Nu-si mai dau cu bîta taxei auto în cap
Vine iarna. În satul meu pãmîntul era înghetat bocnã ieri dimineatã. Prin Nord ninge si, ca de obicei, derapeazã tirurile. Televiziunile nu trebuie sã mai facã efortul de a recolta imagini noi. Sunt bune si cele de anul trecut. Si totusi iarna care vine acum are un specific. Nu se mai isprãveste la primãvarã. Analisti docti, cu biblioteci de tratate economice depozitate în cap, prognozeazã, contrazicînd meteorologii, o iarnã care va tine în cea mai optimistã variantã doi ani. Zãpezile ei se manifestã straniu prin concedieri masive si prin scãderea drasticã a stratului de valabilitate a leului. Aceastã iarnã ciudatã a produs si o surprizã politicã de proportii : dupã patru ani, belicosul Traian Bãsescu, obisnuit sã-i care pumni în cap fostului frate portocaliu Tãriceanu, s-a potolit. Nici Tãriceanu nu mai riposteazã cum încercase, anemic e drept, în ultima vreme. Împãcarea, cu pupat Piata Independentii, s-a produs la Cotroceni, într-un alcov în care presa n-a reusit sã strecoare o geanã. În concluzie, Bãsescu si Tãriceanu nu-si mai dau cu bîta taxei auto în cap. Ambii declarã cã abolirea impozitului pe poluare la masinile noi (nu la toate!) ar fi o izbîndã anticrizã de proportii. Vax albina! - zice un director de automobile de la Mioveni. Evenimentul istoric înseamnã în fapt, la taraba cu cartofi pe roti a limuzinelor, o ieftinire de circa 100 euro. Pret de bordel de duzinã pe care politica ni-l aruncã în ochi.
Grevele avîntate ale dascãlilor, functionarilor de primãrie, jandarmilor si moaselor comunale s-au potolit subit. Fiecare si-a dat seama, luînd cunostintã de marile desertãri de someri în stradã, cã e mai bunã o leafã micã dar sigurã decît una mare care cade cu privirea în pãmînt, în lipsa suportului erotic. Bugetul are si el senzualitãtile lui! Un mare frecus se mai petrece doar în zona electoralã. Boc, Stolojan, Geoanã, Tãriceanu, chiar si Elena Udrea uneori, toti prezumtivi premieri, nu contenesc sã-si laude instrumentele de fãcut fericit poporul. Fiecare mãreste (cu gura) pensiile, lefurile, lefurile pe cap de amãrît, lãrgeste soselele si asfalteazã Calea Lactee. Boc, fost primar al Clujului (cu numele e si acum) îsi viziteazã urbea din ce în ce mai rar, eventual pentru un somn de douã ore. ÃŽn rest planteazã cu Flutur salcîmi prin Moldova sau strigã lozinci, de mînã cu Berceanu, în inima Bãniei, de pe scena teatrului unde cîndva se juca „Mandragola“ lui Machiaveli. E singurul primar pretutindenar al României, atins mortal de virusul ubicuitãtii. Dacã nu va fi la guvernare, Boc moare. ÃŽn secunda urmãtoare, glãsuia el, îsi înainteazã demisia. Ori demisia pentru un politician care de un deceniu vorbeste întruna, chiar si în somn, înseamnã moarte. Moarte definitivã! Singura surdinã la goarna electoralã pe care si-a îngãduit-o primarul liliputan este legatã de leafa dascãlilor. Nu mai scoate un diftong.
Vine o iarnã de doi ani. Se anuntã crivãt în buzunare. Ne vin, de Crãciun, rudele iubite si prietenii plecati prin lume. În loc sã plîngã de bucurie, copiii si nevestele cãpsunarilor, plîng ca la mort. Spania si Italia nu mai au nevoie de noi nu din motive de Mailat, ãla care a fost ba ucigas, ba violator, ba amîndouã la un loc, ci din motive de recesiune. Cãpsuni cresc în continuare dar nu mai existã piatã de desfacere. Europenii si-au redus ratia de fructe si legume. Li se apleacã. Constructorii de pe schele demonteazã macaralele. Cumpãrãtorii de apartamente s-au rãzgîndit. Strîmbã din nas. Nu le mai convin finisajele, apartamentele cu vedere la mare trebuie întoarse cu fata spre munte si invers. Directorii de bãnci zîmbesc încurajator la televizor si dau drumul tuturor rictusurilor în baie, cînd nu-i vede nimeni. Ne asteaptã o iarnã lungã. Unii zic cã de doi ani. Ce Guvern îsi asumã riscul de a ne trece teferi desertul siberian înghetat? Napoleon, care a bãtut peste tot, si-a pierdut armata învins fiind nu de geniali strategi militari, ci de iarna ruseascã. Iarna vine acum din toate directiile. Chiar si din America.
|