Reabilitarea lui Ceausescu de dragul Georgiei

Cine a urmãrit cu atentie proza tipãritã în ziare sub porecla de articole gazetãresti si pãlãvrãgeala nesfîrsitã de la televiziuni va fi rãmas surprins de proportiile neobisnuite date aniversãrii a patruzeci de ani de la invadarea Cehoslovaciei de cãtre trupele Tratatului de la Varsovia. Sã admitem cã spatiul urias dedicat retrospectivei unui moment demult devenit istorie s-ar explica prin cifra rotundã, desi, în urmã cu zece ani, la împlinirea a treizeci de ani, aniversarea n-a beneficiat de atîta tãrãboi. La noi însã, rememorarea momentului s-a definit printr-o elogiere a gestului de independentã fatã de rusi asumat de Nicolae Ceausescu. E drept, ici-acolo s-au dat în stambã si celebrele clisee postcomuniste despre interesul propriu al fostului presedinte de a lua atitudine fatã de invazia trupelor sovietice. Un cliseu dovedind încã odatã cît de sãracã e în materie de viatã mintea anticomunistilor de serviciu. Într-adevãr, rãzvrãtirea lui Ceausescu fatã de rusi si-a avut temeiul în interesul personal de a-si întãri simpatia popularã si, prin asta, de a-si consolida puterea. De la Iulius Cezar încoace nici un conducãtor nu întreprinde ceva în plan istoric exclusiv de dragul poporului sãu. Întotdeauna conducãtorii de popoare, prin toate diferiti de poetii romantici, întreprind actiuni care rãspund propriului interes. Important e însã ca acest interes sã corespundã interesului national. Henric al VIII-lea a rupt Anglia de sub autoritatea Papei pentru a se putea cãsãtori cu tiitoarea. Acest interes nu numai personal, dar si sexual, a fost în acord cu interesele Angliei. Si azi, cînd Anglia beneficiazã de o bisericã proprie, nimeni nu mai spune cã ea a fost rezultatului unui interes personal. În cazul lui Ceausescu din 1968 interesul personal a corespuns interesului national. Si acesta e singurul lucru important în aprecierea pozitiei adoptate de România în conflict cu pozitia celorlalte tãri socialiste. Exceptie fãcînd aceastã precizare, jurnalistii români au apreciat cum se cuvine pozitia României din august 1968. S-a mers pînã acolo încît s-a dat cuvîntul unor lideri de partid si de stat de la vremea respectivã pentru a-si aminti momentul. Dacã ne gîndim la hulirea fostilor lideri de cãtre presa noastrã liberã si independentã, mai cã-ti vine sã te crucesti. Sã fi devenit brusc robotii anticomunismului de serviciu nostalgici ai perioadei ceausiste? Sau sã-si fi dat seama, în sfîrsit, cã a venit momentul unei abordãri lucide a anilor anteriori prãbusirii comunismului, dînd curs regulii cã trecutul nu mai trebuie folosit în interesul prezentului? Nu, nu e vorba de nimic din toate acestea. Dispozitivele anticomuniste din presa noastrã au tratat corect momentul august 1968 tot sub semnul rescrierii trecutului în interesele prezentului. Aniversarea a coincis cu întîmplãrile din Georgia. Si pentru cã, în cadrul marii manipulãri planetare, actiunea Rusiei de acum a fost înfãtisatã ca o reeditare a interventiei URSS în Cehoslovacia, tonomatele americane din presa noastrã au simtit nevoia unei reconsiderãri a gestului fãcut de Nicolae Ceausescu. Desi rescriere a trecutului în interesul prezentului, abordarea lui august 1968 în presa noastrã a fost un lucru bun. Ca dovadã cã si manipulãrile pot duce uneori la reflectãri corecte ale adevãrului.