Presa la testul zãpezii
S-a spus si s-a scris în aceste zile cã iarna, ivitã brusc pe meleagurile românesti în varianta sa traditionalã - zãpadã, viscol, frig - a fost pentru autoritãti un test. Nimeni n-a observat însã cã ea a fost un test si pentru presã, pentru cea audiovizualã, îndeosebi.
Despre autoritãti s-a spus si s-a scris cã au cãzut cu brio la testul Meteorologiei. Au fost suficiente cîteva zile de zãpadã mai acãtãrii pentru ca traficul sã se dea peste cap, o parte din scoli sã nu înceapã, trotuarele bucurestene sã devinã poteci, iar carosabilul, patinoar. La douãzeci de ani de la Revolutie, desi avem primari alesi prin vot direct si universal, functionari publici bucurîndu-se de un statut de independentã, firme privatizate de dezãpezire si companii strãine de gaz si electricitate, masinãria supravietuirii s-a gripat. Presa a trecut însã acest test? Dupã opinia noastrã, nu. La douãzeci de ani de la Revolutie, desi avem numeroase televiziuni generaliste, trei televiziuni de stiri (Spania are doar una!), trusturi de presã, înglobînd posturi TV, posturi de radio si ziare, jurnalisti ce se pretind a apartine unei generatii crescute si formate în democratie, în abordarea iernii si a prestatiei autoritãtilor s-au repetat si în aceste zile douã slãbiciuni postdecembriste ale gazetãriei noastre: dramatizarea fleacului si populismul ieftin.
Dramatizarea fleacului si-a regãsit expresia într-un cliseu sesizat de un mai tînãr confrate de la un ziar central: cosmar. Fãtuce prost plãtite si prost pregãtite de pe la televiziuni s-au întrecut în a înfãtisa o iarnã normalã drept un cosmar. Tot ceea ce în zona noastrã geograficã e normal din punct de vedere climateric, în ianuarie a fost înfãtisat drept fapt catastrofal: de la vînt, pînã la troiene.
O isterie artificialã, pe care am întîlnit-o de zeci de ori pînã acum dupã decembrie 1989 ori de cîte ori a plouat mai serios, a fost cît de cît cald, solul a rãmas fãrã un anume procentaj de apã, a bãtut vîntul sau au cãzut frunzele.
Cea de a doua slãbiciune - populismul ieftin - s-a manifestat prin întrebarea cu pronuntat iz acuzator: unde sînt primarii, ministrii, premierul si presedintele?
Cotracararea unui fenomen meteorologic de cãtre autoritãti se întemeiazã pe existenta unei masinãrii a institutiilor.
Misiunea Primarului General al Capitalei, a ministrilor, a premierului nu e sã fie în stradã si sã dea din gurã electoral, ci în birouri, de unde sã coordoneze actiunile în ansamblu. Cu toate acestea, ziarele si televiziunile au fãcut un cap de tarã din faptul cã Adriean Videanu era în concediu si nu la telefon pentru a rãspunde întrebãrilor de tip interogatoriu din studiouri. O astfel de prestatie nu dã curs doar unui populism ieftin. Credem cã îsi spune cuvîntul si acum, la 20 de ani de la prãbusirea comunismului, mentalitatea bolsevicã potrivit cãreia activistul de partid si nu institutia trebuie sã rezolve totul. În comunism, secretarul de partid rãspundea direct de tot ce se întîmpla în întreprindere sau în localitate, de la stersul pe picioare înainte de a intra într-un birou, pînã la operatiunile de dezãpezire. În consecintã, un activist era cu atît mai bine apreciat cu cît era prezent peste tot, de dimineatã pînã seara, pe post de vãtaf. Responsabilitatea conducãtorilor în democratie tine exclusiv de organizarea institutiilor. Dacã vrem sã contribuim prin presã la europenizarea României, trebuie sã dibuim si sã denuntãm responsabilitãtile precise ale institutiilor. Si sã-i criticãm pe politicieni, pentru cã n-au organizat institutiile în asa fel încît sã functioneze si fãrã ei.
|