Restul e tĂŁcere

MĂŁrturisesc cĂŁ niciodatĂŁ nu mi-a fost atĂŽt de greu sĂŁ scriu un text. Nici cĂŽnd am scris necroloage. Poate si pentru cĂŁ nu mai ĂŽnteleg nimic. Înteleg cĂŁ niste curve ĂŽsi pot trĂŁda pestii, ĂŽnteleg cĂŁ responsabilii pentru mortii din Revolutia din 89 sĂŽnt liberi pentru cĂŁ la putere sĂŽnt tot ei, ĂŽnteleg cĂŁ Miron Cozma a iesit dupĂŁ doar 10 ani de dupĂŁ gratii, cu toate cĂŁ a avut o sentintĂŁ de 18, ĂŽnteleg cĂŁ România postdecembristĂŁ este stĂŁpĂŽnitĂŁ, la toate nivelurile, de esaloanele doi si trei si cĂŽte s-or mai fi ĂŽnstĂŁpĂŽnit ĂŽntre timp, ale tuterilor lui Ceausescu si Iliescu. Pe cei mai multi dintre noi nici mĂŁcar nu-i mai doare asta. Pe mine, din ce ĂŽn ce mai putin sau, un pic mai mult, cĂŽnd mĂŁ gĂŽndesc cĂŁ sĂŽnt prea bĂŁtrĂŽnĂŁ sĂŁ mai plec din tara asta. DacĂŁ pe cei mai sus numiti ĂŽi doare putin, asa, ca o mĂŁsea stricatĂŁ, este pentru cĂŁ, ĂŽntre timp, ne-am prins cu totii cine a pus laba pe pĂŽine si cutit. Am crezut, fiindcĂŁ trebuie sĂŁ credem, asta ne deosebeste de animale, cĂŁ mai existĂŁ, mĂŁcar printre relicve, oameni vii care sĂŁ ne aducĂŁ aminte de normalitate. Despre cum e sĂŁ nu minti, sĂŁ nu furi sau sĂŁ-ti iubesti aproapele. Am fost acum vreo trei ani acasĂŁ, pe strada Orlando, perpendicularĂŁ cu Ana IpĂŁtescu, la domnul academician Constantin BĂŁlĂŁceanu Stolnici sĂŁ-i iau un interviu pentru revista „Cultura“. O casĂŁ normalĂŁ pentru zona aia, adicĂŁ decent burghezĂŁ pe dinafarĂŁ. ÎnĂŁuntru, asa cum toti am vĂŁzut la televizor, portretele boierilor pe care-i reprezintĂŁ CBS ĂŽn România post-comunistĂŁ. Multe portrete, nu-ncĂŁpeau ĂŽn livingul de jos, unde m-a primit, asa cĂŁ erau ĂŽnsirate si pe scara spre etaj. N-am ĂŽndrĂŁznit sĂŁ-l ĂŽntreb pe descendentul portretelor dacĂŁ primul e ĂŽn susul scĂŁrii sau jos, ĂŽn living. Acum stiu rĂŁspunsul: primul este sus. Ultimul este, fĂŁrĂŁ portret, jos.
Mi-e ĂŽngrozitor de milĂŁ de Constantin BĂŁlĂŁceanu Stolnici. Si n-as vrea sĂŁ-mi fie milĂŁ, as vrea sĂŁ-mi fie orice altceva, fiindcĂŁ mila e un sentiment degradant, mila corectĂŁ e una respectabilĂŁ si, de aceea, e doar fatĂŁ de neputinciosi. MilĂŁ mi-e de bĂŁtrĂŽnii care stau ĂŽn fata gurii de metrou fĂŁrĂŁ sĂŁ spunĂŁ o vorbĂŁ si cu ochii-n jos. SĂŽnt ponositi, dar eleganti. De fiecare datĂŁ cĂŽnd trec pe lĂŽngĂŁ ei mĂŁ gĂŽndesc cĂŁ unii dintre ei si-au vĂŽndut inelele cu blazon ca sĂŁ trĂŁiascĂŁ. CĂŁ si-au fĂŁcut acum 60 de ani paltoane care sĂŁ tinĂŁ 40. CĂŁ au avut noroc cĂŁ au iesit vii de la Aiud sau de la Canal. CĂŁ au rĂŁmas singuri si stau ca statuile neputintei demne la metrou fiindcĂŁ n-au intrat ĂŽn PNL sau ĂŽn PNTCD la „revulutie“.
Ce ne spune boierul Constantin BĂŁlĂŁceanu Stolnici este infernal. Sau ce ne spun altii, care se folosesc de tĂŁcerea lui?
Ne spune cĂŁ demnitatea se poate cumpĂŁra, cĂŁ a fost de vĂŽnzare ĂŽn toate timpurile si, de fiecare datĂŁ pentru mai putin de un argint cĂŁ, ĂŽn fond turnĂŁtoria poate fi rĂŁsplĂŁtitĂŁ cu o masĂŁ la victimĂŁ acasĂŁ, cĂŁ victima, dacĂŁ va supravietui te va considera mereu un mare boier si, eventual, prietenul lui, cĂŁ tu, turnĂŁtorul, vei dormi foarte bine ĂŽn patul tĂŁu din strada Orlando si nu pe vreo saltea putredĂŁ din vreo puscĂŁrie comunistĂŁ. Constantin BĂŁlĂŁceanu Stolnici avea sansa ca mĂŁcar ĂŽn ceasul al doisprezecelea sĂŁ-si facĂŁ mea culpa. De data asta, a tĂŁcut.