O lege aiurea

Nenorocirea mai tuturor legilor postdecembriste constã în supunerea lor conjuncturilor. În 1991, de exemplu, presedintele a primit o situatie capro-verzistã. E ales prin vot direct si universal, ca un presedinte de republicã prezidentialã, dar are prerogative de republicã semiprezidentialã. Aceastã ciulama constitutionalã a fost rezultatul unui compromis între Puterea FSN-istã, interesatã într-un Ion Iliescu fortos, si Opozitia anti-FSN-istã, interesatã într-un Ion Iliescu anemic. Atît în 1991, cît si în 2003, Puterea si Opozitia au acceptat compromisul, socotind cã presedintele si guvernul vor fi din aceeasi grupare politicã. În aceste conditii, desemnarea unui ministru apare drept efect al unei întelegeri între presedinte si premier. O întelegere lesne de realizat, dat fiind cã amîndoi sînt din acelasi partid. Nimeni nu s-a gîndit la vremea respectivã, ce se va întîmpla cînd presedintele si premierul nu se vor întelege. Fie pentru cã sînt dusmani personali (ca acum), fie pentru cã sînt din douã partide diferite (cazul coabitãrii). Dacã s-ar fi gîndit, legiuitorii ar fi precizat mult mai clar prerogativele fiecãruia dintre cei doi în desemnarea unui ministru. Decizia Curtii Constitutionale în cazul Norica Nicolai a solutionat într-un fel chestiunea. Prin partea dedicatã argumentãrii, Curtea Constitutionalã a evidentiat cã în desemnarea unui ministru, potrivit articolului 85, aliniatul 2, din Constitutie, premierul si presedintele trebuie sã ajungã la o întelegere. Desi Cãlin Popescu Tãriceanu a contestat Decizia la vremea publicãrii sale, în propunerile ulterioare - pentru Justitie si pentru Externe - a tinut cont de ea. Înainte de a-si face cunoscutã propunerea l-a consultat pe presedinte. Din nefericire, aiureala legilor adoptate sub semnul intereselor de conjuncturã a continuat într-o strãlucitã zburdãlnicie. Astfel, la trecerea prin Parlament a Legii votului uninominal s-a adãugat, sub presiunea PSD, un amendament impunînd alegerea presedintilor Consiliilor judetene prin vot uninominal. La vremea respectivã, propunerea si votarea au fost argumentate prin necesitatea ca desemnarea presedintilor consiliilor judetene sã nu mai rãmînã la discretia combinatiilor ulterioare ale partidelor. A fost, cum s-a mai întîmplat de atîtea ori în politicianismul postdecembrist, folosirea unor principii corecte pentru realizarea unor interese meschine. Conducerea PSD a fost presatã de baronii locali sã impunã PNL acest amendament pentru a-si asigura sefia la presedintia consiliilor judetene. Cã asa au stat lucrurile s-a vãzut din mãsura cã presedintele Consiliului judetean sã fie ales doar într-un singur tur. Asta va face imposibilã alierea partidelor politice pentru un al doilea tur, astfel încît presedintele Consiliului judetean sã fie rezultatul unui vot consistent.
Dincolo de caracterul anticonstitutional al Legii, în realitate ea a creat un fapt aberant. Pentru cã s-a propus si s-a votat în grabã, Legea nu a prevãzut si sporirea puterilor detinute de presedintele consiliului judetean. Astfel cã ne vom confrunta cu o situatie asemãnãtoare celei a presedintelui tãrii. Desi ales prin vot direct si universal, presedintele Consiliului judetean are, prin raportare la membrii Consiliului, aceleasi prerogative ca si pe vremea cînd era ales de Consiliu. În practicã, lucrurile se vor complica enorm. La nivelul consiliilor se vor crea tot felul de aliante de conjuncturã pentru a bloca decizia presedintelui. Dacã Legea nu se va schimba, vom asista la confruntarea pe cît de zgomotoasã, pe atît de inutilã între presedinte si Consiliu cu efecte grave în planul bunei administrãri a judetului.