 SUFERINTA ORTODOXIEI
Mesajul pãrintelui Iustin de Paste
• „Astfel de vremuri grele or sã ne aducã smerenia, care este învierea noastrã sufleteascã“, ne transmite staretul Mãnãstirii Petru Vodã
Sã dea Dumnezeu ca Patimile Domnului si suferintele si persecutiile neamului nostru sã ne dea tãria sã înfruntãm necazurile acestor vremuri, ca sã putem rãmîne asa cum ne-am nãscut în Traditia noastrã ortodoxã si sã nu ne rãtãceascã nimeni cu învãtãturi strãine de duhul evanghelic. Sã ne învredniceascã Domnul de bucuria aceasta a mãrturisirii, asa cum au mãrturisit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti martirii neamului nostru. Pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învãtat smerenia, sã fim crestini, sã ne dãruim. Ne-a învãtat smerenia, scoala cea mai înaltã. Astfel de vremuri grele or sã ne aducã smerenia, care este învierea noastrã sufleteascã. Prin mîndria satanicã a comunistilor, noi de fapt am cîstigat.
Vã vorbesc acum, cînd toatã lumea vorbeste de crizã. Toate aceste crize sînt provocate de ei - criza economicã, criza financiarã, criza religioasã, criza moralã, criza politicã - nu sînt altceva decît un pretext sã ne oboseascã, sã ne streseze cu griji materiale si sã ne distragã atentia de la cele sufletesti. Ei încearcã de fapt sã afecteze originea noastrã divinã. Mã doare sufletul cînd vãd oamenii cum se plîng cã sînt dati afarã de la serviciu si nu mai au cu ce sã îsi hrãneascã copiii. Ce pot sã le fac? Ce pot sã le zic? Cuvîntul meu e prea putin ca sã îi pot ajuta. Ar trebui ca noi, mãnãstirile, sã ne adunãm averile si sã hrãnim acesti oameni sau sã putem crea diverse centre care sã le ofere un loc de muncã. Vor veni vremuri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Mãnãstirile au aceastã datorie fatã de Dumnezeu si de societate, sã acorde astfel de ajutor material si, cît vom trãi, vom trãi împreunã. Cum poate o obste de cãlugãri, care si-a agonisit din timp rezerve poate de hranã, sã stea indiferentã fatã de suferintele oamenilor? Toate averile mãnãstirilor sã se asocieze într-o formã de a putea mentine viata poporului. Tot ce au primit mãnãstirile de la Dumnezeu pînã acum, sã ofere poporului necãjit. Cã, dacã nu vom face asa, nici Dumnezeu nu ne va acoperi si se vor nãpusti pãgînii peste noi. Si rãtãcirea de acum va fi mai mare ca acea dintîi. Dacã noi nu îi ajutãm la timp, nu potolim sãrãcia lor si nu le arãtãm dragostea noastrã, sîntem pierduti. O sã ne rezumãm la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum alimentatia de azi mai mult ne omoarã decît ne hrãneste. Dar poate cã si asta este o pedeapsã de la Dumnezeu si sã nu ne îngrijim ca sã trãim cît mai mult, ci cît o da Dumnezeu; bineînteles cã nici sã te sinucizi, adicã sã te feresti cît poti de ceea ce stii cã este dãunãtor. Noi trebuie sã primim toate cîte vin asupra noastrã ca pentru pãcatele noastre, pentru cã, chiar dacã nu am gresit noi, au gresit pãrintii nostri, bunicii nostri, si cu 50 de ani în urmã. Pentru pãcatele de atunci, plãtim noi astãzi. Cãci avem putere sã prelungim sau sã scurtãm aceste vremuri de mînie a lui Dumnezeu. Dar numai sã stim sã ne rugãm.
De pildã, a fost Sãptãmîna Patimilor, cînd toatã lumea trebuie sã fie la bisericã sã asculte cuvîntul Evangheliei, testamentul Domnului si ar trebui sã asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi încep sã aparã la Denia celor 12 evanghelii. Pe femei le intereseazã mai mult pregãtirea de sãrbãtoare, cozonacii si friptura, hrana trupeascã decît cea sufleteascã.
Pãi se întîmplã asta si în mãnãstiri, nu doar în lume. Maicile sau cãlugãrii sînt trimisi sã facã prãjituri în loc sã stea în bisericã.
Pãi da, de unde pleacã? Noi dãm tonul, mãnãstirile. Dupã cum e lumina noastrã, asa e si vietuirea mirenilor.
Încredere în tineri
De jumãtate de an încoace eu am remarcat o sporire a credintei în rîndul tineretului. Îmi place tineretul nostru. În ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai cã se îndreaptã spre bisericã si aleargã la Dumnezeu, dar sînt mai vii decît cei în vîrstã. Acum hai cã vin pentru bacalaureat, pentru admitere sau pentru alt examen în viatã, dar totusi nu se duc în altã parte sã cearã ajutor, tot la bisericã aleargã; asta e prima lor scãpare. Si Dumnezeu, vãzînd credinta lor, îi ajutã, îi cãlãuzeste, le dã îndrumare si în felul acesta se înfiripeazã viata crestin ortodoxã.
Revenind la duhovnici, trebuie sã atragem atentia asupra rãtãcirilor unora sau altora dar fãrã sã învinuiesti; sã nu arãti cu degetul. Asa trebuie sã mãrturisim: îndreptînd degetul spre noi, nu spre celãlalt. Pentru cã, sã stiti, nu sîntem fãrã de vinã. Cu totii rãspundem pentru rãtãcirile din Bisericã si din societate - ori cã nu am actionat la timp, ori cã nu ne-am rugat cu duh de pocãintã, cu totii purtãm vina cãderii celuilalt, chiar dacã, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci cînd vom reusi sã întoarcem degetul spre noi, atunci vom reusi sã facem ortodoxie curatã si sã curãtim învãtãtura Bisericii de zgura rãtãcirilor. Deci nu zic sã taci, cãci este ateism, dar vezi în ce duh mãrturisesti, cãci, dacã nu stii sã întorci degetul spre tine, te pozitionezi tot în afara ortodoxiei, care este trãire.
Despre dihonie si ateism
În fiecare perioadã istoricã a poporului român, au fost oameni care sã mentinã un echilibru duhovnicesc.
Dar de data aceasta a pãtruns dihonia mondialistã, care vine cu înselãciunea unei pãci false, în care sã nu mai poti spune adevãrul, sã ne facã justificabilã tãcerea. Preotul din fata altarului nu vorbeste nimic; tãlmãceste acolo un fragment evanghelic si încolo nimic, la cît ar fi nevoie, cu cîte ne confruntãm cu greutãtile astea si cu necazurile care vin asupra noastrã ; credinciosului i se explicã prea putin cum sã se lupte în ziua de azi si astfel intrã în derutã. Tocmai asta este esential în taina duhovniciei, ca omului sã îi spui atunci cînd are nevoie, sã rãspunzi la nevoile lui, nu numai asa sã dai niste sfaturi reci din cãrti. Dacã îi oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sã îl tii legat de Bisericã, dar, dacã mai mult îi tulburi întelegerea, atunci el se îndepãrteazã. Oricum, la noi, la români, tãcerea este o calitate veche în rîndul clerului; dacã mai vorbesc asa sporadic, pe ici colo. Mai sînt vreo doi trei preoti care vorbesc azi - un pãrinte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si în rest mai putin - tot Arhanghelul Mihail vãd cã îi ocroteste; eu mã rog pentru acestia sã le dea Dumnezeu puterea ca pînã la sfîrsit sã se mentinã pe pozitia aceasta mãrturisitoare, cã nu e usor. Dacã înainte era ateismul comunist, sã nu credem cã acum nu mai este acelasi ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a nu mãrturisi, prin tãcere.
Acum acest curent te învatã o falsã iubire si prin asta ei urmãresc nu numai sã te dezmosteneascã de ortodoxie, dar sã schimbe si structura Ortodoxiei. Asta urmãresc ei acum - sã schimbe structura Ortodoxiei si structura firii umane. Ortodoxia înseamnã trãire, înseamnã viatã, înseamnã lucrare practicã. Dar acum încearcã sã te dezmosteneascã, sã îti schimbe rãdãcina, un fel de mutatie geneticã, cã tot e la modã vãd.
Telul final al oricãrui neam este Învierea. Învierea din morti, spre viatã vesnicã în Împãrãtia cereascã, este telul cel mai înalt si mai sublim cãtre care trebuie sã se înalte un neam.
Prin Învierea Sa, Hristos a biruit pãcatul si moartea, a nimicit împãrãtia întunecatã a satanei, a dezrobit neamul omenesc si i-a dãruit viatã vesnicã. A Lui fie slava si lauda, împreunã cu Tatãl si cu Sfîntul Duh, Treimea cea deofiintã si nedespãrtitã, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Iustin PÃŽRVU
P.S. Titlul si intertitlurile apartin redactiei
|
Autentificare
