Elena Cîrstea, fericitã si datoare dupã operatie
Elena Cîrstea a scãpat de gravele problemele de sãnãtate, însã acum le are pe cap pe cele financiare. Operatia de anevrism cerebral, la care Elena a fost supusã acum trei zile, a costat în jur de 120.000 de dolari, doar jumãtate din sumã fiind acoperitã de asigurarea medicalã: „Am rãmas datori spitalului cu 40.000 de dolari, cãci 20.000 de dolari i-am dat deja. Nu avem de unde sã plãtim atîtia bani, mai ales cã acum, cu criza asta, Glenn abia dacã mai cîstigã 2.000 de dolari pe lunã, în conditiile în care înainte lua 5.000. Am dat din lac în put, ca sã zic asa, dar ne descurcãm noi cumva. Trebuie! Vorba Elenei «Pînã îmbãtrînesc, tot plãtesc», a spus mama cîntãretei. Chiar dacã problemele financiare le-au pus capac, familia Elenei e extrem de fericitã cã artista a trecut cu bine peste operatie. „Sîntem fericiti chiar dacã mai avem de trecut un hop. Este posibil sã mai fie nevoie de încã o interventie, mult mai usoarã, însã dacã organismul Elenei e suficient de puternic nici nu se mai pune problema. Chiar dacã oboseste foarte repede, Elena se simte bine. Fetele au fost ieri la ea în vizitã si s-au mai linistit. Au plîns toate, bineînteles, ca doar asa e filmul“, a adãugat mama acesteia. Initial medicii s-au declarat sceptici cu privire la rezultatele interventiei, întrucît anevrismul era localizat în spatele ochilor, zonã cu risc ce complica operatia. Atunci Elena si sotul ei au fost socati de vestea primitã, iar cele douã fete au refuzat sã creadã cã mama lor este atît de bolnavã. Atunci Elena a declarat cã a primit de la viatã lovituri foarte urîte, un exemplu fiind faptul cã sora ei a murit la revolutie. A trecut peste acest moment, iar acum cu bine s-a terminat si operatia.
|