De la ridicol la sublim. Sau invers
„Vacante Muzicale la Piatra Neamt“ - Editia a XXXIX -a
• concertul din Piata Turnului, demn de statura Vacantelor • Universitatea de Artã ieseanã la cotele unei prezente impecabile • recitalul absolventilor s-a dovedit a fi, din pãcate, mediocru • baletul iesean într-o evolutie rasatã • Uvertura
Vineri seara, la ora 21, în Piata Turnului din Piatra Neamt a fost declaratã deschisã cea de a XXXIX -a editie a Festivalului muzical din cadrul „Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt“. Ca si altãdatã, concertul inaugural a fost asigurat de Orchestra simfonicã a Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacãu, o îndatoritoare colaboratoare la reusita manifestãrilor, la pupitrul cãreia s-a aflat dirijorul Iurie Florea, director artistic al Operei Nationale din Bucuresti. Dupã alocutiunile inerente ale organizatorilor, menite sã solidarizeze publicul - spre bucuria noastrã, extrem de numeros - în jurul manifestãrii, a urmat concertul propriu-zis, alcãtuit în exclusivitate din partituri orchestrale ale unor lucrãri celebre, si prin urmare foarte cunoscute, din spatiul liric universal. Dincolo de încãrcãtura emotional - sentimentalã a momentului, trebuie sã subliniem faptul cã unele pagini au fost de-a dreptul reusite, conferind serii muzicale o nuantã aparte, caracterizatã prin profunzime si expresivitate. Chiar dacã, dupã cum am observat, publicul reactioneazã însufletit mai ales la „Carmen“ sau „Radetzky Marsch“, cele mai realizate momente, din punct de vedere expresiv si, implicit, emotional, au fost oferite de momentul „Cavalleria Rusticana“ de Pietro Mascagni, „Manon Lescaut“ de Puccini sau, ca sã mai dãm un exemplu fericit, de Uvertura la „Forta destinului“ de Verdi. ÃŽn ciuda faptului cã nu s-a gãsit încã formula satisfãcãtoare a redãrii amplificate a orchestrei - din care pricinã sonoritatea si omogenitatea ansamblului era perceputã nefiresc - membrii acesteia au demonstrat cã filarmonica bãcãuanã a devenit un ansamblu orchestral demn de numele pe care îl poartã. La aceasta a contribuit, de bunã seamã, si prestatia dirijoralã corectã, riguroasã, formatã în bunele traditii ale scolii ruse, a lui Iurie Florea, un conductor care, în ciuda faptului cã foloseste maniere specifice muzicii corale - de la lipsa baghetei pînã la închiderile de frazã - reuseste sã imprime discursului muzical, cu o mare economie de mijloace, coerentã si originalitate. Seara de vineri a fost, neîndoios, o reusitã si, sperãm, o bucurie pentru toti cei care, profitînd de pauza dintre douã ploi, s-au putut bucura - în ciuda faptului cã restaurantele din zonã se înversunau împotrivã-le cu sonoritãti contemporaneicesti (iertati-ne formula!) - de întîlnirea, mai mult sau mai putin fortuitã, cu mari capodopere ale genului.
Iesenii se respectã
Nu acelasi lucru putem spune, din pãcate, despre cei vreo 60 de spectatori care au avut rãbdarea - si uneori politetea - de a fi martorii amplului concert de sîmbãtã, care a demonstrat mai bine de 4 ore, cît de eclecticã poate fi abordarea artisticã. Dupã ce, în prima parte, Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iasi ne-a oferit un program absolut de exceptie, în cadrul cãruia genul cameral a fãcut uz de toate virtutile sale, slujite de adevãrati profesionisti. Astfel, fostul membru al Cvartetului „Voces“, violonistul Anton Diaconu, împreunã cu chitaristul Daniel Dragomirescu au abordat cu gratie si sensibilitate douã partituri inedite pentru multi, de Nicolo Paganini, pentru ca apoi, ecourile chitarei sã fie augmentate cu mare finete de Cvartetul de chitare „Alhambra“ într-un program pe cît de divers pe atît de echilibrat, ce a culminat cu o seducãtoare prelucrare modernã a Celebrului Canon de J. Pachelbel. Marius Timpãu, Ilie Zugrav, Cezar Lefter si Daniel Dragomirescu au demonstrat, dacã mai era nevoie, cã o asemenea abordare nu e cu nimic mai prejos decît orice alt demers cameral. ÃŽn fine, Cvartetul de coarde „Giocoso“, condus de la vioara întîi de pietreanul Laurentiu Busnea, alãturi de colegii lui, Teofil Iustinian Todicã, Adrian Stanciu si Alexandru Florin Spãtãrelu, a fost revelatia serii. Formatia cameralã, îndrumatã de Dan Prelipcean, se anuntã a fi o demnã continuatoare a celebrului cvartet „Voces“, de la care, se vede, a împrumutat atît seriozitatea abordãrii cît si nuantele interpretative. Cu atît mai mult cu cît lucrarea propusã publicului pietrean - „Der Tod und das Madchen“ de Franz Schubert - este o partiturã dificilã chiar pentru o formatie consacratã; atît prin densitatea expresiei ce valorificã reminiscente simfonice, cît si prin diversitatea expresivã determinatã de timbru, intonatie si, nu în ultimul rînd, ritmicã. Un gest frumos si onorant a fost cel al prezentei, în persoanã, a Rectorului Universitãtii de Arte iesene, prof. dr. Viorel Munteanu.
ÃŽn alb si negru
Traditionalul recital al claselor de mãiestrie s-a dovedit a fi, din pãcate, de aceastã datã, cel putin derizoriu. Si nu ne referim la numãrul mic de protagonisti ci, mai cu seamã, la valoarea acestora. Recitalul lor s-a bazat, în primul rînd, pe indulgenta publicului care, în parte rãbdãtor si îndatoritor, l-a acceptat ca atare. În afarã de prestatia plinã de aplomb si strãlucire a mai vechii noastre cunostinte, pianistul Nicolae Mihãilã, din Oradea, a vocii bine dãruite a Marinelei Nicola, exersatã în corul operei brasovene, si a evolutiei oarecum scolastice, pe o voce încã insuficient impostatã, a lui Iulian Musat, nu cred cã mai avem ce consemna.
Dar pentru ca totusi maratonul muzical sã se termine rotund, s-a apelat, din fericire, la recitalul îngrijit al Anastasiei Buruian. Voce scolitã în Moldova, artistã liricã umblatã pe scîndura scenei, lucru ce se vede, preocupatã acum de virtutile pedagogiei cîntului, Anastasia Buruian si-a întemeiat microconcertul în mare parte pe compozitorii rusi, unde, s-a vãzut, se simte la ea acasã, dar a demonstrat cã si nuantele muzicii veriste nu-i sînt deloc strãine. Ba chiar, nu de putine ori, a excelat, chiar dacã monologul lui Cio-Cio-San, aria Laurettei sau La Wally nu sînt partituri comune. Plus prezenta scenicã impecabilã si cu evidente trãsãturi aristocratice. De remarcat performanta pianistei Cristina Moroi, care a asigurat întregul acompaniament al serii, în acelasi spirit pertinent si profesionist. Seara s-a încheiat cu un spectacol de balet oferit de coregrafa ieseanã Cristina Todi - Iuriciuc, gratie bunãvointei divine care a risipit norii, tot în Piata Turnului. Ca si anul trecut, cînd a plouat cu gãleata si i-am vãzut de sub umbrelã, si de data aceasta învãtãceii Liceului de Artã „Octav Bancilã“ si un grup de balerini angajati ai Operei iesene au oferit un spectacol grandios, elaborat, plin de culoare si farmec spre satisfactia celor ce au tinut sã fie prezenti alãturi de ei.
|
Autentificare
