Sclavii consumului

Vineri, pe la sase seara, Focsani, zi de 15 din lunã. În drum spre Gãgesti mã opresc la supermarketul de curînd asezat la marginea orasului, pe soseaua de centurã, pe dreapta, cum te duci spre Bacãu. Trebuie sã iau ceva provizii pentru cît voi sta acasã. Nici un cãrut la locurile stiute ca fiind pline de obicei. Parcarea, în schimb, dã peste margini de atîtea masini. Cînd sã intru mã opreste cineva.
Pretul popularitĂŁtii dobĂŽndite prin aparitia searĂŁ de searĂŁ la TV.
-Nu mai intrati, domnule Cristoiu! La casã e o coadã de vreo douã ore. Mã nedumeresc suficient de convingãtor pentru ca binevoitorul sã-si dea seama cã e nevoie de o explicatie. Azi, 15 ale lunii, e zi de salariu în Focsani. Aproape tot orasul, de cum a luat leafa, a dat fuga la supermarket. Nu mai e nevoie sã merg mai departe cu taifasul. Stiu ce se va întîmpla. Vor cumpãra fel de fel de prostii, sedusi de etichetele de pe rafturile asezate de o parte si de alta a coridoarelor largi. Îsi vor burdusi portbagajul cu fleacuri. A doua zi, treziti din betia shoppingului, vor realiza cã nu mai au nici un ban. Si vor începe sã bombãne împotriva nedreptãtii din România si, mai ales, sã se jeluiascã, pentru cã sînt constrînsi sã tragã mîta de coadã. Mi-am amintit scena asta într-o searã, nu demult, cînd am mers dupã cumpãrãturi la supermarketul de la Unirii, în Bucuresti.
RĂŁmĂŽi stupefiat vĂŁzĂŽnd balamucul de la supermarket. Sute de oameni ĂŽmping cĂŁrucioarele printre rafturi, fac cozi la casĂŁ, ĂŽsi umplu cu vĂŽrf si ĂŽndesat vehiculele, se ciocnesc unii de altii, loviti de o incredibilĂŁ patimĂŁ a cumpĂŁratului cu orice pret. Toti strĂŁinii nimeriti pe aceste meleaguri sĂŽnt descumpĂŁniti de aglomeratiile de la supermarketuri. În Bucuresti si ĂŽn ĂŽmprejurimi s-au deschis numeroase complexe comerciale. Altele sĂŽnt pe cale sĂŁ se deschidĂŁ. Toate sĂŽnt arhipline. În Occident, nu vei ĂŽntĂŽlni un astfel de fenomen. Cum se explicĂŁ el la noi? Prin natura eminamente nechibzuitĂŁ a românului. Ca si ĂŽn trĂŁirile interioare, unde ard cu vĂŽlvĂŁtaie o zi, dupĂŁ care se rĂŁcesc inevitabil, românii nu stiu sĂŁ-si orĂŽnduiascĂŁ viata pe termen lung. Chiar din debutul anului, occidentalul ĂŽsi ĂŽmparte banii pentru toate cele 365 de zile. AtĂŽta pentru mĂŽncare, atĂŽta pentru benzina masinii, atĂŽta pentru concediu. Orice cumpĂŁrĂŁturĂŁ mai deosebitĂŁ ca pret e chibzuitĂŁ ĂŽndelung. De unde luĂŁm banii pentru a putea plĂŁti?! Românul e strĂŁin de o asemenea chibzuintĂŁ. Rob al clipei, dar mai ales discipol al Norocului, al ÎntĂŽmplĂŁrii, el face credit cu buletinul pentru a-si lua, inconstient, televizor, masinĂŁ de spĂŁlat, combinĂŁ muzicalĂŁ si computer lui ĂŁla micu’. Orice credit trebuie rambursat. Se gĂŽndeste românul la asta? Nici vorbĂŁ. Orizontul lui nu trece de ziua de azi.
E fericit cĂŁ poate lua atĂŽt de usor banii si, evident, cĂŁ ĂŽi poate prĂŁpĂŁdi ĂŽn doi timpi si trei miscĂŁri. Cotropit de bucuria clipei prezente, nici nu-i trece prin cap cĂŁ va trebui sĂŁ dea banii ĂŽnapoi si cu dobĂŽndĂŁ.
DacĂŁ ĂŽi amintesti asta, se uitĂŁ la tine lung, semn cĂŁ nu pricepe de loc avertismentul. DacĂŁ insisti, ĂŽti va rĂŁspunde cu un dat din mĂŽnĂŁ semnificativ: Om trĂŁi si om vedea!