Traian Bãsescu si presa-tonomat
Presedintele Traian Bãsescu a suferit recent un nou puseu de tensiune generat de netrebnica de presã în chiar momentul în care atinsese caldarîmul patriei, dupã o scurtã si istoricã deplasare la Bruxelles. Criza s-a petrecut în chiar Salonul Oficial al aerogãrii, în fata unei pãduri de microfoane si în mijlocul gurilor de tun ale camerelor de luat vederi. Tragicomic e cã în meseria noastrã, si cînd sîntem înjurati, tot noi arãtãm lumii, din toate unghiurile, înjurãtura - largã, bombatã, tepoasã, hîdã. Presedintele ne-a insultat în aeroport pe bucãti si de-a valma, unul cîte unul si la grãmadã. Noi am multiplicat insulta repetînd-o în imagini de cinzeci de ori pe zi si sonor de alte cîteva sute. Insulta o reiau si eu acum, iatã, cu pixul.
Presedintele zice cã ziaristul, fiintã umblãtoare pînã mai ieri, a reapãrut în varianta tonomat. Tonomatul e un fel de sicriu vertical, montat la usa prãvãliilor, prevãzut cu sucuri, sandvisuri sau merdenele. Bagi banul si tonomatul se executã rapid vãrsîndu-ti în paharul de plastic zeama dulce, cafeaua caldã sau felia de tort. Seful statului aduce amãnuntul cã ziaristul-tonomat, identificat în toate trusturile si chiar în presa plãtitã de popor, functioneazã numai în monedã comunã europeanã. Nemernicii de noi, presa ticãlositã, în arta de a-l critica pe presedinte, dovedim obrãznicia de a nu accepta moneda nationalã, încã în functiune. De ce, m-a întrebat o jurnalistã, în calitatea mea - încã validã - de vicepresedinte al Clubului Român de Presã, loveste presedintele cu atîta nãduf în presã? Simplu, zic eu. Dupã ce si-a pus cu botul pe labe adversarii politici, dupã ce a înmormîntat jumãtatea tãrãnistã a partidelor istorice, si nici PNL nu se simte prea bine, dupã ce a pilit cu polizorul DNA limba ascutitã a unor pesedisti, presedintele mai are de furcã doar cu presa. Dincolo de marele corn al adulatorilor, presedintele are surpriza sã constate cã unii condeieri îl dau caricatural prin cernealã. Cum, se mirã el, ãstia nu au învãtat sã mã iubeascã? Ãstia nu au constatat cã sînt omul providential al statului, cã sînt marinarul care, secondat de Elenele lui, îi va conduce spre zãri luminoase si rîuri cu miere si lapte? Cum, în imbecilitatea lor, nu mã vãd statuar si ecvestru, cu nimb auriu pe chelie? Domnul Bãsescu a fãcut, cred eu, o uriasã gresealã. Nu pentru cã a coborît la nivelul baligii de vacã statura unei demnitãti înalte a statului, ci pentru cã a reusit, dupã atîtea frecusuri interne, dintre noi, sã reclãdeascã solidaritatea de breaslã a jurnalistilor. Fireste, domnul Traian Ungureanu îl va tãmîia etern pe presedinte. Sugativele culturale, cu functii de trezorieri ai culturii, care îsi traduc pe banii nostri propriile cãrti în toate limbile lumii, îl vor mîngîia cu manseta cãmãsii pe bombeu în continuare. Dar sutul în dos administrat de presedinte presei, de pe aeroport, a durut. Apãrarea fetitei sale de opt sau zece ani, Elena Bãsescu, e o gogoasã. Fetita se vrea în Parlament si probabil va ajunge, împinsã si de tãticu. Cã n-a avut vreme sã citeascã pînã spre 30 de ani nici o carte, nu îl supãrã pe babac. Nici el nu s-a omorît cu lecturile pe vapor. Cã fata e goalã pe dinãuntru ca o cutie de smac terminatã, nu conteazã. Conteazã cã presa, imbecila, a preluat prostiile jenante ale Beizadelei si le-a mai arãtat o datã lumii. Ziarist-tonomat? Da. I-as dori milionarului în euro Traian Bãsescu, sã trãiascã din cît cîstigã un jurnalist, asudînd o viatã pe penitã.
|