Hau, hau, e turbat!
Ministrii Seres si Nagy au fost descoperiti, dupã ce lupa DNA s-a aplecat asupra fiecãrui milimetru pãtrat din suprafata responsabilitãtilor lor guvenamentale, nevinovati. Nici o urticarie, nici un semn tipic de coruptie, nici o bãsicã de trãdare. Se spusese cã au vîndut tara unui bulgar care era spion si care nu prea mai e nici ãla spion. Ministrii si consilierii nostri i-ar fi soptit în ureche date secrete despre o fabricã aflatã în faliment si scoasã la vînzare. N-a contat cã datele secrete erau atît de secrete cã puteau fi lecturate de orice gãgãutã, pe Internet, în oferta de vînzare. Ministrii s-au fãcut brusc vinovati de coruptie si de înaltã trãdare de tarã. Unul, culmea, mai era si ungur, iar numele lui Seres sunã si ãsta cam ciudat. O fi extraterestru?, se întrebau unii. Ne-a vîndut cumva martienilor? Sînt vinovati, a tipat presa, dupã ce presedintele însusi, domnul Bãsescu, a dat verdictul - vinovati de spionaj si trãdare. Sînt vinovati!, a tipat opiniunea publicã. La cremenal, la cremenal!, s-au agitat doamnele justitiei stradale.
Îmi aduc aminte o scenã petrecutã în copilãrie, în satul meu prahovean, Sîngeru. O vecinã, vãduvã, avea un cîine mai mereu tinut în lant si mai mereu flãmînd. Cîinele n-avea nume. Femeia era atît de sãracã cã n-avea nici nume pentru cîine. Eu îi ziceam Albus fiindcã semãna cu albusul de ou. Într-o zi, femeia fiind plecatã la cîmp, unde lucra cu ziua, cîinele s-a smuls din lant si a scãpat în ulitã. Una, Manda lui Tuicã, Dumnezeu s-o ierte, mai mereu pilitã, s-a speriat de cîine si-a rupt-o la fugã. Cîinele s-a speriat la rîndu-i si a luat-o la sãnãtoasa în partea cealaltã. E turbat, a tipat Manda, care avea un tignal în gîtlej de acoperea tot satul. E turbat, au reluat vecinii. Feriti-vã oameni buni! Oamenii buni nu numai cã nu s-au ferit, dar au iesit la porti cu furci, bîte si topoare. Asa a început sinistra urmãrire a bietului Albus, care iesise în ulitã sã caute îndurarea unei bucãti de mãmãligã si o bãltoacã cu apã. E turbat, urlau oamenii cu turbare. Pînã la urmã, cîinele a fost înghesuit într-un cotlon de ulitã înfundatã si pisat cu bîtele. Stîrvul lui a fost îngropat cu precautii la marginea satului, ca boala sã nu se ia.
Albus nu era turbat. Am plîns neputincios fiindcã nimeni nu m-a auzit în vacarmul iscat si nimeni nu m-a luat în seamã. Nu stiu de ce, dar întîmplarea cu spionii Seres, Mucea (ce nume de spion si-a ales si ãsta!), Donciu mi-a amintit povestea cu cîinele „turbat“. Spionii! - a tipat presedintele tãrii. Spionii! - au reluat multi jurnalisti isterizati. ÃŽn perioada stalinistã „spionii“ ar fi fost executati pe loc cu un glont de revolver în ceafã. Ar fi fost executati asa cum a fost linsat patrupedul Albus. Azi, înregistrãm un progres substantial. DNA, în imensa lui întelepciune democraticã, a constatat dupã un an si ceva de cercetãri cu binoclul si lupa cã petele de pe gulerul acestor demnitari nu contineau ingredientul coruptie. Nu-s vinovati, sunã verdictul dupã atîta amar de vreme de administrat pumni în cap. Unii mai slabi de înger ar fi putut sã moarã de inimã rea. Politic, zic analistii, ei au fost însã asasinati. Presedintele tace. Presa care a lãtrat se face cã plouã. Doamnele care strigau „la cremenal“ au uitat cazul si sînt acum la plajã sau la coafor.
|
Autentificare
