Capitalism românesc
Pe vremea socialismului real, spre deosebire de multi naivi, nu-mi fãceam prea multe iluzii despre societatea capitalistã. Stiam si eu, dar nu din brosurile de propagandã comunistã, ci din studii serioase, apãrute în Occident, cã societatea capitalistã îsi are slãbiciunile sale. Unele, de esentã, cum ar fi goana dupã profit, altele tinînd de locurile în care se instalase (în România interbelicã, de exemplu, aroganta toapelor îmbogãtite peste noapte). Stiam însã cã erau si multe lucruri bune ale capitalismului. Printre acestea, la loc de frunte se numãra calitatea serviciilor. Absenta liberei concurente fãcea ca în socialism cetãteanul sã fie la discretia institutiilor care rãspundeau de servicii. Învãtãtura clientul nostru, stãpînul nostru se transformase în învãtãtura clientul nostru, sluga noastrã. Ca sã repari o teavã, nu ajungea sã dai un telefon la o firmã de specialitate si sã plãtesti. Era nevoie de fel de fel de interventii pe la sefi, ca sã nu mai spunem cã era nevoie sã dai spagã.
Mult mai nenorocit, socialismul ne obliga pe toti sã fim multilateral dezvoltati. Slaba dezvoltare a serviciilor fãcea ca un cetãtean sã fie deopotrivã scriitor, sofer, tîmplar, bonã la copil, electrician, cãrãtor cu cîrca, reparator de masini. Cine dintre cei care au trãit vremurile lui Ceausescu, mai ales dupã 1980, nu-si mai aminteste cã trebuia sã-si repare singur motorul sau instalatia electricã. Si nu neapãrat pentru cã n-avea bani sã plãteascã un mecanic sau un electrician, ci pur si simplu, pentru cã mecanicii si electricienii erau scumpi la vedere.
De aceea, pe vremea socialismului real îmi spuneam cã în capitalism eu mã voi ocupa cu scrisul. Din scris voi scoate bani. Altii se vor ocupa cu pusul clantelor. Din care vor scoate bani. Cu banii obtinuti din scris, eu voi plãti pe cel care pune clanta. Iar cel care pune clante, din banii obtinuti cu meseria lui - la fel de onorabilã ca a mea - cumpãrã gazeta la care eu scriam.
Capitalismul - stiam - se bazeazã pe libera concurentã. Si-mi imaginam cã într-o posibilã societate capitalistã pe pãmîntul patriei, firmele de servicii se vor bate sã facã pe plac clientului. Altfel, în conditiile liberei concurente, riscau sã dea faliment. Iar falimentul însemna ca proprietarii, dar si managerii firmelor de servicii sã rãmînã pe drumuri. A venit, în fine, si pe pãmînt autohton mult jinduitul capitalist. A devenit clientul nostru, stãpînul nostru? Nici vorbã. De acest adevãr al României postdecembriste aveam sã mã conving de numeroase ori în ultima orã. Acum, serviciile sînt la fel de proaste si la fel de putine. Contrar la ceea ce mã asteptam, nu poti obtine un serviciu în plus plãtind în plus. Nu-ti bate nimeni la usã întrebîndu-te dacã n-ai ceva de reparat prin casã. Cu vreun an în urmã, în vinerea Pastelui, mi s-a stricat frigiderul. Riscam sã rãmîn cu hrana stricatã. E imposibil - mi-am zis - sã nu functioneze în aceste zile vreun atelier care sã cearã un pret dublu. Nu functiona nici un atelier. Nimeni nu catadicsea sã-si sacrifice sãrbãtoarea, dar sã cîstige dublu. În România de azi toatã lumea îi boceste pe sãraci. Desi în România de azi pare cã nimeni nu vrea sã cîstige un ban în plus cinstit.
|