foarte tineri si le-am spus cã am avut un accident, pentru a nu trezi suspiciuni. Au fost clipe dramatice pe care le-am trãit, însã dupã aceele experiente mintea mea a început sã refuleze tot ce era rãu“, a mai povestit distinsa doamnã a medicinii psihiatrice.
Doctorita Cleopatra Andries nu poate sterge cu buretele ceea ce a fost rãu si urît în viata sa. ÃŽnsã, acum, în ceea ce se cheamã democratie, prin reparatiile morale ce i s-au adus, beneficiazã de o serie de drepturi: transport gratuit, continuarea activitãtii profesionale cu o perioadã reprezentînd dublul celei de persecutie politicã, o stradã din localitatea în care domiciliazã poate fi „botezatã“ cu numele sãu, iar la pensie primeste o indemnizatie suplimentarã de 70 lei lunar.
|
Autentificare
