Poveste cu prostituate, politisti si jocuri mecanice
La fapt de searã, la o bere, un „amic“ de bine mi-a povestit lucruri pentru linistea tuturor locuitorilor judetului. Incredibile, aparent de domeniul fantasticului. Ideea e cam asa: habar n-aveti voi cum se fac banii în judet, politicienii sînt mici copii cu afacerile lor, clientela politicã la fel. Furã ei furã, mai spãguiesc pe ici pe colo, dar joacã la categoria usoarã. Greucenii în afaceri sînt cei care ar trebui sã ne protejeze, politistii, zice amicul, politist si el. De aici a pornit o poveste din care vã împãrtãsesc si dumneavoastrã un scurt rezumat. Din motive de protectie, ca sã rãmînem aprope de bransã, nu vom da nume, sperînd ca totul sã fie doar o poveste. Asadar: Cicã ar fi fost odatã - cum s-a petrecut dintotdeauna în respectiva institutie - de pe vremea cînd cineva era mai puternic decît gãina, un barosan nu prea tare de vîrtute, cãruia tare mult îi plãceau sãrbãtorile la tarã, în zona Tazlãului. Si cum sãrbãtoarea fãrã femei e ca petrecerea fãrã prieteni, lua cu el pe, sã zicem, o Ana si-o Ioana, si un alt pretenar, sef si el pe la institutia ce se luptã cu bagabontii. Cã munca în patru e mai distractivã. Acum, cã se distreazã bãietii, n-ar fi nimic, cã tot omul are dreptul la o destindere dupã muncã de ascultare la stãpînire, da se povesteste cã gura Anei-i tare guresã, si nu se poate abtine sã povesteascã despre documente de lucru care stau aruncate printre desuuri, documente care ajung apoi la pretenarii Oanei si Ioanei, cãutati de politie ca, pardon, bagabontii. Si cum la beuturã omul mai scapã cîte una alte, si porumbitele dau si ele raportul mai departe, la alti bãieti cu ochi de-o anumitã culoare (nu ne-am gîndit deloc la... albastrul cerului); cicã s-ar fi scris o reclamatie de mai mare dragul despre ce gînguresc gugustiucii îndrãgostiti. Cã ei sînt mari si tari, învîrt pe toti mahãrii, cu benzi cu discutii si filme, cã iau zeciuialã de la afacerile interlopilor si cã au protecttie mare la capitalã, iar loco au grijã de un barosan politic cãruia îi soptesc la ureche unde sã cumpere terenuri, ce sã construiascã, cum la cererea mahãrului îi dau împrumuturi babane pe care uitã sã le mai cearã înapoi. Si nici barosanul nu mai dã nimic înapoi. Iar barosanul ãsta e mai bucuros decît de bani, de informatii despre alti barosani politici pe care i-ar vrea pres în jurul lui. Si mai povestesc gugustiucii cã ar avea ca subordonat pe un „Becali“ de Neamt, care ca sofer a învãtat tigãneste si asa se descurcã de minune în relatii de afaceri pe la Roznov, cu lideri ai conlocuitorilor cu castele. Si se mai laudã unul dintre bãieti cum primeste de la un alt gugustiuc cu trese vreo 2.000 de parai europeni, lunar, ca alti gugustiuci cu grade sã poatã examina cu spaga de rigoare pe cine vrea sã nu mai fie pieton. Ca sã nu rãmînã mai prejos în fata Oanei sau Ioanei, celãlalt se dã mãret cu masinute de jocuri de noroc plasate în jurul Buhusului, cu limitã de distante de la Piatra la Bacãu si de unde banii fraierilor se înmultesc atît de mult cã apoi trebuiesc spãlati, lucru pentru care existã alti prieteni, care au spãlãtorii specializate. La asemea vorbe fetele s-au dezbrãcat imediat de caracter si au cerut tarife pe mãsurã, sã compenseze, zic ele, timpul pierdut cam degeaba. Asta a fost, pe scurt povestea amicului, om dezamãgit de sistem, cã nu poate si el sã ajungã la strugurii dulci, rãmînîndu-i doar boasca. Dacã cele spuse sînt adevãrate, atunci, vorba cronicarului: „se sparie gîndul“. Si politia este doar o institutie în care salariul este fudulia, afacerile cu interlopi sînt temelia. Noi sperãm cã totul e o poveste si cã hîrtiile si pozele ce circulã sînt simple fãcãturi. Altfel, e jale, oameni buni!
|