Un gest de dreptate
Camera Deputatilor a adoptat modificãrile la Legea 10 din 2001 privind casele nationalizate. Lui Traian Bãsescu, devenit peste noapte din trimis al regimului Ceausescu la Anvers un apãrãtor al proprietarilor, i s-a dat din nou cu tifla. Dincolo de semnificatia politicã a votului rãmîne cea moralã: Modificarea Legii 10 din 2001 a rãspuns unei realitãti cãreia subsemnatul i-a consacrat mai multe editoriale si emisiuni. ÃŽn virtutea Legii 112 din 1995 multi chiriasi, printre care se numãrã si Traian Bãsescu, si-au cumpãrat apartamentul în care locuiau. La multi ani dupã ce-au devenit proprietari de bunã credintã, întemeiati pe faptul cã imobilele respective nu fuseserã revendicate, noii proprietari s-au trezit aruncati în stradã de persoane ivite peste noapte cu pretentia cã imobilele au apartinut unor rubedenii. Sã lãsãm la o parte faptul cã acesti asa-zisi proprietari n-au catadicsit sã-si revendice imobilele si terenurile la vremea cînd Legea 112 le permitea s-o facã. Sã lãsãm deoparte cã acesti asa-zisi proprietari au apãrut abia dupã ce guvernarea Aliantei DA a înlesnit, prin laxarea exigentelor, posibilitatea de a nãscoci documente false. Sã precizãm doar atît: cã prin hotãrîri judecãtoresti aberante, determinate în marea lor majoritate de Mafia retrocedãrilor, proprietatea dobînditã absolut legal de cãtre chiriasi a fost consideratã mai putin legalã decît cea pretinsã de asa-zisii proprietari. Partidele care au sprijinit modificarea Legii 10 în Parlament au plecat si de la o altã realitate: ÃŽn timp ce asa-zisii proprietari sau, în cele mai multe cazuri, cumpãrãtorii dubiosi de drepturi litigioase, s-au plîns cã sînt pãgubiti de averi uriase - imobile, terenuri - proprietarii fosti chiriasi au fost lipsiti de un amãrît de apartament. Dreptatea socialã - cea care deosebeste o societate de oameni de o haitã de cãtele - impune ca între un ins care vrea sã punã mîna pe cîteva milioane de euro si un cetãtean care vrea sã-si pãstreze apartamentul cîstigat cinstit, Legea sã încline în favoarea fostului chirias. E un principiu care, dupã opinia noastrã, atît de des exprimatã, ar fi trebuit sã guverneze întreaga politicã postdecembristã în ce priveste raportul fosti proprietari-chiriasi. Nici un chirias al apartamentului din imobilele nationalizate n-a mers de capul sãu sã ia locuinta înainte de 1989. I-a fost repartizatã de cãtre stat înainte de 1989, unora dintre ei în locul unor case demolate de statul comunist. Ce vinã are un cetãtean cã, la vremea respectivã nu s-a gîndit cã regimul comunist se va prãbusi?! Domnul presedinte îi acuzã pe noii proprietari cã ar obtine astfel „venituri necuvenite“, avînd în vedere cã, la vremea cumpãrãrii, chiriasii au plãtit preturi mult mai mici. Un pret mult mai mic a plãtit domnia sa si pentru apartamentul din strada Mihãileanu.
A avut însã norocul cã imobilul respectiv n-a fost ulterior revendicat de un asa-zis proprietar. Altfel ar fi fost si domnia sa în situatia celor care au cumpãrat apartamentele cu bunã credintã. Minciuna lui Traian Bãsescu se bazeazã pe omisiune. Domnul presedinte s-a fãcut cã uitã un adevãr: fostii proprietari au primit în naturã terenuri, imobile care acum se apreciazã la pretul pietei, în timp ce la vremea nationalizãrii nu fãceau nici un sfant.
|