O revelatie necesarã
Vitrina cãrtii nemtene
ÃŽn colectia „Cãrticica folositoare“ a Editurii „Conta“ a apãrut nu demult o lucrare care constituie o binevenitã contributie la întregirea cunoasterii asupra domeniului spiritualitãtii crestine si a celor care într-un fel sau altul i s-au dedicat. Datoratã preotului pietrean Ioan Gherasim, cartea „Petru Pogonat. Meditatiunile unui cãlugãr surghiunit“ constituie un veritabil act de restituire publicã a gîndurilor, însemnãrilor si consemnãrilor unui slujitor al credintei care, caz aproape singular, a ales mucenicia nu din purã convingere ci ca un act de autoproteguire care s-a transformat, în lumina si atmosfera credintei, într-unul de redescoperire a unor revelatoare adevãruri pãrãsite încã din copilãrie.
Nãscut la Bârlad în 1880, absolvent al Facultãtii de Drept din Bucuresti si doctor al Facultãtii de Stiinte Juridice din Paris, profesor la Facultatea de Drept a Universitãtii „Al.I. Cuza“ din Iasi, viitorul protosinghel Petru Pogonat a avut o veritabilã carierã politicã, începutã în 1909 si desãvîrsitã ca deputat în Parlamentul României dupã ce a fost primar si prefect al judetului Iasi.
La 23 august 1947, fortat de împrejurãrile potrivnice ale timpului, nevoit sã aleagã între puscãrie si schimnicie, devine cãlugãr la Mãnãstirea Neamt unde este hirotonit ca ierodiacon si apoi ieromonah de arhiereul Pavel Ploiesteanu, fiind recunoscut ca un slujitor plin de rîvnã si un excelent predicator. În 1956 este surghiunit la schitul Icoana nouã unde la putin timp (2 ianuarie 1957) se sãvîrseste din viatã, fiind îngropat la Mãnãstirea Neamt.
Motto-ul cãrtii pare cã justificã încercarea eremitului de a lãsa peste timp cîteva mãrturii ale vremelnicei treceri prin aceastã lume, chiar dacã aceste Meditatiuni ar putea fi considerate parcimonioase fatã de telul propus dar neatins, de a fi posibile subiecte pentru un pateric: „Sufletul supravietuieste si în scrisorile în care a fost pus. Din cãldura sau bucuriile lui, ele rãmîn calde si vesele pe cînd trupul demult este uitat si putred“.
Vrednicã de laudã truda preotului Ioan Gherasim de a readuce în constiinta contemporanilor cîte ceva din ceea ce a însemnat viata unui om care, de bunã seamã, cunoscînd din plin toate ale lumii acesteia, ar putea fi socotit, pe drept cuvînt, un model. De altfel, însusi autorul cãrtii tine sã se explice: „N-as vrea sã se creadã cã voi face în cele ce urmeazã un studiu în legãturã cu modelele, reperele sau despre rolul lor în educatia românului; legat însã de aceste lucriri, în mintea mea a apãrut chipul unui om pe care îl revãd, cu respect si veneratie din cînd în cînd, dupã mai bine de jumãtate de veac.“
O revelatie, într-adevãr! Folositoare si necesarã, mai ales acum.
|