Dramele copiilor de scoalã
• circa 11.600 de elevi au unul sau ambii pãrinti plecati în strãinãtate • psihologii sustin cã acesti copii sînt diferiti de ceilalti datoritã suferintei cauzate de dorul de pãrinti • „aveam copii la bloc, care îsi strigau mama la geam, iar eu nu aveam pe cine striga, cã mama era departe“, povesteste o adolescentã care de la sapte ani a stat cu o rudã, pãrintii fiindu-i plecati în strãinãtate timp de patru ani • 11.592 de drame mai mari sau mici se pretrec în scolile nemtene, si în acestea nu sînt incluse si suferintele pe care le trãiesc copiii de gãdinitã, pentru cã ei nu intrã în aceastã statisticã. Asa cum raporteazã conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Neamt, la ora actualã, 11.592 de elevi din clasele I - XIII au unul sau ambii pãrinti în strãinãtate. Dintre acestia, 4.655 de elevi sînt înscrisi în unitãti de învãtãmînt din Piatra Neamt si zonã, 4.335 de elevi sînt în Roman si localitãtile apropiate, 1.963 în Tîrgu Neamt si zonã si diferenta, de 639 de elevi, se regãseste în scolile din Bicaz si zona apropiatã. ÃŽn judetul Neamt, în cele 158 de unitãtile de învãtãmînt cu personalitate juridicã sînt scolarizati 70.330 de elevi. Procentual vorbind, 16,5% dintre acestia sînt lãsati în judet doar în grija unui pãrinte sau a unor rude, prieteni.
Lipsa afectiunii pãrintesti
Psihologii sustin cã acesti copii sînt supusi suferintei datoritã dorului de cei care le-au dat viatã. „Acesti copii sînt exact ca si ceilalti, care stau împreunã cu familia, doar cã ei suferã pentru cã nu au un model alãturi. Se stie cã dezvoltarea copilului are loc foarte mult si prin imitatie. Or ei nu au pe cine imita. Ca o consecintã a plecãrii pãrintilor, este afectat echilibrul emotional al copilului. Aceasta depinde si de vîrsta la care are loc ruptura copilului de pãrinti, dar si de persoana în grija cãreia este lãsat minorul. Este foarte importantã si relatia pe care copilul a avut-o cu pãrintii, de felul de a fi al copilului. Practic apare o rupturã în relatia afectivã. Copiii mai sensibili depãsesc mai greu aceste despãrtiri. Ei suferã din lipsã de model efectiv, pentru cã nu au pe cine imita. Copiii trãiesc de cele mai multe ori cu modelul pãrintelui ideal. Lipsa afectiunii si a pãrintilor sînt suplinite de bani, dar nu aceasta este solutia“, a declarat Meda Stirbu, profesor psiholog în cadrul Centrului Judetean pentru Asistentã Psihopedagogicã Neamt.
Specialistii sustin cã trãirile copiilor lãsati singuri în tarã sînt similare cu cele care se produc în cazurile de divort, cînd sînt încredintati unuia dintre pãrinti ori ajung de multe ori la rude. Avantajul plecãrii pãrintilor în strãinãtate, pe termen scurt, înseamnã o bunãstare materialã si un oarecare confort asigurat copilului lãsat în tarã, fatã de ceilalti, care au pãrinti cu venituri decente si griji curente. Din pãcate, multi dintre dascãli îi eticheteazã uneori pe copiii cu pãrinti în strãinãtate, defãimîndu-i sau vorbind despre ei ca despre copii - problemã, desi incidentele în care sînt implicati nu sînt mai multe decît cele care îi au ca fãptas pe elevii cu pãrinti alãturi. Singura deosebire între unii si altii este tristetea si suferinta provocatã de dorul celor care le-au dat viatã.
Bratele bunicilor, mai calde ca ale pãrintilor
Perioada criticã din viata unui copil este pubertatea. Lãsati în grija unor bunici, care sînt mai protectori si mai putin autoritari decît pãrintii, ei ar putea avea diverse probleme de comportament, poate uneori mai mari decît ale elevilor supravegheati de pãrinti. „Consecintele acestor migratii le vom vedea peste ani. Acum, dacã este sã aleg între douã rele - lãsarea copiilor în tarã sau plecarea în strãinãtate împreunã cu ei, aleg a doua variantã, pentru cã optez pentru familia unitã“, a mai adãugat profesoara Meda Stirbu.
I.V. este o adolescentã care povesteste cã atunci cînd a împlinit sapte ani a fost lãsatã de pãrinti, timp de patru ani, în grija unei mãtusi. Sora ei, de doar opt luni la acea vreme, a rãmas la bunici, la tarã. „Eu o cunosteam bine pe mãtusã si nu mi-a fost greu sã stau la ea. Dar sora mea, nu-i cunostea pe pãrinti cînd s-au întors acasã. Cînd a auzit cã vin la tarã sã o vadã, s-a ascuns. Tremura si plîngea. Au adus-o în oras, dar plîngea continuu si vorbea la telefon cu bunica, rugînd-o sã vinã s-o ia la tarã. Dupã cîtiva ani s-a obisnuit cu pãrintii, dar nici acum nu acceptã sã nu stea foarte mult la tarã. Nu vrea la mare, la munte, în vacante, vrea doar la bunici. Greu mi-a fost si mie. Aveam copii la bloc, care îsi stigau mama la geam, iar eu nu aveam pe cine striga, cã mama era departe“, povesteste adolescenta. Din experienta lor, psihologii povestesc cã în timp, atît pãrintii plecati cît si copiii lãsati acasã trãiesc o dramã si mai devreme sau mai tîrziu ajung sã îsi reproseze cã au avut de trecut printr-o astfel de etapã, dar scuza este clasicã - „pentru un trai mai bun“.
|