Bãsescu si Tãriceanu au încãput, amîndoi, în Iasi
Joi, 24 Ianuarie, zi marcatã cu o culoare specialã în calendarul istoric al României. Cînd dictez aceste însemnãri ceasornicul indicã 10.30, iar la Iasi n-au început discursurile comemorative ale oficialitãtilor locale (primar, prefect, notar) care elogiazã, mereu cu aceleasi cuvinte, evenimentul Unirii. Ciudat, în epoca istoricã pe care o trãim, interesul pentru Cuza si corifeii actului din 1859 a scãzut simtitor, înlocuit fiind de interesul pentru vîrfurile, aflate în conflict, ale politicii actuale. Se vor prinde în aceeasi horã Bãsescu si Tãriceanu? - este întrebarea pe care am auzit-o în trei buletine de stiri la radio si în relatãrile în direct realizate de douã televiziuni. Se vor cãlca pe bombeu? În discursuri vor încãpea si lingurite cu otravã, strecurate pe sub umbrela emotiei unioniste? Dacã vor trece unul pe lîngã celãlalt se vor saluta sau vor scoate limba si vor face gestul soferilor care îndoaie din cot mîna dreaptã, cu pumnul strîns transmitînd un mesaj falic fãrã echivoc? Dacã as mai întîrzia douã ceasuri (înteleg cã imediat dupã prînz festivitãtile se vor isprãvi) as afla negresit. Nu mã intereseazã si, în general, cred cã, noi, jurnalistii am acordat o atentie excesivã acestei hîrjoane. Închei, deci, acest capitol încercînd sã memorez, din cartea de istorie, nume, chipuri, portrete legate cu adevãrat de actul Unirii.
ÃŽn lume, la Davos, vicepresedintele american (fost) Al Gore a tinut un discurs amplu si convingãtor despre pericolul global al încãlzirii planetei. Aflatã si ea acolo, Condoleezza Rice, mîna dreaptã a presedintelui Bush în politica americanã, a tinut sã asigure lumea cã economia din tara Unchiului Sam nu se prãbuseste, cã e prea bine structuratã pentru a sucomba, cã va rãmîne în continuare vectorul mondial al progresului. Asa o fi! ÃŽncerc sã-mi bag mereu în cap ideea cã femeile nu mint niciodatã. Am în buzunar un dolar care se chirceste si se face tot mai mic de la o vreme. ÃŽl încurajez cu o palpare prieteneascã, împrumutîndu-i optimismul secretarului de stat american. Rãmîne mic si mototolit, între leii românesti care se fac si ei, pe zi ce trece, pisici, soareci, gîndaci de bucãtãrie. America era optimistã în privinta Recesiunii si prin anii treizeci cînd, trecînd pe trotuarele din New York, trebuia sã te uiti mereu în sus pentru cã ploua cu sinucigasi. Era unica solutie pentru cei care dãdeau faliment, striviti de datorii si de bãnci. Si în România etajele aruncã în stradã nefericiti care, înspãimîntati de hãul zilei de mîine, gãsesc unica solutie de „salvare“ punîndu-si capãt zilelor. Cel mai cutremurãtor caz a fost cel al tinerei de 21 de ani care s-a aruncat în gol tinîndu-si în brate fetita de doi ani. Statisticienii au constatat cã un procent semnificativ dintre noi suferim depresii mai mult sau mai putin grave. Capitalismul, absent o jumãtate de veac din România, a bãgat în cimitire generatiile vechi, adaptate luptei concurentiale, gãsind aici o lume majoritar pregãtitã în sistemul protectionist comunist. Statul dã, statul face, statul ne conduce ca pe o turmã, spre bine sau spre rãu. Rãmasi singuri, cu un stat care se ceartã si se pãruieste de dimineata pînã seara, unii se aruncã pe geam.
În Italia, la Torino, fratii nostri de la Rîm ne-au mai fãcut un cadou sîngeros. Asta asa, de Ziua Unirii. Doi români, un bãrbat si o femeie, oameni care lucrau acolo legal si traversau pe zebrã atenti sã nu încalce regulile civilizatiei peninsulare, au fost ciuruiti în plinã stradã. Din trupurile lor au fost extrase 11 gloante. Crima, la prima vedere, pare fãptuitã în stilul lectiilor administrate românilor, concetãteni ai lui Mailat. Un prieten din Ploiesti, Mircea Mihãilescu, om serios, patron al unei unitãti Bosch, partener de încredere al unei mari companii germane, mi-a povestit cã de sãrbãtori, aflîndu-se în tara lui Goethe, au fost dati afarã din hotelul pe care-l plãtiserã anticipat, el, familia lui si familia unor prieteni, sub un pretext ridicol. Au fost zvîrliti în stradã doar pentru amãnuntul cã erau români. Iatã lucruri care mã pun, ne pun, pe gînduri. Sã mai astept sã vãd dacã Bãsescu si Tãriceanu se prind în aceeasi horã?! Sã fim seriosi!
|