 O viatã de om, cît un secol de istorie
• Ilie Tutuianu, din Borca, veteran de rãzboi, a atins sãptãmîna trecutã, venerabila vîrstã de 100 de ani n
Ilie Tutuianu , din Borca, veteran de rãzboi, a atins sãptãmîna trecutã, venerabila vîrstã de 100 de ani. ÃŽn afarã de refugiul din ‘917 si perioada celui de-al doilea rãzboi mondial, cînd a fãcut frontul, întreaga viatã si-a trãit-o în Borca, fiind unul dintre vrednicii gospodari ai locului. ÃŽmpreunã cu sotia sa, Eugenia, a crescut 7 copii, 4 bãieti si 3 fete, toti pusi la casa lor. N-a fãcut scoalã, vremurile începutului de secol XX fiind grele, dar a învãtat de la pãrinti sã aibã respect pentru viatã, familie, sã fie un om echilibrat si cu drag de muncã. ÃŽn cei 100 de ani a cunoscut peste 20 de primari, fatã de cel actual, Vasile Aleca, avînd numai cuvinte de laudã. Are peste 60 de nepoti si strãnepoti, plecati prin „toate pãrtile“, 20 dintre urmasi fiind prezenti la aniversarea de sãptãmîna trecutã a centenarului sãu. Ca unul dintre gospodarii de frunte ai comunei Borca, îsi aminteste cu nostalgie de perioada cînd avea în curte peste 50 de oi, mai multe vaci, perechi de boi si cai, de pe urma cãrora îsi cîstiga existenta întreaga familie. Sîmbãtã, 10 iulie, în chiar ziua împlinirii vîrstei de 100 de ani, a primit vizita rudelor si oficialitãtilor locale, care l-au sãrbãtorit, înmînîndu-i cîte o diplomã de excelentã din partea Asociatie Judetene a Veteranilor de Rãzboi si a Asociatiei Locale a Veteranilor, precum si o sumã simbolicã de bani din partea Consiliului Local Borca. Ilie Tutuianu a fost dintotdeauna un bun crestin, a respectat rigorile posturilor de peste an, nu a consumat decît ocazional bãuturi alcoolice si n-a fumat. A trecut prin regimurile din ultimul veac, fiind rezervat în legãturã cu mersul politicii românesti, fatã de actualul regim avînd pãreri pro si contra. „Este bine cã gãsesti de toate, gologani sã ai“, ne-a spus omul, adãugînd glumet cã „dacã mergi la oras sã-ti cumperi haine, vii acasã de nu te cunosc nici cîinii“. Este de o luciditate demnã de invidiat si foarte optimist, desi crede cã „numai Dumnezeu stie cît mai are omul de trãit“.
Povesti dintr-un secol
Am avut fericitul prilej de a-l întîlni ieri pe mos Ilie la cîteva zile dupã trecerea pragului celor 100 de ani. ÃŽn frumosul cerdac al cãsutei sale din Borca, pe o bãncutã scundã aveam sã descopãr, cu acest prilej, un chip senin, ce privea în juru-i cu blîndete, bucurîndu-se parcã de tot ce natura-i oferea spre admiratie. Desi nu ne mai vãzusem nicicînd, sentimentul meu a fost cã ne stim de cînd lumea. Si asta, pentru cã Ilie Tutuianu încã din prima clipã s-a dedat „povestilor“ ce compun existenta-i de un secol de viatã. „M-am nãscut aici la Borca si uite cã aici am ajuns sã mã vãd la cei 100 de ani împliniti pe 10 iulie. Am fost acasã 6 copii. Viata am trãit-o cu bune si cu rele, dar parcã mai multe rele. Am cunoscut cele douã rãzboaie. La primul aveam 7 ani si am fost în refugiu la Pascani cu familia, iar la al doilea am mers pînã la Odesa. Scoalã n-am fãcut cã era greu pe vremea ceea, dar am muncit din greu ca cei 7 copii ai mei sã facã scoalã si s-ajungã oameni gospodari. Acum sînt mîndru de toti si de nepoti, care s-au împrãstiat prin toate pãrtile si nu mã fac de rusine. De la pãrinti am înteles cã pentru a trãi, trebuie sã muncesti. Asa cã, am muncit toatã viata pentru familia mea. Am crescut animale, cîte 40 - 50 de oi, vite, boi, cai, de pe urma lor trãind cu totii. Da’ pe unde n-am muncit ? Cel mai mult, la legat plute, aici, în Borca la schele. Mi-a dat Dumnezeu o femeie vrednicã, pe Eugenia, pe care am pierdut-o acum 6 ani, la vîrsta de 92 de ani. Biata de ea! Sã cresti 7 copii, nu-i usor. Ea s-a ocupat, cã eu ziua eram la muncã. De petreceri nu ne ardea nouã, cã stiam una si bunã - munca întîi si pe urmã, dacã mai ai vreme, la petreceri. Nu mi-a plãcut sã beau, asa cã treaba era bunã. De copii sînt mîndru. Pe toti îi am în jurul meu si sînt gospodari la casa lor. Pe cel mic îl am aici în casa pãrinteascã. Nora-i profesoarã si se poartã foarte frumos cu mine, Dumnezeu sã-i dea sãnãtate. Cînd am împlinit 100 de ani, au fost la mine primarul, seful veteranilor si copiii mei, cîti au putut sã vinã. Am fost bucuros. Sã-i tinã Dumnezeu pe toti. Primarul ãsta-i tare gospodar, a fãcut lucruri bune la Borca. Nu pot merge sã vãd, cã mã supãrã un picior, dar am auzit de la lume. Acum, copiii sînt destepti, stiu carte si asta-i bine. ÃŽi bine si cã pot sã meargã unde vor, în strãinãtate, cã pe timpul lui Ceausescu nu puteai sã pleci nici sã-ti vezi neamurile, dacã le aveai plecate. Este bine, gãsesti de toate, gologani sã ai. Pleci în tîrg si te întorci, de nu te recunosc nici cîinii. Am nepoti în Canada, în Italia, mi-e dor de ei, da-i greu cã-s departe si costã bani. De trãit numai Dumnezeu stie! Sînt sãnãtos, n-am luat în viata mea pastile“. Cam asa a fost, într-o formã prescurtatã viata lui mos Ilie Tutuianu, povestitã de el însusi. Ne-ar fi putut spune multe lucruri, cãci nu-i de ici, de colo sã povestesti toate cele trãite într-un secol de existentã. L-am lãsat însã cu gîndurile sale, pentru a nu-l obosi prea mult. La plecare ne-a condus cu privirea sa blîndã, fãcîndu-ne sã întelegem cã de-om mai avea prilejul, musai sã-l mai vizitãm. Cã vorba e, în casa lui mos Ilie gãsesti oricînd o clipã de liniste si o bucatã bunã de istorie. „A fost fericit cã a prins suta de ani. Am înteles dintotdeauna cã trãiesc într-o familie exemplarã, cu oameni verticali si condusi în viatã de principii sãnãtoase. Toate acestea datoritã exemplului si educatiei date copiilor de cel ce a fost un om simplu, fãrã carte, dar cu drag de a-si instrui copiii“, a afirmat Elena Tutuianu, sotia fiului din urmã a lui mos Ilie. Cît îl priveste pe primarul Vasile Aleca, cel ce ne-a condus pînã la casa lui mos Ilie, acesta considerã cã centenarul omului din Borca nu poate fi decît un exemplu de viatã modestã si un strop de sperantã pentru întreaga comunitate localã.
|
Autentificare
