„STALIN CALÃU-ZITORUL“ ERA SÃ-L BAGE ÎN PUSCÃRIE

• la 83 de ani, pe care-i ĂŽmplineste pe 14 ianuarie, romascanul Mauriciu Lazãr ĂŽsi aminteste de tineretea sa de tipograf si ziarist • a ĂŽnceput sã lucreze la 12 ani, alãturi de tatãl sãu, care era tipograf • timp de 30 de ani, ĂŽm tipografii, iar apoi la redactii de ziare • de-a lungul carierei, nu au lipsit gafele care ar fi putut sã-l coste libertatea, ca si atentionãrile pentru anumite exprimãri care au deranjat spiritele ĂŽn rĂŽndul mai marilor regimului comunist • era sã ajungã la ĂŽnchisoare din cauza lui „Stalin cãlãu-zitorul“ •

Mauriciu Lazãr, rãmas decanul de vĂŽrstã al presei romascane, dupã moartea fostului director onorific al „Monitorului de Roman“, Aristide Forcos, si-a ĂŽnceput activitatea ĂŽn ceea ce tinea de presã la... 12 ani, ĂŽn 1938, cĂŽnd mergea sã-l ajute pe tatãl sãu, care era tipograf, pentru ca apoi sã se angajeze ca zetar la tipografia „Beram - tatãl“. Asa a intrat ĂŽn presã, unde a lucrat cu mici ĂŽntreruperi, aproape 30 de ani, detinĂŽnd diferite functii, la tipografii si apoi ĂŽn redactii. În anii din preajma celui de-al doilea rãzboi mondial, ĂŽn orasul de la malurile Moldovei apãreau mai multe ziare - Arena Romanului, CuvĂŽntul Romanului, Ritmul Vremii, dintre care unele chiar de orientare fascistã, ca Rãsãritul sau Der Kampf, jurnal destinat trupelor germane de ocupatie. „A urmat perioada ĂŽn care si-au arãtat coltii ocupatorii nazisti, doi ani am purtat ĂŽn piept steaua lui David, ĂŽntre 1941 si 1942. Apoi, tot ce era iudeu trebuia sã fie scos afarã din tipografii si, ĂŽn 1943, am fost trimis la muncã fortatã, la constructii de drumuri, ĂŽn zona Boghicea-Oteleni, pĂŽnã ĂŽn august 1944“, a istorisit Mauriciu Lazãr. Dupã eliberare, acesta s-a ĂŽntors la tipografie, unde a lucrat pĂŽnã ĂŽn 1948, cĂŽnd, purtat de valurile noilor vremuri, a intrat ĂŽn Uniunea Tineretului Muncitor, unde a ajuns chiar seful Sectiei de Propagandã si Agitatie pe judet. În anul 1950, acesta a fost trimis la Botosani, la ziarul Clopotul, ca redactor la rubrica „Viata de partid“. „Era un ziar fondat de printul Calimache, numit si Printul Rosu, din cauza convingerilor sale de stĂŽnga. De acolo, ĂŽn 1950, am fost trimis la Scoala Centralã de Ziaristicã, unde am studiat pĂŽnã ĂŽn 1952. M-am reĂŽntors la «Clopotul», unde am lucrat pĂŽnã ĂŽn 1954, cĂŽnd am fost trimis la Dorohoi, redactor sef la «Lupta Noastr㻓, si-a mai amintit Mauriciu Lazãr. Din 1956, pĂŽnã ĂŽn 1958, a urmat Scoala de Partid de la Iasi, de unde a iesit cu diplomã de tehnician agronom, apoi a profesat la ziarul din Dorohoi, pĂŽnã ĂŽn 1960, cĂŽnd s-au desfiintat ziarele raionale. Între 1960 si 1962, a lucrat la „Propagandã“ tot ĂŽn Dorohoi, fiind destituit pe motiv cã are o mentalitate mic burghezã, pentru cã a folosit cuvĂŽntul „doamnã“ cĂŽnd s-a adresat contabilei sefe de la Întreprinderea de Alimentatie Publicã. Asa a ajuns din nou ĂŽn Roman, la ziarul „Steaua rosie“, desfiintat si acesta ĂŽn 1964. Apoi a lucrat la Panificatie, pĂŽnã ĂŽn 1967, cĂŽnd s-a gĂŽndit sã intre din nou ĂŽn jurnalism, si s-a angajat la ziarul Ceahlãul. Nu pentru mult timp, deoarece avea familie, asa cã o viatã departe de casã nu mai era asa de simplã. De aceea, dupã cĂŽteva luni, s-a retras din nou la Roman, ca tehnician principal la Panificatie, de unde a iesit la pensie cu 20 de ani mai tĂŽrziu.

„Stalin este cãlãu-... “

Mauriciu Lazãr si-a amintit si cĂŽteva gafe ziaristice care au rãmas celebre. Unul dintre aceste momente memorabile a fost o gresealã din „Clopotul“, legatã de un articol despre Stalin. „În subtitlul articolului era ceva de genul «Stalin este cãlãuzitorul omenirii spre noi culmi de progres si civilizatie etc». La tehnoredactare, s-a despãrtit ĂŽn silabe, «cãlãu-zitorul» si a iesit «Stalin este cãlãu-». Primul exemplar era trimis peste drum de redactie, la Partid, unde ĂŽl citea ofiterul de serviciu. Ne-am trezit cu el ĂŽn redactie, au ĂŽnceput sã sune telefoanele, s-a oprit difuzarea si editia a ajuns la topit. Am fost sanctionat la salar, dar am fost multumit cã nu m-au aruncat ĂŽn puscãrie“, a spus Mauriciu Lazãr. Acesta a mai precizat cã tot ce se scria nu putea sã aparã ĂŽn ziar fãrã controlul securitãtii civile a ziarului, oameni care de regulã erau profesori, membri de partid, salarizati prin Directia Presei din Ministerul Culturii. Un alt material, din „Lupta noastrã“ de aceastã datã, care a provocat o reactie incendiarã a mai marilor fostului regim, a fost un articol despre George Enescu, ĂŽn 1960, la cinci ani de la decesul compozitorului. „Redactorul Octav Temneanu, cel care scrisese materialul, a folosit expresia «arcus dumnezeiesc», inspirĂŽndu-se dintr-un articol mai vechi din «Universul». Asta ne-a salvat, dar nu ne-a fost usor, ni s-a atras atentia sã ne bagãm mintile ĂŽn cap, cã nu lucrãm la un ziar bisericesc, ci la unul care se adreseazã tãrãnimii muncitoare“, a mai istorisit fostul ziarist. Nici la Roman, unde avea o rubricã despre agriculturã, pãtaniile de acest gen nu au lipsit, unul dintre articolele care au creat rumoare fiind cel numit „N-a fost nuntã mai frumoasã“. Era descrisã o nuntã din mediul sãtesc, ĂŽnsurãteii primind de la CAP, dupã ce munciserã 445 de zile, „1. 225 kilograme de porumb, 950 de grĂŽu, 320 kg de cartofi, 133 kg de zarzavat, 40 kg de zahãr, 62 kg de fasole, 230 kg de ceapã, 3. 500 kg de coceni si paie, 1. 662 kg de borhot si peste 6. 000 de lei“. La nuntã, potrivit reportajului semnat de Mauriciu Lazãr, se consumaserã 800 litri de vin, trei vitei si un porc si 100 de gãini. „A doua zi, de dimineatã, ne-am trezit cu seful de post din comunã ĂŽn redactie - «Vreau sã stiu unde este si cine le-a dat voie sã sacrifice trei vitei». I-am spus cã nu-i adevãrat, cã nu durase nunta trei zile, dar, stiti cum se fãcea, trebuia sã «dea bine», sã sune a belsug prin sate, mai ales cã era ĂŽn perioada imediat urmãtoare colectivizãrii. Numai asa l-am linistit“, a mai povestit bãtrĂŽnul ziarist. La cei 82 de ani, ĂŽsi aminteste cu drag de acea perioadã, de tĂŽnãr ziarist. A trecut prin multe spaime, ĂŽn aceastã meserie, a petrecut multi ani grei, dar si frumosi, desi era o perioadã cĂŽnd ĂŽn toatã presa se scria potrivit directivelor primite lunar, la Bucuresti, de redactorii sefi. Chiar si asa, sã fii un bun scriitor nu era usor pentru cã trebuia sã te prefaci cã vezi ce te ĂŽnconjoarã doar ĂŽn roz, criticile fiind rezervate doar pentru dusmanii regimului comunist. În prezent, Mauriciu Lazãr, rãmas vãduv, ĂŽsi duce zilele linistite ĂŽn zona Spitalului Vechi, dintr-o pensie care, spune el, ĂŽi ajunge sã supravietuiascã.