Si patronii au dreptatea lor

Pe vremea cĂŽnd conduceam Realitatea TV apartinĂŽnd lui Silviu PrigoanĂŁ, nimic nu mĂŁ nelinistea mai mult decĂŽt aparitia patronului ĂŽn biroul meu. Nu, nu era vorba cĂŁ simpaticul domn Silviu PrigoanĂŁ ar fi fost fioros. Era vorba cĂŁ Silviu PrigoanĂŁ aducea vorba de bani.
Nu de banii pentru salariul meu, nici mãcar de banii pentru salariile celorlalti, ci de banii pe care-i cheltuia postul. La acest capitol, între mine si Silviu Prigoanã se aseza un conflict amical permanent. Eu voiam cît mai multi bani pentru post. Silviu Prigoanã voia cît mai putini. În acest conflict, amîndoi aveam dreptate. Eu, pentru cã o gazetãrie de calitatea presupune multi bani. Silviu Prigoanã, deoarece de acesti bani trebuia sã facã rost domnia sa. La vremea respectivã eram convins cã doar eu aveam dreptate. Acum sînt convins cã si Silviu Prigoanã avea dreptate. Banii de care avea postul nevoie se obtineau greu. Mie mi se pãrea cã singura problemã a postului era de a desfãsura o activitate gazetãreascã de înaltã performantã. Pentru asta nu ajungeau doar talentul, profesionalismul si hãrnicia redactorilor. Era nevoie si de bani pentru echipamente si întretinerea acestora. Silviu Prigoanã, ca patron, credea cã problema postului este si cum sã faci rost de bani. Nu mi-am amintit aceste lucruri într-un moment de crizã, avînd drept semn atoatestãpînitor exclamatia: ce frumos era pe vremea mea! Mi le-am amintit, deoarece în aceste zile, urmînd unor dezvãluiri potrivit cãrora Monica Iacob Ritzi ar fi plãtit unor televiziuni, sub formã de publicitate, si stiri de campanie, am constatat un val de indignare în presa noastrã zisã si liberã. Nu împotriva Monicã Ritzi, ci împotriva patronilor care, vezi Doamne! ar fi atentat astfel la libertatea presei. Nu sînt patron de televiziune si nu depind de nici un patron, situatia mea profesionalã fiind cea de colaborator plãtit cu bucata. Cred însã cã aceastã nãpustire a jurnalistilor asupra patronatului tine de ceea ce am denumit de atîtea ori: preluarea unui cliseu din gurã în gurã si dintr-un condei într-alt condei. Mult mai fericit as fi fost dacã, plecînd de la acest caz, s-ar fi procedat în stilul presei occidentale. S-ar fi organizat o dezbatere. Pentru cã, într-o economie de piatã, interesele jurnalistilor coincid cu cele ale patronilor. Asa cum arãtam în istorisirea despre experienta mea la Realitatea, buna exercitare a profesiei de gazetar nu cere doar talent, sîrguintã, constiintã profesionalã, ci si bani. Oricît de talentat ai fi ca gazetar la un ziar, dacã ziarul n-are bani, mori cu talentul de gît. O investigatie jurnalisticã presupune, desigur, profesionalism, deontologie. Da, dar pentru a face o investigatie jurnalisticã, fie si doar meritorie - ai nevoie de reportofon si de bani de deplasare. Dupã ce-ai încheiat articolul acesta trebuie publicat. Dacã urmeazã sã fie publicat pe hîrtie, e nevoie de tipãrirea la tipografie. Tipografia cere bani.
Si dacĂŁ vrei sĂŁ-l publici on line tot ai nevoie de bani. SĂŁ achiti factura la energia electricĂŁ folositĂŁ de calculator. Inutil sĂŁ mai demonstrĂŁm cĂŁ ĂŽn cazul televiziunilor chestiunea banilor se pune cu si mai mare acuitate. Mai mult decĂŽt ĂŽn cazul ziarelor, televiziunile de pe planetĂŁ se deosebesc si prin forta financiarĂŁ de care dispun.