România între Wizz Air si Carpat Air
Miercuri dimineata. În Bucuresti a nins peste noapte iar masinile negre sau albastre sau violete sînt invariabil albe. Iarna de afarã e contrazisã de soarele puternic. E cald ca primãvara si e nea ca iarna. Bucuresteanul, iesit de sub pãturã buimac, nu desluseste cu ce ar fi mai nimerit sã se îmbrace, cu haina de blanã sau cu un pulovãr. Apasã butonul televizorului pentru a primi lãmuriri. Canalele informative sînt în alertã: douã avioane cu pasageri, care au decolat de pe Aeroportul Traian Vuia din Timisoara, unul cu destinatia Londra, altul cu destinatia Roma, sînt în pericol de a avea bombe la bord (sau în coadã sau sub scaunul stewardesei!). Televiziunile renuntã la scandalul din Parlament, la starea vremii, la Badea care nu mai apucã, în reluare, sã-si isprãveascã o frazã. Stare de urgentã aero-portuarã. Cîti pasageri sînt în cursa de Londra? 50 rãspunde fãrã sã clipeascã purtãtoarea de vorbe a aeroportului din Banat. 160, zice o voce din Bucuresti contrazisã si ea de o alta care se aude în paralel si care crede cã sînt 142. Directorul aeroportului plecãrilor stie cã avionul companiei Wizz Aer e în aer, dar cei de la Londra ni-l aratã aterizat chiar la doi pasi de respectivul. Directorul are o scuzã - era cu spatele. La cît a plecat cursa Carpat Air? La cît a plecat fã? - se aude vocea, off the record, a purtãtoarei de cuvînt de la Timisoara, vizibil marcatã de somn si de cafeaua nebãutã. La 6 si 20 i se suflã, din off. La 6 si 20 respirã usuratã în microfonul televiziunilor. Noi n-avem nici o cursã de Roma la 6 si 20, intervine, telefonic, directorul Carpat Air. Avem una care n-a plecat: va pleca la 9. Pãi cineva spusese cã avionul e în aer si pilotii decid cel mai apropiat aeroport unde sã aterizeze. Familiile cu veri, frati, neveste, soti plecati spre Roma sau spre Insulele Capului Gri tremurã cu ochii în televizoare cu toate cã, avionul fiind la 9, rudele lor sînt încã acasã, îsi fac un dus, se bãrbieresc, dacã e cazul. Da, dar dacã explodeazã totusi? Puiule, ce-mi fãcusi Puiule, sã nu mori, pe mine cui mã lasi Puiule? - boceste o femeie sensibilã care-si alintã consortul astfel, cu apelativul din puericulturã. Sotul, cu preocupãri la toaletã, o atentioneazã sã tacã: muiere, trezesti copiii! Între timp telefonul de amenintare cu bombã devine, prin sciziparitate, telefoane, concomitent cu anuntul oficial cã cele douã avioane amenintate sînt unul si nici acela cu certitudine. Directorul zborurilor de la Timisoara nu reuseste sã se punã de acord cu seful lui din Ministerul lui Berceanu, secretarul de stat Anton Marin sau Marin Anton fiindcã acesta se declarã revoltat în direct cã mereu îi este confundat prenumele cu numele si invers, ceea ce îi creeazã crampe de identitate si buletin. Mai limpede se înteleg spusele în englezã ale directoarei de la Wizz Air care s-a consolat cu ideea confuziei si, din respect pentru securitatea pasagerilor, a acceptat sã se supunã reluãrii controalelor de rutinã, cu scotociri pînã la cele mai intime dedesubturi. Vrei sã zbori cu avionul? Atunci, ca la ginecolog, dã pantalonasii jos si stai frumos pe aparatele cu raze. Dacã ai pitit o bombã în cine stie ce cotlon al delicatei tale fãpturi? Cînd scriu, sub impresia momentului, aceste rînduri, nu se stie încã dacã cele douã avioane, unul în aer si unul la sol, au fost amenintate de o voce sau de mai multe, dacã glasul telefonãretului tremura sau degaja sigurantã, dacã nu e confundatã Timisoara cu Titicaca, pe alt continent, dacã e vorba de avioane sau, nu cumva, de douã trenuri care urmau sã plece sãptãmîna viitoare din Banat spre Oltenia iar anuntata grevã a feroviarilor le-a anulat. Altã informatie, desigur pe surse si desigur rãuvoitoare, spune cã trenurile din Timisoara nu mai au din vremea Rãposatului locomotive si sînt remorcate cu tractorul, iar tractoarele nu pot pune în pericol pasagerii fiindcã merg încet pe sine si au în spate cãrute. Iar acum sînt în campania de primãvarã.
ÃŽntre Wizz Air si Carpat Air, românul, cãlit la confuzii si abureli politice, stã în general relaxat. Cum sã te mai miste haosul din cãpãtînile directorilor de aeroporturi si directorilor din ministere (personaje garantate politic), cum sã te miri cã o bombã nu e geamantan cu prune iar un avion nu-i tren marfar cînd ieri premierul Boc mãrea micsorarea pensiilor de alaltãieri si scurta lungirea avîntului de tarã care luna trecutã era negativ de lat, acum trei zile pozitiv în diagonalã, iar azi, la orele 8 (si abia a început ziua!) iesisem din recesiune si intrasem în incapacitate de plãti. Presedintele nu apucase sã ne împrumute iar la FMI, împrumut la care desigur, pentru a-l cita, „nu vom apela niciodatã“ asta cu putin înainte de a ne lãmuri cã „fãrã aceastã centurã de sigurantã“ ne vom prãbusi. Ca un avion, care s-a dovedit a fi tren sau trotinetã si care nu e de fapt nimic. Primãvara începe nu cu ghiocei, ci cu o ninsoare, cu miscãri de stradã care nu se mai tin si cu un nivel de trai care creste ametitor pînã la prãbusirea totalã. A cui prãbusire? Cum a cui? A avionului care n-a decolat încã din motivul cã n-a fost încã fabricat, iar teroristii (un tip beat sau tembel, care crezuse cã logodnica lui voia sã fugã cu altul în Italia), n-aveau efectiv unde sã plaseze bomba.
PS: ÃŽn tot acest timp presedintele continuã consultãrile pentru modernizarea României. Un punct forte al modernizãrii este interzicerea traseismului politic, adicã sã cîstigi electoral cu o doctrinã seara si sã te scoli a doua zi prestînd în dormitorul altei doctrine. Buah! E imoral, ilegal si, pe deasupra, îngrasã. Initiativa apartine „independentilor“, singurii politicieni care luptã din rãsputeri, alãturi de domnul Bãsescu, pentru moralitate. Era timpul sã rãsarã, curatã, o nouã fortã politicã în România.
|