Si totusi, summitul ne-a adus ceva
O vorbã care absenteazã în general din limbajul uzual umple de mai multe zile coloana ziarelor, devine obligatorie în dialogurile politice, coboarã în stradã unde soferii se înjurã cu nervii întinsi la paroxism - summit. Summitul NATO, organizat în premierã la Bucuresti, n-a adus României, spun unii sceptici, decît belele si bãtãi de cap. Restrictionãri de circulatie pînã la paralizarea unei capitale care si asa avea probleme de autosufocare urbanã, închiderea scolilor, obturarea accesului la locurile de muncã. ÃŽn plus, angajarea a mii si mii de oameni într-o muncã finalizatã cu, sã zicem, arborarea unui steag sau lipirea unui afis pe care scrie Summitul NATO la Bucuresti. România n-are pretentii nici sã mai adere odatã si nici nu cere sã fie exclusã. E de acord cu tot ce zice „Marele Licurici“. Nu se opune invitãrii spre aderare pentru Ucraina si Georgia. Dacã Bush vrea mai multe trupe în Afganistan, omologul lui român zice da, trãiti, dacã e nevoie o trimit si pe mama-mare sã lupte la Kandahar. De altfel rar mi-a fost dat sã aud din gura unui presedinte american vorbe mai mãgulitoare la adresa unui sef de stat. Bush l-a lãudat pe Bãsescu pentru modul cum conduce magistral România, l-a asigurat de statornica sa amicitie, i-a lãudat calitãtile de navigator si l-a mîngîiat pe cot, pe antebrat, pe umãr de mai multe ori în plimbarea în doi pe malul Mãrii Negre. A lipsit putin sã-l pupe pe chelie. M-am mirat cã „Marele Licurici“ nu l-a cerut pe seful statului român de nevastã. Dar dincolo de toate astea, ceva extraordinar s-a petrecut pentru România. Pînã la urmã pentru noi toti. Summitul a adus la Bucuresti personalitãtile de vîrf ale politicii mondiale si, ciopor în spatele lor, mii de jurnalisti si cameramani. ÃŽntr-o lume asfixiatã ani si ani de imagini despre România cu cersetori si copii handicapati, o tarã de setrari primitivi si violatori criminali, ca Mailat, cu îngrijitoare care-si ucid în Italia bãtrînii pentru care sînt plãtite sã-i ocroteascã, o tarã de mizerii fizice si morale, avem posibilitatea sã ne arãtãm altã fatã. Unii au observat, de pildã, cã „magaoaia“ construitã de Ceausescu, a doua clãdire ca mãrime din lume, dupã Pentagon, e chiar o bijuterie arhitectonicã. La ea au lucrat arhitecti si ingineri români dintre cei mai buni. Bush a vorbit din holul mare al CEC-ului, clãdire veche a vechiului Bucuresti, una dintre cele mai frumoase si armonioase din Europa. Vîrfurile politicii mondiale au fost invitate nu la o paranghelie cu geamparale si mici, ci la Ateneul Român pentru un concert clasic. Madam Merkel, care n-ar fi dat pe la Bucuresti sub domnia lui Bãsescu nici moartã, oricît a strîmbat din nas, nu putea sã nu observe cã sîntem parte legitimã din civilizatia si cultura europeanã. Dincolo de curtea jenantã pe care Bush s-a fãcut cã i-o face lui Bãsescu, în spatele cãreia politicianul versat de dincolo de Ocean îsi articula eficient interesele, Summitul a fost si este un cîstig pentru imaginea României. Toate televiziunile lumii au arãtat si aratã casa fãcutã de Ceausescu cu sudoarea si adesea sîngele supusilor sãi, au vãzut cã e impresionantã si, în felul ei, unicã. Au vãzut pe traseele pe care au fost plimbati o metropolã curatã. Au intrat în clãdirile CEC si în Ateneul Român. Fie si numai pentru minutele cu aceste imagini merita sã ne chinuim atîtea zile. Zile în care cazul Mailat si molima cersetorilor români din metropolele occidentale au fost date uitãrii.
|