Turismul în vremuri caniculare
Soare lichid, ca lava care se revarsã din ceaunul clocotitor al vulcanilor. Sîrmele razelor prin care dialogãm non-stop cu tãriile, fãrã abonament lunar (retea de telecomunicatii veche de cînd sînt Dumnezeu si vesnicia) s-au topit. Plouã cu raze lichide. ÃŽn Piata Unirii poti face nu doar ouã ochi în tigaia asfaltului ci fripturã din ceafã de porc bine rumenitã. ÃŽn Bucuresti au rãmas cei mai multi bucuresteni. Mai multi decît în oricare alt an. Chiar si-n vremea lui Ceausescu salariatii - si toti erau salariati - îsi programau evadarea la mare sau la munte în lunile caniculare. Turism autohton sindical. Pentru unii era destul. Plecai din blocul bucurestean sau sucevean sau nemtean sau ploiestean în blocul de pe litoral poreclit hotel. ÃŽn înfloritoarea perioadã interbelicã în iulie si august nu gãseai tipenie de om în Capitalã. Frigea si atunci asfaltul, nu atît de tare ca azi cînd se topesc ghetarii polilor si planeta a intrat în dezagregare. Omul îsi programa un refugiu pe plajele lumii, la mosie sau la neamuri sau prieteni la tarã. De ce sînt azi atît de multi oameni în Capitalã? De ce ne cãlcãm asudati, cu cãmãsile lipite de spinare, pe bombeu în toate intersectiile? ÃŽn aceste zile de caniculã ucigasã, în care ministresa Udrea, decoltatã si plesnind de sãnãtate, cuvînteazã despre marile ei izbînzi turistice, as închide, ca mãsurã de securitate extremã, Capitala. Domnilor posibili cititori, în Bucuresti se moare de cãldurã în case, cele mai multe fãrã aer conditionat, si se moare de fierbintealã pe stradã. E cineva vinovat pentru deciziile lui Dumnezeu? Nu, cu certitudine, nu. Dar sã apari, pe acest soare lichid, în aceste vremuri caniculare mai dure decît un cutremur, dintr-un apartament de hotel de cinci stele cu aer conditionat si sã spui palavre despre cum desdoi tu îndoiturile turismului românesc e prea de tot. Lasã-ne madam în amãrãciunea noastrã! Amãrãciunea noastrã consumatã la 50 de grade Celsius la soare iar cei mai multi dintre noi sîntem nevoiti, obligati de treburi, sã ne miscãm prin soare. Temperaturile la umbrã, anuntate ciclic de meteorologi, intereseazã doar populatia trasã sub copaci sã sforãie. Cîti sînt din ãstia? Continuã în fortã, pe bani multi, campania prezidentialã. Campania prezidentialã are un singur candidat, pe numele lui întreg Traian Bãsescu. Ea are douã componente, ambele importante pentru cel care se vrea, cu riscul de a înmormînta România, reales. Prima este prestatia la vedere a presedintelui, pitit sub pelerina actualului mandat. Se pozeazã cu copiii sau alegãtorii în tîrguri, se face cã viziteazã santierele patriei, face dus în orice aglomeratie umanã (asa zisele bãi de multime), îsi carã peste tot nevasta dupã el cu toate cã e limpede cã între ei (uitati-vã cît de plictisitã e doamna si cît de neatentã la spusele sotului!) nu mai e nimic. A doua componentã a acestei campanii singulare se consumã în subteran si e mult mai durã. Presedintele actual care se vrea si presedinte viitor are nevoie de bani. Bani multi. Asa cum scriam si în sãptãmînile trecute, campania prezidentialã va fi transatã de cel care va rula, în acest nenorocit pocker politic, mai multi gologani. Sansa de a avea cei mai multi bani o are Traian Bãsescu. Mii de activisti, de la Elena Udrea si pînã la primarul portocaliu din Pocreaca aleargã dupã bani pentru Bãsescu. Bãsescu se face cã nu stie. Cînd cîte un fraier se lasã prins - a se vedea cazul Ridzi - presedintele îl sacrificã fãrã remuscãri. Am citit undeva cã Stalin, care si-a sacrificat cei mai devotati ofiteri, asista uneori, pitit în spatele unui geam, la executarea lor. Unii mureau strigînd „Trãiascã Stalin!“ Stiti cum reactiona Stalin? Rîdea!
|
Autentificare
