„Instantanee din viata animalelor“
Un mare pasionat de naturã, Ionel Pop, scria acum cîteva decenii o carte sub titlul simplu si explicativ „Instantanee din viata animalelor“. ÃŽmi amintesc un asemenea instantaneu al cãrui personaj central era vaca. Un tren personal frîneazã brusc si stationeazã apoi zeci de minute undeva în cîmpie. Autorul coboarã alãturi de alti pasageri, curios sã vadã ce s-a petrecut. Locomotiva lovise o vacã si-i tîrîse oasele si mãruntaiele pe o lungã portiune a sinelor. Pînã sã extragã ciolanele nefericitului animal dintre biele, sarpele vagoanelor însirate a dormitat iar pasagerii au fumat nervosi pe marginile taluzului. Scriitorul, mai atent la amãnunte decît alti cãlãtori, a urmãrit comportamentul celeilalte vaci - fuseserã douã - care rãmãsese în viatã. Rumegãtoarea pãstea linistitã printre matele suratei ucise. Coada alunga, printr-un gest exersat, cu linistea cunoscutã a rumegãtoarelor, mustele, iar ochii cãutau blajini firele gustoase de iarbã. Animalul nu aratã nici o întristare pentru ceea ce se petrecuse cu surata ei. Este momentul în care scriitorul culege de jos o piatrã si o aruncã scîrbit si furios spre lighioana patrupedã insensibilã. Vacã! - ar putea concluziona cititorul. Dacã era om nu s-ar mai fi chemat vacã!
Alaltãieri am vãzut la televizor imagini din Cairo. Ardea cu flãcãri mari clãdirea parlamentului egiptean. Am urmãrit cu atentie imaginile si pentru cã m-am nimerit cîndva ca jurnalist în acea clãdire. Cîtiva trecãtori s-au oprit sã se uite. Altii îsi vedeau de treburile lor. Turistii stationati pe trotuare, la o distantã care le asigura protectia, filmau secvente cu aparate specializate sau cu telefonul mobil. Rar suveniruri cu un asemenea cosmar! Sã te pozezi lîngã un parlament în flãcãri prin geamurile cãruia se aruncã probabil oameni, e o amintire de neuitat. S-o pui în perete si sã o arãti nepotilor. Acum cîteva sãptãmîni douã tigãncuse românce, aflate la cersit pe o plajã din Italia, s-au încumetat sã intre în apã. Sã se spele si sã se rãcoreascã. Cele douã nefericite copile s-au înecat. Salvamarii le-au depus, pînã la venirea institutiilor cu halat sau epoleti, pe plajã sub o pãturã. De sub pãturã ieseau piciorusele acelor copii înecati. Ei bine, destinul de vacantã al acelei zile n-a suferit un seism. Imagini surprinse de ziaristi aratã italieni (sau poate nu erau italieni) bronzîndu-se la cîtiva metri distantã de cadavre. Nu puteau sã-si strice o zi de vacantã pentru un asa fleac. Ionel Pop nu se afla în preajmã pentru a arunca spre bipedele relaxate o piatrã. În Georgia, la cîtiva pasi de noi, e în plinã eruptie un conflict sîngeros. Au murit militari si civili. Georgieni, rusi, abhazi - n-are importantã. Oameni. Lumea politicã se preface cã se intereseazã de acest eveniment. Presedintele României, pozînd în lider regional, se miscã prin zonã. Mortii rãmîn morti, rãnitii rãmîn rãniti sau eventual mor si ei. Dincolo însã de agitatia mai mult sau mai putin electoralã a unor lideri mondiali sau locali, dincolo de declaratiile de la Washington, Paris, Moscova si Berlin, planeta cascã. A cãscat mai mereu cînd sub senile de tanc au fost striviti oameni: la Praga, în Kuweit, în Kosovo, în Afganistan, în Irak. Bãtãtura planetei este mai mereu mînjitã cu resturi umane si niciodatã nu este mãturatã de sînge. Planeta cascã. Mari cirezi de vaci pasc linistite pe meridianele înierbate ale lumii.
|