Despre Bienala de artã „Lascãr Vorel“...
• editia de anul acesta a Bienalei a fost cea mai bogatã de pînã acum în lucrãri • juriul a avut de meditat asupra a peste trei sute cincizeci de lucrãri plastice apartinînd celor douã sute de pictori, graficieni si sculptori din întreaga tarã si din Italia • Dupã ce sîmbãtã dupã-amiazã în spatiile Muzeului de Istorie a avut loc vernisajul Expozitiei de artã plasticã din cadrul celei de a VI-a editii a Bienalei „Lascãr Vorel“ de la Piatra Neamt, eveniment de
anvergurã al artelor vizuale nationale, au fost anuntate si premiile.
Un juriu competent, format din critici de specialitate si artisti plastici, a stabilit, evitînd o inflatie de recompense, urmãtorul palmares: Premiul „Lascãr Vorel“ al celei de a VI-a editii a Bienalei de Artã Plasticã - Piatra Neamt a revenit artistului timisorean Sorin Iosub; Premiul pentru sculpturã a fost acordat lui Lucian Tudorache, Premiul pentru graficã lui George Miron din Galati, în timp ce Aurel Rosu din Oradea si Mihail Bejanariu din Bacãu au obtinut Premiul juriului pentru picturã si, respectiv, Premiul Juriului pentru sculpturã.
Pictorul Stefan Potop, presedintele Filialei Neamt a Uniunii Artistilor Plastici din România, s-a arãtat plãcut surprins de participarea masivã la aceastã editie a Bienalei, lucru ce dovedeste cã manifestarea este si foarte cunoscutã si foarte apreciatã si, mai ales, serioasã. Astfel, douã sute de pictori de pe întreg cuprinsul tãrii si a unui grup din Italia au trimis la Piatra Neamt peste trei sute cincizeci de lucrãri de picturã, graficã si sculpturã, luînd oarecum prin surprindere pe organizatori.
La ora cînd l-am rugat sã ne spunã cîteva cuvinte despre participarea sa la acest eveniment national, atît noi cît si sculptorul Lucian Tudorache nu aveam habar de deciziile juriului: „Sînt, cred, la a treia participare la Bienalã. Spre deosebire de celelalte douã editii, de data aceasta prezint o lucrare pe instalatii. La una din editii am avut un dublu panou, deci un diptic realizat în tehnicã mixtã în care am folosit si ceva metal. Aspiram încã de pe atunci spre trimiterea tridimensionalã pe care am rezolvat-o acum. Lucrãrile continuã un ciclu, o obsesie, dacã vreti, si am reusit sã obtin ceea ce mi-am dorit.“
„Au fost cîteva editii absolut remarcabile“
Corneliu Antim, un reputat cunoscãtor al fenomenului plastic contemporan din spatiul românesc, întrebat despre cum vede editia aceasta a Bienalei pietrene, ne-a spus: „E groaznicã. ÃŽn sensul cã e greu sã vezi elementele de calitate într-o ofertã plasticã atît de opulentã, de numeroasã. As vrea sã discern niste elemente de calitate. Din cîte îmi dau seama, si am vãzut tot ce s-a trimis, sînt cîteva contributii interesante. Mai cu seamã din partea componentei picturã si graficã, mai bine reprezentatã decît cea din zona sculpturii, motivatã de alte probleme. Faptul cã spatiul de expunere nu este suficient, nici pe departe fatã de ceea ce se întîmplã în editia aceasta a finalei Vorel, unde sînt peste trei sute cincizeci de lucrãri de la peste douã sute de artisti. Participarea la bienala Vorel - din cîte cunosc eu, si cunosc bine situatia asta - întrece orice asteptãri. Din punctul acesta de vedere, este un semnal bun din partea artistilor.“
Un alt fin erudit al artelor vizuale, pietreanul convertit la trãirea în spatiul spiritual al capitalei moldave, criticul Valentin Ciucã a tinut sã încadreze editia de anul acesta în spatiul mai amplu ce conservã de acum o traditie, clãditã de-a lungul anilor: „Cred cã ne defineste entuziasmul si ne caracterizeazã plictiseala. ÃŽncepem proiecte extraordinare, ne agitãm, facem tot ce trebuie, dar între timp ne plictisim, cum spuneam, si lucrurile sînt abandonate. Printre lucrurile care, iatã, n-au fost abandonate, se regãseste si Bienala Lascãr Vorel. De altfel, trebuie spus cã încã înainte de Revolutie, cînd au fost primele sale editii, s-a considerat cã este nu numai necesar, dar si firesc ca aici, de unde provine unul dintre marii artisti europeni, sã existe o formã de reprezentare a hãrtii plastice românesti. Deci în acest loc unde a trãit un artist care în perioada interbelicã era unul din cei mai bine cotati artisti români, alãturi de marii impresionisti, era normal sã se întîmple lucrul acesta. Apoi, s-a considerat cã este un bun prilej de a atrage niste energii artistice din toatã tara, chiar si niste oameni care aveau responsabilitãti pe atunci în domeniu, care sã vadã cã si în provincie se mai întîmplã ceva. Au fost cîteva editii absolut remarcabile si impunãtor este faptul cã nu s-a pierdut, dupã revolutie, acest bun obicei“.
|
Autentificare
