1 Mai, o sĂŁrbĂŁtoare pe placul nazistilor si comunistilor

• Ziua InternationalĂŁ a Muncii a fost exploatatĂŁ propagandistic de regimurile politice din diferite tĂŁri • norma zilnicĂŁ de 8 ore stĂŁ la baza sĂŁrbĂŁtorii • ĂŽn trecut, la 1 mai românii sĂŁrbĂŁtoreau „Armindenul“, zi cĂŁreia i se mai spunea Ziua pelinului sau Ziua betivilor •

Reducerea normei orare zilnice de lucru stã la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sãrbãtoare internationalã a lucrãtorilor. În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internationalã a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemoratã prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sãrbãtoarea muncii în majoritatea tãrilor lumii, diversele manifestãri cãpãtînd amploare pe mãsurã ce autoritãtile au convenit cu sindicatele ca aceastã zi sã fie liberã. În România aceastã zi a fost sãrbãtoritã pentru prima datã de cãtre miscarea socialistã în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritãtile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în tinute festive fiind nevoite sã scandeze lozinci si sã poarte pancarte uriase. Dupã 1990, importanta propagandisticã a zilei a fost minimalizatã, dar oamenii se bucurã de acest eveniment sãrbãtorindu-l în aer liber, la iarbã verde, la mare ori la munte, delectîndu-se cu mici si bere.

În anul 1872, circa 100 de mii de lucrĂŁtori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerĂŽnd reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima datĂŁ, ĂŽn legĂŁturĂŁ cu ĂŽntrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si TĂŽmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sĂŁ constituie ziua legalĂŁ de muncĂŁ de la, si dupĂŁ 1 mai 1886“, sugerĂŽndu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. ÎnsĂŁ, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au mĂŁrsĂŁluit 90.000 de demonstranti, din care aproximativ 40.000 se aflau ĂŽn grevĂŁ. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au cĂŽstigat dreptul la ziua de muncĂŁ de 8 ore, fĂŁrĂŁ reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscutĂŁ pe ĂŽntreg mapamondul ĂŽn urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai tĂŽrziu, ĂŽn Piata Heymarket din Chicago. NumĂŁrul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloanĂŁ de muncitori a plecat sĂŁ se alĂŁture unui protest al angajatilor de la ĂŽntreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick“. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost ĂŽmpuscati si multi altii au fost rĂŁniti. În seara aceleasi zile, a fost organizatĂŁ o nouĂŁ demonstratie ĂŽn Piata Heymarket. Din multime, o bombĂŁ a fost aruncatĂŁ spre sediul politiei. Au fost rĂŁniti 66 de politisti, dintre care 7 au decedat ulterior. Politia a ripostat cu focuri de armĂŁ, rĂŁnind douĂŁ sute de oameni, din care cĂŽtiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhisti, care apartineau unei miscĂŁri muncitoresti promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecati. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franta si Spania au adunat fonduri pentru plata apĂŁrĂŁrii. În urma procesului, 5 dintre acestia au fost condamnati la spĂŽnzurĂŁtoare si 3 cu ĂŽnchisoarea pe viatĂŁ. Sapte ani mai tĂŽrziu, o nouĂŁ investigatie i-a gĂŁsit nevinovati pe cei 8. Mult mai tĂŽrziu, au apĂŁrut dovezi conform cĂŁrora, explozia a fost o diversiune, pusĂŁ la cale chiar de cĂŁtre un politist.

Eveniment anual

În anul 1888, la ĂŽntrunirea Federatiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 sĂŁ fie data pentru sustinerea, prin manifestatii si greve, a zilei de muncĂŁ de 8 ore. Dar, ĂŽn anul 1889, social - democratii afiliati la asa numita InternationalĂŁ a ll- a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai sĂŁ fie o zi internationalĂŁ a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstratii ĂŽn SUA, ĂŽn majoritatea tĂŁrilor europene, ĂŽn Chile, Peru si Cuba. DupĂŁ aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. PĂŽnĂŁ ĂŽn 1904, Internationala a ll-a a chemat toti sindicalistii si socialistii sĂŁ demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncĂŁ de 8 ore, cererile de clasĂŁ ale proletariatului si pentru pace universalĂŁ“. La scurt timp, Federatia AmericanĂŁ a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrĂŽnd ĂŽn schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, ĂŽn prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmĂŽnd aceastĂŁ datĂŁ ca sĂŁrbĂŁtoare legalĂŁ. AceastĂŁ decizie a fost luatĂŁ pentru a repara ofensa adusĂŁ grevistilor de la Sindicatul American al CĂŁilor Ferate si al cĂŁror protest fusese ĂŽnĂŁbusit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii ĂŽn SUA este asimilatĂŁ grĂŁtarelor, autostrĂŁzilor aglomerate si ca ultimul lung week-end al verii.

Eveniment exploatat politic

1 Mai a devenit, ĂŽn aproape toatĂŁ lumea, Ziua InternationalĂŁ a Muncii. ExistĂŁ si exceptii, de exemplu Australia, Elvetia si Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sĂŁrbĂŁtoare oficialĂŁ. În majoritatea tĂŁrilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberĂŁ. În tĂŁrile comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformatĂŁ ĂŽntr-o sĂŁrbĂŁtoare de stat ĂŽnsotitĂŁ de defilĂŁri propagandistice. Regimurile comuniste ĂŽncercau sĂŁ instrumenteze politic o veche traditie a miscĂŁrii muncitoresti internationale. De asemenea, si nazistii au avut tentative de uzurpare a acestor traditii. Ziua de 1 mai, fusese transformatĂŁ ĂŽntr-o sĂŁrbĂŁtoare a comunitĂŁtii nationale germane, promitĂŽndu-se construirea unui socialism national, ĂŽn centrul cĂŁruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator ĂŽn acest sens: „Certurile si neĂŽntelegerile simbolizate de lupta de clasĂŁ se transformĂŁ acum ĂŽntr-un simbol al unitĂŁtii si ĂŽnĂŁltĂŁrii natiunii“. Ziua de 1 mai a fost transformatĂŁ de cĂŁtre nazisti ĂŽntr-o sĂŁrbĂŁtoare propagandisticĂŁ. Se sutinea cĂŁ ziua de 1 mai trebuie sĂŁ devinĂŁ o sĂŁrbĂŁtoare a ĂŽntregii natiuni si nu poate fi transformatĂŁ ĂŽntr-un simbol al luptei proletare si a decadentei. SerbĂŁrile cĂŽmpenesti, chioscurile cu bere si spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseserĂŁ interzise. Organizatiile muncitoresti au fost ĂŽnlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupĂŁri radicale folosesc retorica nazistĂŁ, participĂŽnd la proteste violente avĂŽnd ca pretext ziua de 1 Mai (de exemplu, ĂŽn Germania).
În Romînia, dupã evenimentele din decembrie 1989, timp de mai multi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sãrbãtoritã prin festivitãti decît la initiativa unor reprezentanti ai unor partide precum Partidul Social Muncitoresc si Partidul România Mare. În 2003, pentru prima oarã în istoria post-decembristã, o confederatie sindicalã (Blocul National Sindical) a încercat organizarea unei adunãri populare, cu mici, bere si muzicã, pentru a serba acestã zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzatiile de simpati pro-comuniste, amintirea propagandei PCR fiind încã vie în constiinta populatiei.


1 mai - Armindeni sau Ziua betivilor



La 1 mai românii sĂŁrbatoresc „Armindenul“, simbol al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. În traditia popularĂŁ, acestei zile i se mai spune si Ziua pelinului sau Ziua betivilor si semnifica ĂŽnceputul verii. Armindenul se serbeazĂŁ pentru rodul pĂŁmĂŽntului, ca sĂŁ nu batĂŁ grindina, ĂŽmpotriva dĂŁunĂŁtorilor, pentru sĂŁnĂŁtatea vitelor, vinul bun, oameni sĂŁnĂŁtosi, prin petreceri la iarbĂŁ verde, unde se mĂŁnĂŽncĂŁ miel, cas si se bea vin rosu cu pelin.
Dimineata oamenii se spalã cu rouã (de sãnãtate). Traditia spune cã acum se pun ramuri verzi la porti, pentru noroc si belsug, iar la casele cu fete se pun puieti de mesteceni în fata portii. Armindenul simbolizeazã vechiul zeu al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pãdure o ramurã verde sau un pom curãtat, iar de 1 Mai se pune în fata casei, unde se lãsa pînã la seceris, cînd se pune în focul cu care se coace pîinea din grîul cel nou. În aceasta dimineatã se împodobesc cu ramuri verzi stîlpii portilor si caselor, dar si intrãrile în adãposturile vitelor, pentru ca oameni si animale, deopotrivã, sã fie protejati de fortele distrugãtoare ale spiritelor malefice. Se spune cã în ajunul acestei zile, pentru ca viforul si grindina sã nu se abatã asupra satului, femeile nu lucreaza nici în casã, nici pe cîmp. În satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici si ale fetelor de mãritat. Creanga verde o aseazã feciorii noaptea, fãrã sã fie vãzuti. Cei la casa cãrora s-a pus Arminden trebuie sã îi caute pe feciorii care l-au pus si sã le dea de bãut. Rolul Armindenului este apotropaic (superstitia apãrãrii împotriva duhurilor rele - n.r.), dar ne aminteste si de prigonirea lui Iisus, crezîndu-se cã, atunci cînd Irod omora copiii, a pus cîte o ramurã verde la poarta de unde ar fi început mãcelul în ziua urmãtoare. Însã, a doua zi, au apãrut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai stiut unde sã-l caute pe Iisus. Pentru ca în aceastã zi se sãrbatoreste si Ziua boilor, acestia nu se folosesc la muncile cîmpului, nerespectarea acestei reguli atrãgînd dupã sine moartea animalelor sau îmbolnavirea oamenilor. În ziua de Arminden se organizau petreceri cu lãutari la padure, se frigeau miei, se bea pelin sau vin rosu, pentru schimbarea sîngelui si apãrarea de boli. La intoarcerea în sat, bãrbatii îsi puneau liliac sau flori de pelin la pãlãrii.