Pe cine mai rãstignim?
Patimile, suferintele, postul fac timpul sã parã mai lung, mai încet, scurgîndu-se din clepsidrele lui cu greutate. De aceea, probabil, Sãptãmîna Mare, care este Sãptãmîna Patimilor, neavînd nici o zi în plus fatã de alte sãptãmîni, s-a îmbogãtit cu aceastã apreciere. ÃŽn Sãptãmîna Mare toate bisericile crestin-ortodoxe bat, din înãltimea clopotnitelor, toaca. Clopotele amutesc. Uneori toaca este plimbatã de un prelat, învelit în negru, în jurul bisericii. M-a fascinat de copil priceperea personajului cu barbã de-a cînta la acest instrument simplu, cu sunete înfundate, dar care se aud peste vãi, pînã hãt departe. Rãstignirea lui Iisus, decisã de un tribunal încropit la ceas de noapte, este primul eveniment mare de la rãdãcina crestinãtãtii. Al doilea, luminos si înverzit ca smicelele de salcie, este cel al ÃŽnvierii. Iisus s-a supus caznei la care l-a obligat Tatãl Ceresc si pãcãtosenia din noi. De notat cã prima gravã încãlcare a dreptului roman s-a petrecut judecîndu-l noaptea pe Iisus si condamnîndu-l la moartea prin rãstignire, sfîrsit rezervat îndeobste tîlharilor. Dreptul roman interzicea desfãsurarea actului de justitie sub cortina întunericului. Specialistii în drept, între care regretatul profesor universitar Tudor R. Popescu, au descoperit si alte numeroase încãlcãri ale normelor de drept în vigoare la acea vreme. Azi încãlcãrile se petrec si la lumina zilei si la întunericul noptii. Nimeni, însã, nu mai este, nici mãcar la figurat, rãstignit. De cîteva zile joacã rolul rãstignitului Sorin Oprescu. Listele lui de sustinãtori sînt pe alocuri orfane de elementele esentiale de identificare. Adicã unii au iscãlit adeziunea si si-au dat adrese gen „cum intri în Bucuresti, pe dreapta“. Rezultatul? Biroul Electoral Central, alcãtuit fireste numai din sfinti, a gãsit de cuviintã sã îl retrimitã pe doctor acolo unde îi e de fapt locul - la spital. Chiar! Ce o fi cãutînd omul ãsta, care se laudã cã este mare chirurg, cã toatã viata si-a dedicat-o bolnavilor, în politicã? Dacã ai ajuns faimos într-o meserie aflatã la o înaltã pretuire publicã, dacã bolnavii te cautã pentru prestigiul verdictului tãu profesional, de ce sã mai alergi ca disperatul pe coridoarele Parlamentului, sã te îmbrîncesti cu Vanghelie, sã motãi în sedinte fãrã sfîrsit cînd suferinzii te cer lîngã patul lor? ÃŽnseamnã cã, iartã-mã, Doamne, Oprescu nu prea e doctor. Rolul de rãstignit nu-l prinde deloc. Boceste la televizor, amenintã cã scoate poporul de simpatizanti la portile justitiei, dã din mîini. Ce i-o fi trebuind unui om care a rostit jurãmîntul lui Hipocrates, balamucul din Primãria Capitalei? Aici se joacã la ruletã cel mai mare buget, de cîteva miliarde de euro. ÃŽnteleg sã se batã pentru gospodãrirea acestor bani, tipi cu lipici la bancnotã, gen Blaga sau Piedone, dar o somitate medicalã, obisnuitã doar cu bisturiul care extirpã cangrene si suferinte! Prin tarã, mai pe la Ploiesti, mai pe la Suceava, mai pe la Slobozia sau Rîmnicu Vîlcea, unii, abonati si ei la functia si virtutea de primar, au fost lãsati din brate în ultima clipã, fie de partide, fie de sustinãtorii financiari. Si ei pozeazã în rãstigniti ai sortii, iar noi am fi obligati la o lacrimã de compãtimire. Sã fim seriosi si zgîrciti cu întrebuintarea lacrimilor noastre. Sã ne drãmuim plînsul pentru patimile Fiului Omului, cel cu adevãrat rãstignit în numele ticãlosiei noastre. Sãptãmîna Mare sã rãmînã mare fiindcã asa a rînduit-o, de douã mii si ceva de ani, calendarul credintei crestine. Sã lãsãm o vreme bocetele politice. Dupã Pasti, apostolii doctrinelor pestrite din România vor reveni pe scene si ne vor intoxica, dacã am scãpat de indigestiile abundentei de meniu, cu vesela lor elocintã plîngãcioasã.
|