Dialoguri politice cu ciomagul
„Un tînãr mafiot obraznic“, am citat din presedintele Traian Bãsescu care îl portretizeazã astfel pe ministrul de justitie. Un parlamentar de Iasi spune despre presedinte cã este un „bãtrîn mafiot obraznic“. Ludovic Orban, ministrul transporturilor, pe care presedintele îl numeste „lacheu“ dã replica: „Traian Bãsescu n-a fost în deplinãtatea facultãtilor mintale“. Doar cîteva ciomege politice aplicate într-o jumãtate de zi la începutul campaniei electorale. Abandonez subiectul si mã întorc la cîteva observatii mai vechi.
Într-o animatã intersectie bucuresteanã, un negustor ambulant vindea automobilistilor opriti la semafor, niste obiecte din lemn viguroase si ciudate. Furat de peisaj, am crezut cã produsul oferit vînzãrii, într-o vitrinã umblãtoare, este strãmosescul fãcãlet pentru mãmãligã. Obiectele din lemn proaspãt erau însã prea mari si prea groase pentru a închipui blajina ustensilã cu care bunica, nãdusitã, mesteca în tuci. Erau, totodatã, prea mici pentru a fi tulnice, instrumente muzicale acordate perfect respiratiei femeilor muntelui, prin care îsi strigã dorul si singurãtatea. De fluiere, acele tivlici din lemn în care mesterul îndeasã vãzduh, nici nu putea fi vorba. M-am dumirit cînd negustorul, un bãrbat vînjos, rimînd perfect cu marfa lui, s-a apropiat de masina mea si si-a avansat oferta. Erau bîte. Bîte - bîte! Lungi cam cît un brat de om, rotunjite minutios la strung, comod subtiate în zona de prindere cu mîna si dezvoltate ca un buzdugan, în partea opusã, acolo unde, presupun, trebuie sã intre în contact cu teasta vrãjmasului.
Sînt un om care a umblat nitel prin bãtãtura lumii. Am vãzut si aici, si afarã, artizani ai lemnului, negustori care vînd nãstrusnicii ce fac plãcere ochiului, conservã un simbol sau se muleazã pe o trebuintã casnicã. N-am întîlnit însã nicãieri magazine de bîte sau negustori ambulanti de obiecte de sfãrîmat scãfîrlii.
Am scotocit prin memorie si mi-am adus aminte cã vizual am mai întîlnit acel obiect. Un taximetrist, la o trecere de pietoni, aflat pentru cîteva secunde într-un litigiu de prioritãti, a scos de sub scaun exact asa ceva. Scula îsi avea, în înghesuiala de utilitãti a masinii, locul ei. Pietonul a fugit, iar taximetristul s-a întors în automobil victorios si nemultumit. Bîta lui nu-si atinsese tinta.
Oamenii sînt sãraci, mi-a spus cu repros o cunostintã. N-au toti bani sã-si cumpere pistoale. În multe case, dupã usã, la îndemînã, stã bîta. Dacã n-ai timp sã ti-o recoltezi din pãdure, ti-o cumperi, la pret convenabil, din stradã.
M-am uitat, bolnav de toamnã, la case, la magazine. Sînt prevãzute, majoritatea, cu grilaje la usi si ferestre. O imagine de penitenciar multiplicat. N-ai sã vezi nicãieri în lume asa ceva. Primul lucru pe care îl faci cînd ti-ai cumpãrat o casã, dacã n-ai luat-o deja cu gratii, este s-o fortifici cu bare si încuietori.
Capitala, dupã Revolutie, a fost cuceritã în cîteva reprize de o armatã de bîte mineresti. Erau diverse, primitive, neuniforme. Economia concurentialã a corectat imperfectiunea. Pe piatã se aflã un produs nou, slefuit, igienic, ergonomic. El prelungeste bratul si dã consistentã loviturii. În plin sezon al gutuilor comertul cu arme de dat în cap mai pune un zbenghi originalitãtii noastre expresive. Sincronic cu primele semne electorale, negotul de bîte ar putea spune mai mult. A început campania electoralã în orasul ciobanului Bucur. O Dîmbovitã pe malurile cãreia vor scînteia ideile electorale de-a dreptul în mîzga creierelor storcite. Lovite în moalele capului, adversitãtile se vor rezolva la spital, iar polemicile la morgã. Pe asfalt va rãmîne o patã mucilaginoasã, semn cã bîta a functionat.
Bîta functionazã însã si în forma evoluatã a cuvîntului. „Tînãr mafiot obraznic“, „lacheu“, „gãozar“, „tigancã împutitã“, „îti dau un cap în gurã“ ... Cel mai mare mînuitor de bîte politice rãmîne totusi presedintele nostru ales.
|