Pretul Drujbei
Summit-ul NATO de la Bucuresti macheazã în fond finalul unui tempo istoric: doi presedinti, George Bush si Vladimir Putin, îsi încheie mandatul. Fiecare dintre ei a pus, în felul sãu, o amprentã asupra felului în care s-au modificat harta si balanta geopoliticã a ultimului deceniu. Se poate spune cã asistãm la ultima negociere cu focuri artificii dintre cei doi domni. Ce vedem? Cã „harta“ de aderãri, mult discutatã înaintea summit-ului, este discutabilã si poate aduce surprize neplãcute, cum ar fi retragerea Macedoniei, la veto-ul Greciei. Rãmîne valabilã invitatia pentru Albania si Croatia, dublatã de o surprizã din zona fostei Iugoslavii: oficialii NATO au anuntat cã au început negocierile cu Bosnia-Hertegovina si Muntenergu si cã au în vedere deschiderea discutiilor cu Serbia.
Despre acordarea de „membership action plan“ pentru Georgia si Ucraina „se va vorbi la iarnã“. Ultimele aspecte erau previzibile în conditiile unei opozitii tenace din partea Rusiei, fãcutã pe toate vocile si pe toate tonurile. Exprimarea deschisã a posibilitãtii de a aplica precedentul Kosovo pe conflictele înghetate din Abhazia, Ossetia si Transnistria a fost egalã, în domeniul tonalitãtilor acute, cu declaratia lui Dimitri Rogozin, reprezentant permanent al Rusiei la NATO. La întrebarea, de ce Rusia nu vrea ca Ucraina sã intre în NATO, el a rãspuns: „Nimãnui nu-i place cînd tot mai aproape de casa lui se apropie tancuri si avioane strãine“. Declaratie transmisã pe toate canalele media cu douã zile înainte de summit.
Parcursul de pînã acum al summit-ului aratã cã Alianta face fatã unei situatii de crizã per ansamblu: un Iraq instabil; un Afganistan al cãrui sud este considerat periculos si notat cu rosu pe hãrtile ultimelor luni, ca si partea de nord a Pakistanului, considerate în zonã de influentã talibanã. Probleme marcante ale pietelor financiare pe ambele maluri ale Atlanticului, combinate cu preturile în continuã crestere ale gazului si petrolului. Ultimele depind într-o mãsurã semnificativã de un jucãtor important, exterior NATO, respectiv Rusia, a cãrei prezentã, fie si indirectã, s-a fãcut continuu simtitã asupra summit-ului. Dependenta crescutã a Europei fatã de gazul rusesc constituie o verigã slabã pentru tãrile Aliantei membre UE. Veto-ul francez si german (în urmã cu mai bine de un an, Germania avea o pozitie net diferitã) fatã de acordarea MAP Ucrainei si Georgiei se constituie ca un ecou bine conturat al îngrijorãrilor Rusiei. Si acestea sînt justificate: circa 80% din teava de transport a gazului cãtre Europa, Drujba, trece pe teritoriul Ucrainei. Europa nu a uitat întreruperea gazului din iarna lui 2006, moment în care Rusia a apãsat pedala geopoliticã a energiei în mod semnificativ. Georgia înseamnã de asemeni o zonã de tranzit din aria Caspicii si o tarã cu posibilitãti naturale semnificative.
Nu e de mirare cã presedintele Bush a repetat cã tara sa sustine intrarea celor douã tãri, semnificative în zona extinsã a Mãrii Negre, în MAP. Dupã cum nu e de mirare cã, în mod constant, Europa s-a înclinat si a executat altceva decît îi este cu adevãrat necesar.
Important este altceva: cã un actor exterior Aliantei Nord Atlantice pare sã aibã capacitatea de a influenta procesul intern de luare a deciziilor. Sã nu uitãm cã politica energeticã a Rusiei prin bratul comercial numit Gazprom s-a fãcut exclusiv prin negocieri bilaterale si niciodatã printr-o negociere comprehensivã Rusia-UE. Un bun motiv pentru ca UE nici sã nu detinã o strategie de securitate energeticã. Un bun motiv ca, pentru prima datã, sã fie luate în discutie subiecte cum sînt securitatea energeticã, securitatea maritimã si infrastructurile critice. Subiectele acestea sînt însã inevitabil legate de actorul numit Rusia. E greu de crezut cã se va discuta foarte deschis despre militarizarea transportului de energie sau al infrastructurilor critice în domeniu, desi toatã lumea stie cît de importantã este securitatea energeticã. Dar rareori este atins în public elefantul din salon.
A reprezentat un moment de respiro prezenta primei doamne Laura Bush la Summit-ul Tinerilor Atlantisti, în sediul national al SRI. Laura Bush s-a dedicat muncii în folosul femeilor afgane - procent de alfabetizare de 12%, într-o tarã cu universitãtile închise de talibani si interdictie asupra femeilor de a merge la scoalã. O plãcutã surprizã, discursul liber al presedintelui Hamid Karzai, într-o englezã educatã, fluentã, cu carismã. A multumit comunitãtii internationale pentru sprijinul acordat unei tãri care a trecut prin 30 de ani de rãzboi. A enumerat eforturile semnificative de reconstructie ale tãrii sale si a citat sume impresionante. Nu m-am putut împiedica sã nu-mi amintesc cã, în statistici, se vede cã Afganistanul a primit sensibil mai putini bani pentru reconstructie decît Kosovo, per cap de locuitor. Iar în contextul în care operatiunea NATO din Afganistan „nu se simte tocmai bine“, sînt de asteptat pretentii crescute din partea Rusiei în cazul cooperãrii. ÃŽntrebarea este ce si cît va costa asta NATO per ansamblu.
|
Autentificare
