Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2009
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 23 Noiembrie 2009
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
DUMNEZEU înaintea PRESEDINTELUI

DUMNEZEU înaintea PRESEDINTELUI

• alegerile prezidentiale nu au schimbat viata nemtenilor cu nimic • bisericile si mãnãstirile judetului au fost luate cu asalt de credinciosi • sute de pelerini din Neamt si alte judete s-au recules duminicã la Mãnãstirea Nechit sau la Mãnãstirea Tazlãu • altii s-au relaxat la grãtare sau la pescuit •

Alegerile prezidentiale care au avut loc ieri nu au schimbat cu nimic cursul vietii nemtenilor, acestia vãzîndu-si linistiti de programul lor obisnuit, ca si cum ar fi fost o zi oarecare de duminicã. În Neamt, ziua alegerii presedintelui României, a fost una extrem de linistitã, oamenii preferînd sã meargã la bisericã sau la pescuit ori iarbã verde. Vremea foarte frumoasã, cu un soare blînd, de-a dreptul primãvãratec, i-a scos pe multi din casã dar i-a îndreptat pe tot felul de cãrãri dar mult prea putin pe cele ce duceau cãtre sectiile de votare. Am plecat dis de dimineatã din Piatra Neamt spre mai multe comune ale judetului pentru a vedea cît de interesati sînt nemtenii de viitorul presedinte al lor pentru urmãtorii cinci ani. Soarele abia se ridicase iar ceata rãcorea satele, învãluindu-le într-o pîclã rece si umedã. Ulitele satelor erau pustii pe la ora 7.00-8.00 iar sectiile de votare erau la fel de linistite. Nici mãcar dupã ce s-a mai ridicat soarele satele nu s-au însufletit prea tare, oamenii iesind rar din case. În schimb, desi atmosfera era una amortitã nu acelasi lucru se poate spune despre biserici. Oamenii se îndreptau cu mic cu mare cãtre lãcasurile de cult, cei mai multi dintre credinciosi fiind bãtrîni. În toate comunele prin care am trecut, toti presedintii sectiilor de votare care se plîngeau de lipsa votantilor, sperau ca odatã terminate slujbele religioase, sã aparã si alegãtorii. Una peste alta, ziua alegerilor a debutat cu o atmosferã de indiferentã si amortealã care nu s-a schimbat prea mult pe parcursul orelor ce au urmat.

Mãnãstirea Nechit, loc de pelerinaj

Dupã ce am trecut pe la sectia de votare din satul Nechit, am ajuns la asezãmîntul de cult din acest sãtuc al Borlestilor. Dacã prin sate era o liniste deplinã, rareori cîte o masinã mai spãrgea monotonia, la mãnãstire era o cu totul altã poveste. Curtea lãcasului de cult era arhiplinã, zeci de masini care mai de care mai luxoase cu greu încãpînd pe spatiul de altfel foarte generos. Mãnãstirea, adãpostitã la umba unor dealuri împãdurite, înconjuratã de un miros pãtrunzãtor lemn proaspãt tãiat, este foarte cãutatã pentru frumusetea sa, pentru harul pe care-l are pãrintele duhovnic Zenobie, care este celebru în zonã dar si pentru oaza de liniste pe care o reprezintã lãcasul în sine. Toate aceste motive au adunat ieri sute de pelerini, multi dintre ei veniti încã de sîmbãtã pentru prãznuirea Ovideniilor si care s-au cazat la mãnãstire. Majoritatea pelerinilor erau din Bacãu, Suceava, Vrancea si Neamt. Oamenii au preferat sã vinã la mãnãstire pentru a se reculege dar si pentru a se bucura de o zi superbã de toamnã, preferînd sã uite de alegerile prezidentiale sau sã amîne votul pentru cînd se vor întoarce acasã. „Venim frecvent la aceastã mãnãstire pe care o considerãm cea mai frumoasã din zonã. Este un peisaj minunat, oamenii sînt extrem de primitori iar slujbele religioase sînt foarte frumoase. Am venit la Nechit de sîmbãtã seara si rãmînem pînã astãzi (n.r. - ieri) dupã amiazã. Si ce dacã sînt alegerile? Era pãcat sã pierdem o asemenea zi frumoasã de toamnã. Dacã vom avea timp, mai votãm cînd ne întoarcem acasã“ a declarat Vasile Botezatu, un credincios venit la Nechit din Bacãu.

Of-ul pãrintelui Iosif, de la Tazlãu

Acelasi lucru se întîmpla si la Mãnãstirea Tazlãu, ctitorie a lui Stefan cel Mare. Lãcasul era plin de credinciosi care au preferat sã meargã întîi la slujba religioasã si mai apoi la vot. „Au fost prezenti si astãzi multi credinciosi la slujbã, la fel ca într-o zi obisnuitã. Oamenii preferã sã vinã la bisericã dar sînt convins cã vor merge apoi si la vot, pentru cã la tarã spiritul civic este foarte puternic. Totusi, duminica slujba religioasã este la mare concurentã cu un tîrg din satul Frumoasa, din comuna Balcani, din judetul Bacãu. Comuna Tazlãu este destul de departe de Piatra Neamt, iar oamenii preferã sã-si facã aprovizionarea din tîrgul de la Frumoasa care este unul dintre cele mai mari de pe aceastã vale. Tîrgul a fost stabilit duminica dimineatã încã de pe vremea comunistilor care îsi doreau astfel ca sã îndepãrteze credinciosii de bisericã. Din pãcate, cu o parte au reusit si iatã cã, si acum, la aproape 20 de ani de la disparitia comunismului, multi preferã sã meargã la tîrg în loc sã vinã la bisericã. Din cauza acestui iarmaroc, 18 biserici au de suferit. Si totusi, oamenii nu s-au îndepãrtat de credintã, mai ales la sate, biserica fiind în continuare stîlpul existentei comunitãtii“ a declarat staretul acestei mãnãstiri, pãrintele Iosif.

De alegeri, la grãtar sau pescuit

Mergînd prin multe comune ale judetului am vãzut foarte multi nemteni care au ales ca de ziua alegerilor sã se relaxeze în cele mai diverse moduri. Multi si-au umplut portbagajul de dimineatã cu carne, mici, bere, vin si cãrbuni dupã care au campat în poienite însorite unde au încins grãtarele. Spre amiazã, în multe locuri, sfîrîiau aromitor grãtarele iar muzica crea atmosferã iar alegerea presedintelui era ultima grijã a celor care stãteau în jurul focului. Multi spuneau cã dacã vor mai avea timp, vor mai merge la vot, dacã nu, nu. Alti nemteni au ales sã se bucure de vremea frumoasã la pescuit, pe malurile bãltilor si rîurilor. Cel putin la Roznov, la podul de peste Bistritã, multime de „mincinosi“ sperau sã scoatã ceva chitici din rîu pentru a-si îmbuna nevestele lãsate acasã în zi de duminicã. Una peste alta, alegerile electorale de anul acesta s-au caracterizat printr-o indiferentã generalizatã fapt reliefat si de prezenta slabã la vot. ÃŽn schimb, ziua de duminicã a fost pentru cei mai multi o zi minunatã de toamnã, bun prilej de relaxare si distractie.

Mãnãstirea Nechit, ctitorie din secolul XIV

La 35 km miazãzi de Piatra Neamt si la 8 km vest de Borlesti, pe valea pîrîului Nechit, într-un cadru natural de un pitoresc deosebit, se ridicã vechea asezare monahalã a Mãnãstirii Nechit, ale cãrei obîrsii pãtrund pînã în trecutul îndepãrtat al secolului al XIV-lea.
Se pare cã lãcasul ar fi fost ridicat de un anume Nichita Sihastrul de la numele cãruia a fost denumitã si mãnãstirea, pîrîul, valea si plaiurile. Prima atestare documentarã a schitului apare într-un document din anii 1399-1418. Traditia spune cã Stefan cel Mare dupã ce a ridicat Mãnãstirea Tazlãu în anii 1496-1497, ar fi luat cãlugãri de la Nechit pentru obstea nou înfiintatei mãnãtiri.
Istoria mai nouã a Mãnãstirii Nechit este strîns legatã de strãdaniile pãrintelui Zenovie Ghidescu, venit aici ca staret, prima oarã, în 1948. În 1960, Schitul Nechit redevenise asezãmîntul prosper de odinioarã, dar desfiintarea sa abuzivã de cãtre comunisti a readus aici pustiul în locul rugãciunilor. Schitul a fost redeschis în 1972 iar paroh a revenit pãrintele Zenovie, care-l pãstoreste si astãzi.

Articol afisat de 2134 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Magda VASILACHE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Ad�ugat de kosty_83 la data 23.11.2009 11:31
pinalti si-a facut datoria:D
domn" primar "pinalti" c zici sa fraudat alegerile in neamt?:DDD cu "marineru" usor usor ne ducem drea_qu.. hai pa
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective