Candidaturi la grĂŁmadĂŁ, ca la rugby

În jocul acela englezesc, avînd aceleasi rãdãcini ca si fotbalul (sper sã nu mã însel), dar diferit prin regulament si minge, care e ovalã ca o pepenoaicã, numit rugby, e un moment care mã amuzã teribil. El e dictat de arbitru si reprezintã o pedeapsã. Jucãtorii îsi vîrã capetele, în pozitie aplecatã, între picioarele crãcãnate ale altor jucãtori din aceeasi echipã si se pun pe împins, formînd o îmbulzealã organizatã. Cealaltã echipã purcede la fel. Avem imaginea a douã grãmezi de funduri care se contreazã vîrtos. Zic de funduri pentru cã doar bucile închilotate ale acestor luptãtori se vãd, capetele fiind adãpostite între picioarele confratilor. Care pulpe si funduri împing mai cu spor, dînd îndãrãt echipa adversã au cîstig de balon. În PSD si PNL, ambele partide din opozitie, se petrec în aceastã perioadã mari pregãtiri pentru alegeri prin votul la grãmadã. Ca la rugby. Fiecare lider îsi alege jucãtorii cei mai vînjosi, cei mai tari la pungã si la influentã, si intrã la bãtaie. În acest fel, un lider cu sanse mai mici sau care ar putea primi o sanctiune pentru prestatii care au lãsat de dorit, pitit între picioarele celorlati, nu mai e atît de vizibil. Se voteazã grãmada. În PSD, Mircea Geoanã are destule motive sã se teamã si înghite fãrã crîcnire mesajele trimise din Ferentari de asociatul întru grãmadã Vaghelie. Îsi bagã Vanghelie în presedinte ce are el mai pretios, din punct de vedere intelectual, fireste, îsi bagã. Geoanã se face cã nu igneste. Politicã mare, politicieni de calibru, pregãtiti mereu sã lupte de la egal la egal cu Riti, Piti, Nuti, EBA. Oricum sînt convins cã din tribunã, de sus, Zeus rîde de se tine cu mîinile de burtã. Mai putin vesel a fost Ion Iliescu, bãtrînul fondator atrãgînd atentia cã prin alegerile la grãmadã partidul ar putea, vorba lui Vanghelie, sã se ducã dracului, adicã sã se facã bucãtele. Jocul englezesc la grãmadã bîntuie si prin bãtãtura liberalã. În mod cu totul inexplicabil, sustinãtorul acestei anomalii elective este chiar Crin Antonescu. Pãrerea mea este cã actualul presedinte, abandonat cu totul de partid la alegerile prezidentiale si care si-a fãcut singur-singurel un scor de invidiat, poate fi reales si dacã îsi anuntã doar candidatura si pleacã în Brazilia sau la Tulcea în timpul votului. Nu cred cã liberalii sînt idioti renuntînd sã valorifice potentialul uman si politic al lui Crin Antonescu. Si atunci ce l-a apucat pe fostul candidat la presedintia tãrii sã opteze pentru anomalia alegerilor la grãmadã? Crede cã va suplini, croindu-si pe criterii personale echipã, lipsa echipei din campania prezidentialelor? Fals. Umblã dupã reteta lui Bãsescu, lider al PD-L, înconjurat de vasali dispusi în orice clipã sã-i lingã picioarele, sã-i încheie slitul dacã, venind de la privatã, a uitat sã-si tragã fermoarul? Ne amintim scena aceea cu un primar care freca, învelit în tricolor, nãdragii prezidentiali care fãcuserã cunostintã cu noroiul. Nu-l vãd pe Crin Antonescu astfel si cu atît mai aiurea mi se pare optiunea pentru votul la grãmadã în congresul liberalilor din martie. Pe Geoanã îl înteleg. Tremurã ginsii pe el cã ar putea cãdea de la înãltimea scaunului pe care au sezut Iliescu si Nãstase, ajungînd un simplu membru de partid. Dar Antonescu? Sã-l fi apucat brusc pasiunea pentru jocul cu balonul oval, ãla în care capetele se pitesc sub funduri? El are - cel putin asa mi s-a pãrut pînã acum - un cap care nu trebuie ascuns sub fundul nimãnui.