Voicu faulteazã profesorii si mãreste somajul
De cînd ruleazã, cu casele de bilete închise, noul serial „Cãtãlin Voicu, dialoguri necenzurate“, productie a Casei de filme DNA, natiunea, în marea ei majoritate (exceptie fãcînd doar niste tembeli de profesori flãmînzi, insensibili la curentele de artã avangardiste), stã bãtutã în piroane în fata micilor ecrane cu care sînt prevãzute odãile de zi, dormitoarele, uneori gheretele portarilor, de la întreprinderile care mai au portar si corturile în care dormiteazã de cîtiva ani sinistratii care au primit pe rînd case de la toate guvernele si în toate scrutinurile electorale. Casele au fost construite în conferintele de presã si date în folosintã la televizor urmînd ca în viitorul apropiat, adicã prin anii 2030, sã fie gata, odatã cu revenirea pensiilor la cît au fost cîndva, sã fie finisate si bune de a fi locuite. Pînã una alta, fericitii sinistrati, despovãrati de grija de a mai avea vreun bun (mobilã, gãini în curte, vacã) se zgîiesc revoltati la televizor unde aflã cum Cãtãlin Voicu, un personaj coborît din caricaturile care înfierau prin anii 50 burghezo-mosierimea hrãpãreatã, burtos, cãlcînd crãcãnat, suficient siesi, le mãnîncã averea, furã statul si îi împiedicã pe domnul Bãsescu si doamna Udrea sã modernizeze România. ÃŽn uriasa lui nesimtire, acest individ care mai are cusurul sã facã parte si din Senat (bine s-a pronuntat Poporul, ca si eliberatorii sovietici în anii 46, cã acest organism care paraziteazã trupul firav al democratiei trebuie desfiintat) i-a promis cinstitului om de afaceri si asfalt Cãsuneanu cã-i pune o pilã la justitie, i-a umflat de bani (cel putin asa sustin benzile înregistrate) si nici nu l-a rezolvat. Adicã bietul Cãsuneanu a pierdut procesul. Si cu banii haliti si cu procesul pierdut! Bine, bine ar putea cîrîi nesimtitii din opozitie, dacã nu sînt probe cã a luat bani, decît niste vorbe, dacã nici n-a cîstigat procesul, atunci pe ce bazã îl bagi la mititica? Pãi pe ce bazã, pe ce bazã? Pe baza faptului cã e corupt, asa cum el însusi mãnîncã rahat în toate miile de kilometri de bandã magneticã, transcrisã minutios si pierdutã de procurorii DNA prin toate redactiile. Cã-l stie p-ãla, cã-l cunoaste si are intrare zi-noapte la ãlãlalt, cã poate sã-ti facã bon de prioritate la un chirurg care te taie de orice fãrã sã te mai caute, cã stie un rector si e vãr primar cu o moasã care a fost mãritatã cu presedintele Academiei. Mã, dar dacã ãsta e un fanfaron, un mitoman, un lãudãros? Era unul într-un sat care te fãcea, dacã-i duceai un kil de tuicã, paznic de noapte la primãrie sau, dacã-i duceai o damigeanã, ministru de interne. Oricum, burtosul, la vestea arestãrii s-a scãpat pe el si, avertizeazã un profesor de inimi de la putere, cu nume de zburãtoare, unul Cintezã, dacã nu stã cuminte la spital face pîrnaie la Dumnezeu pînã la sfîrsitul lumii si încã multã vreme dupã aia. Adicã dã ortul popii si rãmîne DNA-ul cu bunãtate de pãlãvrãgeli înregistrate degeaba.
„Coruptia lui Voicu e subiectul subiectelor“
Nu-i frumos si scenariul nu prevedea o asemenea obrãznicie din partea unui corupt veninos, uns cu toate alifiile, mai putin cea care te face imun la îngãlbenit izmenele pe dinlãuntru. Procurorii, în cazul nefericit al deznodãmîntului cu popi, ar putea fi sanctionati de stim noi cine, de sus de tot. Pãi bine mãi amãrãstenilor de executanti, n-ati gãsit si voi un corupt mai în vînã? ÃŽmi bãgati pe televizor toti cardiacii, ce dracu, Doamne iartã-i, cã mie oricum n-ai ce-mi face, cã am imunitate de la poporul care mã iubeste. Nu-i destul cã Hrebenciuc are cazierul unui infarct miocardic, cã d-aia nici nu mi l-am fãcut cuscru (bine zicea fie-mea de la Bruxelles, cã ãla mic al guzganului rozaliu e firav ca o muiere, nu te poti baza pe el la o mînãrie mai mare), nu-i destul cã Vanghele, ãla de nu stie gramaticã nici cît EBA si n-a citit ca mine Levantul, e bolnav din nastere de gîlci la cap? Ce mã fac, cã criza (vedeti tonomatilor cã cacafonia e intentionatã!) e mare si nu mai tii acasã la televizor un somer? Ies în stradã toti si dacã se îngroasã gluma n-am ce face, mã asez în fruntea lor cu Nutica sã-l dãm jos pe nenorocitul de Boc si clica lui de demagogi si profitori. Nu putem rãbda sã-i vedem nenorocind tara pe alde Berceanu si Videanu si Hoarã (de ãsta din urmã mi se rupe inima cã prea le zice bine la televizor, n-a rãmas un opozant întreg si nezdruncinat dupã o caftealã în vorbe cu el!). Jos cu ticãlosii! Ce stire e mai importantã, a întrebat profesoara de jurnalism, soimii patriei care se pregãtesc sã îmbrãtiseze nobila meserie de slujbas al opiniei publice: demascarea coruptului Voicu, cel care s-a autodemascat pãlãvrãgind vrute si nevrute sau faptul cã niste amãrîte de învãtãtoare au spart geamurile inspectoratului scolar de la Buzãu, cã cicã nu le mai ajunge leafa? Inutil sã spun cã scoala de jurnalism e gãzduitã în subsolurile Academiei Cotroceni, finantatã din fondurile SPP, mult prea îmbelsugate pentru a putea fi cheltuite integral. Profesorii care au iesit în stradã e stirea numãrul unu, a spus timid un învãtãcel. Rar vezi învãtãtori sã spargã geamurile unei institutii publice, adusi la o asa disperare.Taci Bulã, a tipat învãtãtoarea. ÃŽncã o gresealã ca asta si esti exmatriculat. Coruptia lui Voicu e subiectul subiectelor. S-a înteles? ‘nteles, au strigat copiii în cor, înspãimîntati cã dupã terminarea grãdinitei ar putea rata un post de redactor la unicul ziar existent la acea vreme, Vocea Cotrocenilor, vocea adevãrului. Pînã cînd vor intra în pîine noile promotii de ziaristi, cei în exercit îsi încep, ca si mine, articolele, emisiunile, relatãrile de la fata inflamatã a locului, cu Voicu. Subiectele minore ale somajului si foamei, abuzurile puterii, jefuirea bugetului pentru rãsfãtul financiar al clientelei sînt uitate asa cum neobservate trec revoltele învãtãtorilor. Cã bine zicea domnul Funeriu (accentul pe sonoritãtile onomastice cade unde a zis dînsul), a vãzut cineva profesor mort de foame în România? Nu stiu. Cei care n-au vãzut vor vedea însã în curînd.
|
Autentificare
