DE 17 ORI... „MAMÓ
• Sectia de Pediatrie adãposteste 17 copii distrofici si cu nevoi speciale • nici unul nu are mai mult de un an si jumãtate si sînt semi-abandonati de pãrinti • toti acesti micuti sînt îngrijiti doar de douã asistente, una ziua si alta noaptea • ele tin locul pãrintilor pentru acesti micuti nefericiti • La etajul trei al sectiei de Pediatrie sînt 7-8 saloane ce adãpostesc 17 sufletele nefericite. Este vorba despre 17 copii care, desi nu sînt abandonati de pãrinti, locuiesc în aceste saloane de multe zile, ei fiind internati aici chiar si douã luni, fãrã mame. Practic, este vorba despre copilasi de la cîteva luni pînã la maximum un an si jumãtate, cu grave probleme de sãnãtate, dar, mai ales, cu grave probleme familiale. Pentru ei, acasã înseamnã saloanele de spital iar „mama“ este una dintre cele douã asistente medicale care îi îngrijesc, una în tura de zi iar alta în tura de noapte. Acestea se considerã de 17 ori mame ale acestor micuti care asteaptã cu sufletul la gurã un zîmbet, un cuvînt si putinã dragoste. Multe asistente au lucrat la „Distrofici“ asa cum este cunoscutã aceastã aripã a sectiei, dar au rãmas doar douã, celelalte fie alegînd sã plece în alte sectii sau în strãinãtate, fie s-au pensionat. Din fericire, cele rãmase au rezerve pe care nici ele nu si le-ar fi bãnuit de iubire si bunãtate pentru acesti copii, astfel încît micutii ajung sã se ataseze de ele atît de mult încît nu mai vor sã plece cu mamele naturale la externare.
Salvati de la o moarte sigurã
La mijlocul sãptãmînii trecute, în aceastã aripã a sectiei de Pediatrie erau 17 copii cu nevoi speciale. Fiecare dintre ei are o poveste tristã. Unii au fost adusi de pãrinti într-o stare de mizerie fizicã de nedescris si cu boli grave: anemie, distrofie si aproape scheletici. Pãrintii fie erau oameni extrem de sãraci, fie mamele erau minore iar acesti copii au apãrut în viata lor în mod accidental. Cadrele medicale i-au internat de urgentã pentru a-i pune pe picioare iar dupã ce i-au adus pe linia de plutire au preferat sã-i interneze aici pentru cã pãrintii nu le puteau oferi îngrijirea de care aveau nevoie. „ÃŽi tinem pe acesti copii la noi maximum 60 de zile, dar în situatii exceptionale si mai mult. Nu rupem legãtura cu pãrintii, îi chemãm la vizite sãptãmînal iar dacã nu se prezintã, anuntãm asistentul social de la primãria de unde domiciliazã. De asemenea, pe timp de iarnã, mai ales în preajma Sãrbãtorilor, nu mai externãm acesti copii pentru cã am avut o experientã tristã. Acum cîtiva ani, o mamã a insistat foarte tare sã-si ia copilul acasã iar apoi am aflat cã fusese cu el la cersit. L-a adus înapoi aproape înghetat, cu boli grave, si, din pãcate, copilul s-a prãpãdit în ciuda eforturilor noastre. De aceea nu mai dãm copiii acasã decît atunci cînd ne convingem cã sînt cît de cît în sigurantã“, a declarat asistenta Marina Apetrei, asistenta sefã a sectiei de Pediatrie.
Toti cei 17 micuti necesitã îngrijiri speciale mai ales cã sînt extrem de mici. Mamele care cred cã este greu cu un copil sau doi nu-si pot imagina ce înseamnã sã îngrijesti zilnic cîte 17 copii mici. „Sîntem cîte o singurã asistentã pe turã si o infirmierã. Este greu, pentru cã trebuie sã-i supraveghezi atent pe toti. Cel mai greu este la masã. Cei mai mãrisori, dacã-si pot tine biberonul, le dãm lor sticlutele în mînute. Celor mai mici, le sprijinim biberoanele de perne si apoi eu si infirmiera fugim de la un pãtut la altul pentru a fi sigure cã totul e în regulã. Este greu, dar am ajuns sã iubim acesti copii ca pe ai nostri. Le-am cumpãrat scutece, jucãrii, medicamente atunci cînd n-au fost în spital, nu-i poti lãsa asa, te doare sufletul pentru ei. Fãrã rãbdare si fãrã sã iubesti copiii nu poti lucra aici“, a declarat una dintre cele douã asistente care tin loc de mame acestor suflete nevinovate si care a tinut sã nu-si spunã numele, considerînd cã ceea ce face ea este firesc.
O mamã a trebuit sã îmbrace un halat alb pentru a se adapta copilul
Povestile acestor copii sînt uneori si fericite. Dupã ce sînt scosi la liman de cadrele medicale sînt luati acasã de mame, care între timp si-au remediat problemele si pot sã aibã grijã de puii lor. Din pãcate, uneori, copiii sînt atît de atasati de asistentele medicale si de spital, încît nu se pot adapta în familie. „Practic, acesti copii deschid ochii prima datã pe asistente, pe ele le cred mamele lor iar în familie au uneori probleme de adaptare. Am avut chiar un caz amuzant. O mãmicã a fost nevoitã sã umble prin casã îmbrãcatã cu un halat alb pentru a-si hrãni copilul. Acesta refuza sã mãnînce si plîngea întruna iar în momentul în care mama s-a deghizat, copilul si-a revenit: se credea «acasã», la spital. Si noi ne atasãm de acesti copilasi si ne doare sufletul atunci cînd pleacã“, a adãugat asistenta sefã Marina Apetrei.
Conditiile în care trãiesc copiii internati la Distrofici sînt foarte bune. Saloanele sînt cãlduroase, vopsite în culori vesele, au lenjerii noi si existã si o salã de joacã dotatã cu saltele, premergãtoare si multe jucãrii. Toate aceste dotãri nu s-au fãcut din banii spitalului ci din sponsorizãri. Lenjeriile au fost confectionate din donatiile copiilor si profesorilor de la Scoala 2 din Piatra Neamt iar jucãriile dar si douã masini de spãlat industriale destinate strict acestei sectii au fost donate de pastorul unei biserici.
|
Autentificare
