 22 DECEMBRIE,ACUM 20 DE ANI
Revolutia de la Piatra Neamt (II)
• Ioan Clopotel, martor în direct la revolutia de la poalele Pietricicãi, a oferit noi amãnunte inedite despre reactia pietrenilor la cãderea comunismului • arderea probelor detinute de Securitate, reactia militienilor, tunul cu o garoafã în gura tevii, toate aceste aspecte au fost oferite cititorilor Monitorului de cãtre fotograful Clopotel • pietreanului i-au rãmas în minte secventele în care oameni treceau prin fata Casei Albe în pelerinaj, rugîndu-se pentru cei care cãzuserã victime în Bucuresti si Timisoara • nici gustul unor plãcinte aburinde, înfulecate în casa unui prieten cu care a comentat imaginile transmise live din Capitalã n-a fost uitat de Clopotel, chiar si dupã douã decenii • Dupã un amplu interviu acordat ziarului Monitorul de Neamt în editia de luni, 21 decembrie, Ioan Clopotel a venit cu noi dezvãluiri pentru cititorii nostri. Dacã în primul interviu am prezentat reactia oamenilor dupã instaurarea panicii ca urmare a focurilor de armã trase în Timisoara si Bucuresti, reactiile pietrenilor care „au fost în rînd cu românii“ si au iesit în stradã, cucerind sediul partidului, în editia de astãzi avem posibilitatea de a vã prezenta amãnunte inedite despre moralul care i-a caracterizat pe pietreni în acele zile fierbinti.
Reporter: Domnule Ioan Clopotel, ne-ati povestit despre cum s-au derulat evenimentele în Piatra Neamt în timp ce în Bucuresti se striga „Jos comunismul“ si „Moarte dictatorului“. Ne-ati povestit si despre cum s-a intrat în sediul partidului, actualmente clãdirea în care functioneazã Prefectura si Consiliul Judetean. Cititorii nostri au aflat si despre reactia pietrenilor care au umblat pe strãzi, bucurîndu-se de primele clipe de libertate. Acum povestiti-ne despre atmosfera care se gãsea în casele pietrenilor, despre starea lor de spirit dupã un astfel de eveniment! Si spuneti-ne si care au fost primele griji ale oamenilor dupã lansarea zvonurilor de panicã!
Ioan Clopotel: Dupã împuscãturile transmise în direct de la Bucuresti, în Piatra Neamt, ca la un semn a pornit sarabanda zvonurilor: a fost otrãvitã apa la statia de pompare, teroristii de la Bacãu se îndreaptã spre Piatra, s-au tras focuri de armã pe Pietricica, si multe altele. Zîmbeam în coltul gurii ca unul care rãsfoise multã literaturã politistã. Era clar cã începuse rãzboiul psihologic cu o campanie de intoxicare informativã. Piata de la teatru s-a golit în cîteva minute. Nu pentru mult timp însã. Repede lãmuriti cetãtenii s-au întors la locurile lor. Si Dumnezeu tinea cu lumea - era neobisnuit de cald pentru acea datã. Ne-am adunat mai multi prieteni acasã la unul dintre noi, peste drum de teatru, sã ne uitãm la televizor, sã nu ratãm episoadele magice ale acelei zile.
La un moment dat am fugit acasã la mine, am intrat în laborator, am developat filmul din aparat si am pus cîteva imagini pe hîrtie fotograficã. Am zburat cu ele în redactia singurului cotidian de pe atunci. Personalul redactiei era bulversat si oarecum depãsit de situatie. Cotidianul avea sã lipseascã a doua zi de pe piatã. A apãrut abia a treia zi. Redactia se reorientase. Pe prima paginã era tipãritã una din fotografiile mele.
Dornici de putere
Rep.: Cît dumneavoastrã developati pozele, ce se întîmpla pe „scena revolutiei“?
I.C.: Dupã ce am rezolvat cu pozele, m-am întors în piatã. La balcon apãrea din cînd în cînd cîte cineva încercînd sã explice în ce stadiu erau cu preluarea puterii. Jos, publicul pricepea cã proaspãt intratii în politicã, ce se organizau foarte greu, n-ar mai fi fost dispusi sã împartã scaunele cu altii întrucît restrictionaserã intrarea. În definitiv nu te întîlnesti de douã ori în viatã cu sansa de a fi ridicat pe val. La scarã mai micã, la Piatra se derulau aceleasi etape ale emanãrii ca la Bucuresti. Multi dintre anonimii acelor zile, probînd o ascutitã intuitie, au urcat si au rãmas pe diferite trepte ale esichierului politic. Spectacolul continua la televiziune. În ziua aceea (n.r. - 22 decembrie) si în urmãtoarele urma sã fim victime sigure ale bombardamentului mediatic. Încercam starea aceea de rãu pe care trebuie sã o aibã cel ce a trãit jumãtate de viatã în pesterã si, dintr-odatã, este azvîrlit în luminã. Evenimentele ce se derulau pe ecran si se reluau în fata Casei Albe erau simultan patriotice si grotesti. Cuvîntãrile celor ce fãceau o periculoasã echilibristicã sã ajungã la microfon erau pline de candoare si ridicol. Lumea venea, scanda cîteva lozinci, pleca, veneau altii. Pînã spre miezul noptii, alertati de apelurile patetice ale televiziunii, trecuserã prin piatã cîteva zeci de mii de pietreni. Chipurile acestora erau luminoase, o fericire explicabilã plutea în atmosferã.
Zîmbete, fericire si plãcinte fierbinti
Rep.: Si cam cît aveau sã fie pietrenii fericiti, pentru cã, totusi, atrocitãtile se desfãsurau nestingherite în tarã.
C.I.: ÃŽn Piatra Neamt fericirea aceea avea sã dãinuiascã si în zilele urmãtoare, în ciuda episoadelor sîngeroase derulate în cîteva localitãti din tarã. Cetãtenii îsi zîmbeau pe stradã, conversatiile se derulau cu spontaneitate, legãturile între oameni se realizau firesc. Frica, aceea care te fãcea sã vezi în fiecare conviv un potential turnãtor, se topea ca un sloi de gheatã expus acelui soare neobisnuit de decembrie. Trecerea de la apelativul «tovarãse» la «domnule» s-a fãcut cu dificultate si cu multe poticneli. Poticnelile acestea le-am cunoscut fiecare dintre noi în încercarea de a ne adapta libertãtilor proaspãt dobîndite, libertãti cu care nu stiam ce sã facem. Copiii de atunci si cei nãscuti dupã aceea, cei care nu au în memoria lor date anterioare la care sã se raporteze, sînt singurii capabili a se misca în libertate ca-n haina lor de fiecare zi. Spre miezul noptii, împreunã cu sotia mea si cu un prieten vechi, ne-am retras acasã la acesta. Locuia într-un bloc din Precista, în complexul nou. Amfitrioana, care plecase mai devreme de la manifestatie, culcase copiii si ne astepta cu plãcinte calde. Priveam transmisia maraton de la Bucuresti, comentam cu însufletire evenimentele si înfulecam plãcintele.
Rep.: Lumea era multumitã de cãderea comunismului, dumneavoastrã mîncati plãcinte calde si comentati evenimentele din tarã la un pahar de vorbã cu prietenii. Aceeasi stare de multumire domnea si peste oras?
I.C.: Si da, si nu. Dupã ora douã noaptea ne-am retras de la prieten cãtre casa mea. Drumul cel mai scurt trecea pe lîngã latura esticã a Militiei, acolo unde era sediul Securitãtii. Din curtea respectabilei institutii se ridica un foc de zeci de ori mai mare decît cel de dupã amiazã, din fata Casei Albe. Sã nu credeti cã, dacã, teoretic, institutia trecuse sub controlul Armatei, cãtanele îsi vor fi frigînd cîrnatii la pãlãlaia acelui foc. Mirosea a hîrtie arsã, rapoartele, produsul muncii intelectuale de ani de zile al apãrãtorilor valorilor orînduirii care tocmai agoniza, luau drumul vãzduhului, desenînd un fantastic foc de tabãrã. Grea avea sã fie sarcina istoricilor de a reconstitui ultimii ani ai socialismului biruitor. Eram sigur cã documentatia responsabilului cu Sãnãtatea si Cultura prin care ni se punea mie si altora în cîrcã povara transcendentalismului la Piatra se regãsea în fuioarele de fum care, în absenta vîntului, se ridicau spre cer. Peste optsprezece ani, în dosarul personal de la CNSAS, nici pomenealã de acele demersuri ale Securitãtii împotrivã-ne; quod erat demonstrandum! La cinci minute, în piata Casei Albe, cîteva sute de entuziasti vegheau, apãrînd cuceririle democratice. La adãpostul întunericului, alte cîteve sute îsi curãtau biografiile. Ajunsi spre dimineatã acasã am pornit televizorul: democratiile occidentale încurajau revolutia, ca-n Conu’ Leonida: «Bravos natiune! Halal sã-ti fie!»
Si-a venit Crãciunul însîngerat...
Rep.: Cum a decurs perioada urmãtoare în orasul nostru?
I.C.: ÃŽn ziua ce-a urmat lumea a trecut în pelerinaj prin piata Casei Albe; s-au depus flori pentru martiri, s-au înãltat rugãciuni colective, s-au fãcut speculatii privind soarta cuplului fugar. Un tanc cu o garoafã-n teavã strãjuia simbolic teatrul. Cei mai multi dintre pietreni ne-am întors la pregãtirile specifice Ajunului. Trecuse solstitiul, din punct de vedere astrologic, momentul cel mai încãrcat al anului. Trãisem cea mai lungã noapte din an, din istoria recentã a neamului, si ne bucuram de renasterea Soarelui, de biruinta luminii asupra întunericului. Biruintã ce avea sã fie serios amenintatã în anii care au urmat. ÃŽn arhiva foto personalã pãstrez imagini care evocã bulversarea socialã produsã de Piata Universitãtii. Pe ziduri erau celebrele înscrisuri, astãzi rîcîite, prin strãdania autoritãtilor: «Dreptate, ochii plînsi vor sã te vadã!», «De Crãciun ne-am luat ratia de Libertate!» ÃŽn Piatra, undeva pe Paulista am întîlnit o lozincã antologicã, mai tîrzie: «Pentru ceva salam ati votat comunismul în România. Halal!» Genial! Este scris de un pietrean de-al nostru care, ca orice autor de grafitti serios, a rãmas anonim. Am, de asemenea, imagini de la prima vizitã la Piatra din campania din 1992 a lui Iliescu, cînd, încercam sã fotografiez un grup al Aliantei Civice care agita un cîrnat înfipt într-un buchet de trandafiri. Mi-au cãrat dupaci în spate în mod egal atît agitatorii Aliantei, care mã întrebau pentru ce «Serviciu» fotografiez, cît si un distins profesor de socialism, conducãtor al grupului de presiune FSN, care-mi reprosa cã n-am gãsit altceva mai reprezentativ de fotografiat. «M-a furat valul» a gãsit cu cale sã se scuze reputatul profesor cînd m-a recunoscut. Experienta aceasta m-a lecuit de jurnalism. Si-apoi, fiecare dintre dumneavoastrã puteti veni cu exemple personale care sã ilustreze neîncetatele atacuri la democratie comise în cele douã decenii de libertate; asa încît mã vãd nevoit, în încheiere, sã citez din aceeasi piesã a miraculosului Caragiale: «Natiune, fii desteaptã!»
|
Autentificare
